Semnal editorial: „Vene rare” de Flavius Ardelean

La Editura Nemira, în colecția „n’autor”, a apărut volumul „Vene rare” de Flavius Ardelean.

O nouă religie apare între blocuri.

Un miros pestilențial se răspândește brusc în camera unui scriitor și-i întrerupe lucrul la un nou roman, acaparându-l cu totul. În încercarea de a găsi sursa acestuia, autorul descoperă că și ceilalți vecini au ieșit la ferestre, căutând o explicație. Moartea Grecului, canonizat pentru dogma pe care o împărtășise, dar și pentru că trupul său neînsuflețit plutește, e doar începutul: de aici încolo, un univers – recognoscibil și totuși inedit – se deschide, în și printre blocuri, în apartamente, deasupra parcărilor, în viscerele subsolurilor. Iar Rana Rece, Mâța Oarbă Atotvăzătoare, Zeul de sub Biserica Invizibilă, Vene Rare, Inșii Incandescenți sunt doar câteva dintre personajele care desfășoară lumea aceasta hipnotizantă la picioarele cititorului.

„Un tărâm fabulos, construit de un arhitect contemporan, asta este Oceanul de Betoane. Iar felul în care fiecare bloc se dezvăluie a fi o lume întreagă, cu religia ei, cu propriii conducători, cu prozeliți și cu supuși, cu eroi și cu cei care stau pe margine, cu sfinți, dar și cu idoli falși, arată că acest tărâm nu putea avea un cronicar mai nimerit decât Flavius Ardelean. O scriitură ca un joc de lego în care, cu aceleași piese, construiești continuu altceva. Un scriitor mereu surprinzător, cu toate că știi la ce să te aștepți când deschizi o carte de-ale lui.“

Michael Haulică

„Un roman-metaforă, pe mai multe planuri, Vene Rare este cea mai autobiografică dintre cărțile lui Flavius Ardelean (deși nu chiar în sensul în care suntem obișnuiți), unde căutare și acasă sunt doi dintre pilonii esențiali. Acestora li se alătură câteva cuvinte-cheie: literatură (și sensul ei), spiritualitate, tenebră, ermetism, ochi magic, (auto)ironie, demență colectivă, viață și moarte – și viceversa. Cu valențe de testament, cartea este scrierea care marchează o ruptură și anunță o nouă direcție în proza acestuia, întrevăzută încă de la ultima povestire din volumul său anterior, Câteva feluri de a dispărea. La finalul ei, nu numai că vei aștepta cu sufletul la gură următorul capitol literar, ci vei rămâne și cu o duhoare pregnantă în nări.“

Eli Bădică
coordonatoarea colecției n’autor