Concurs de cronică literară

Începând cu numărul 320-321 al Literomaniei, vă propunem o rubrică nouă și un concurs de cronică literară pentru tinere/tineri!

Considerăm că – așa cum e cazul prozei sau poeziei – și cronica literară presupune experiență pentru a fi cu adevărat profesionistă. Cu cât viitorul critic/cronicar literar (nu avem încă un feminin pentru meserie) începe mai devreme exercițiul în acest domeniu, cu atât șansele să devină mai târziu profesionist(ă) sunt mai mari. Așadar, ne-am gândit să le/să-i încurajăm, printr-un concurs, pe acele tinere/acei tineri dornice/dornici să-și exprime în scris, cu argumente și într-un mod nuanțat, opiniile despre cărțile citite din literatura română sau străină contemporană.

Condiții de participare:

Vârsta între 15-30 de ani
Textele trebuie să aibă între 5.000-8.000 de semne
Cărțile cronicate pot fi cărți de literatură română sau străină (eseu, proză, poezie), apărute în ultimii cinci ani

Cronicile primite la redacție (pe adresa de mail literomania2017@gmail.com) vor fi publicate în cadrul noii rubrici și, la finalul fiecărei luni, redacția va desemna o câștigătoare/un câștigător; premiul va fi în cărți din colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani a Editurii Humanitas.

Vă așteptăm!

Un roman provocator

Cristina Negreanu

„Profetul tenebrelor” de Brunno Livadaru este una dintre puținele cărți ale zilelor noastre care reușesc să scoată cititorul din zona de confort și îi stârnesc imaginația, vorbindu-i cu adevărat despre vremurile sumbre în care ne aflăm, prezentând fără menajamente defectele societății cu ajutorul unor personaje ingenioase. Încă din primele pagini te invită la a te transpune în universul imaginar al râmelor și vei oberva că gândurile și acțiunile protagoniștilor sunt asemănătoare sau poate chiar identice cu cele ale marilor conducători din toate timpurile. Romanul lui Brunno Livadaru „este o epopee fantastică” ce aduce în fața publicului o altfel de perspectivă asupra lumii, pe alocuri sardonică. Însuși titlul romanului trimite spre un oximoron ce vizează o epifanie obscură, în ideea în care, prin teorie, pofetul este mai mult sau mai puțin trimisul divinității pe pământ, or în povestea lui Brunno Livadaru acest personaj denumit simbolic Profetul este reprezentant al clasei politice într-o societate de „inelați” decadentă – substituenți ai oamenilor. În linii mari, povestea în sine este o alegorie cu reminiscențe petroniene, amintind de o decădere iminentă a unui glorios imperiu, căci în genere eroii se arată a fi marginali și marginalizați, inteligenți, cinici, distanți, datorită aspectului pe care îl posedă, ceea ce ne duce cu gândul la o comunitate superficială, aflată într-o perioadă de criză a mentalităților și cu precădere într-o zonă de conflict statuat între „perfecți” și „schilozi”, fapt care o să influențeze acțiunile personajelor, care la un moment dat vor îmbrățișa tehnica quiproquo-ului doar pentru a se infiltra în colonie.

„Profetul tenebrelor” de Brunno Livadaru (Ed. Petale Scrise, 2023) ne arată modul prin care masele pot să fie manipulate, să li se inducă la nivel mentalitar un anumit crez și să fie influențate să comită diverse acțiuni în scopuri nobile ce, finalmente, se dovedesc a avea rezultate dezastruoase, atât pentru societate, cât și pentru mediul în care trăiesc și se dezvoltă. Totodată, sunt abordate subiecte pe care tind să le numesc „sensibile” și, din acest motiv, ori pentru a putea fi înțelese mult mai ușor, autorul transpune acțiunile din viața societății moderne în cea a subteranului, a coloniilor de râme. În cadrul romanului, este descrisă cu lux de amănunte întreaga existență a inelaților și aventurilor celor două râme: Cap-Turtit și Cur-Retezat, ce reprezintă pe de o parte tipologia individului inadaptat, dar care nici nu încearcă să se adapteze, și pe de o altă parte tipologia individului care aspiră să facă parte dintr-un tot unitar. Personajele centrale provin din medii diferite, trebuie avut în vedere faptul că Cap-Turtit se găsește în ipostaza pustnicului; până să-l descopere pe Cur-Retezat agonizând, Cap-Turtit săpase tuneluri singur, nu făcea parte dintr-o colonie și nu avea dorința de a adera la vreuna, în schimb, în momentul în care cei doi se întâlnesc și încep să se ajute recpiroc, vor deveni prieteni – fapt care o să schimbe atitudinea inelatului cu capul turtit, iar acțiunile în care o să se antreneze acesta, de cele mai multe ori, sunt sub egida prieteniei.

Profetul tenebrelor este o carte cum rar întâlnești, diferită prin viziune, prin modul de prezentare a faptelor și captivantă prin intensitatea relatării acțiunii ce se precipită odată cu pătrunderea în colonie a protagoniștilor, care au rolul de agitatori, întrucât aceștia vin cu o propunere interesantă, și totodată salvatoare, înaintea Profetului. Informația posedată de Cap-Turtit are drept scop acceptarea acestora în sânul coloniei, așadar, într-o societate în care informațiile sunt unica monedă de schimb. Cap-Turtit o să își dovedească hotărârea și o să se impună în cadrul comunității lor. Cu cât personejele devin mai implicate, cu atât descoperă mai mult jocurile de culise ale Profetului, scot la lumină adevăruri halucinante ascunse de un dictator bătrân – în ultimă fază, Profetul se află în ipostaza despotului manipulator, care își sacrifică oamenii pentru a se salva. În speță, este un duplicitar convins, un călău și un salvator al râmelor, căci predica pe care o propagă se dovedește a fi o minciună îmbrăcată într-o haină frumoasă a izbăvirii, a protecției, pe care colonia de râme o crede în mod absolut, cuprinsă de spaima inevitabilului sfârșit chinuitor, amplificat de „legendele urbane” despre monstrul devorator de râme, cârtița, însă „un semn divin din partea Marelui Vierme Mitic” avea să se concretizeze doar la nivel de misticism și onirism.

Într-un mod sau altul, acțiunile Profetului sunt justificate prin traumele pe care le suferise, fiind ultimul rămas din colonia sa pe când, într-adevăr, fuseseră atacați de o cârtiță, totuși construirea unei fortărețe în locul din viziunea lui, pe care Cap-Turtit i-l dezvăluie, poate să limiteze și să distrugă cu adevărat colonia – ne situăm în fața unui exemplu al Republicii platoniciene, căci cei care nu cunoșteau adevărul, orbiți fiind de predicile iluzorii, nu vor crede în „scamatoria” Profetului și în pericolul real care li se pregătea, nu pentru că nu ar fi putut crede altceva, ci pentru că nu cunoșteau altceva, iar în momentul în care li se dezvăluie o posibilă catastrofă, se arată sceptici, până în clipa în care vor afla că nu cârtița era adevăratul dușman, ci acela era cu mult mai odios, mai distructiv și îi va surprinde nepregătiți – adevărul iese întotdeauna la suprafață și de multe ori se dovedește a fi mult mai cumplit.

Brunno Livadaru descrie atent galeriile prin care își duc traiul inelații, care nu sunt altceva decât un dublu al umanității, pornind de la ierarhizarea coloniei și până la trăirile protagoniștilor, care sunt umani de la începutul și până la finalul romanului. Galeriile, într-o viziune largă, formează prototipul unui oraș-labirint în care întâlnim stabilimente, zone neutre care nu aparțiuneau niciunei colonii, precum culoarul de tranzit ce se dorea a fi teritoriul neutru dintre colonii și care ajunge să fie condus de buzunarele-moarte și să fie împânzit de blamații societății, transformând astfel culoarul într-un Babilon, ce la final va decădea, sortit fiind pustiului, în timp ce Sala Fortăreață, atât de căutată de Profet ca o Morgana a altor vremuri, ajunge să fie palpabilă, însă nu va avea niciodată puterea de a oferi protecție inelaților înspăimântați și va cădea sub propria-i măreție.

Romanul este o adevărată provocare, nu pentru că este destinat unor inițiați, ci pentru că sunt expuse anumite secvențe ce nu sunt simpatizate de către publicul larg, chiar dacă dezvăluie adevăruri contemporane prin intermediul descrierilor, al rememorărilor, al dialogului acid, jovial, sarcastic, pentru că romanul în sine trage câteva semnale de alarmă, iar cititorul nu va rămâne indiferent la poveste, căci va resimți anumite neliniști, anumite îndoieli, poate chiar și revoltă, și își va pune câteva întrebări referitoare la sine și la lumea înconjurătoare.

Cristina Negreanu

25 de ani, profesoară de limba și literatura latină