La Editura Polirom, a apărut volumul „Cea mai frumoasă femeie din oraş și ale povestiri” de Charles Bukowski (ediţia a II‑a, revizuită, traducere din limba engleză de Domnica Drumea şi Carmen Ciora).
În acelaşi stil semi-autobiografic inconfundabil, care a devenit deja marca prozei scurte a lui Charles Bukowski, volumul „Cea mai frumoasă femeie din oraş şi alte povestiri” reia, îmbogăţindu-le uneori cu elemente fantastice şi suprarealiste surprinzătoare, teme recurente în opera scriitorului. Povestirile, care cuceresc prin limbajul deocheat şi necizelarea formei, dar şi prin jocul subtil, absolut sclipitor al sensului dublu, imortalizează episoade halucinante din Los Angelesul anilor 1960-1970, unde sărăcia, alcoolismul, pariurile, sexul şi violenţa par să fie la ele acasă, dar şi scene comice din viaţa editorilor şi scriitorilor.





Scrie un comentariu