Mi-a venit în memorie termenul cu ocazia recentei polarizări sociale între „globaliști” și „patrioți-suveraniști”. Cuvânt-valiză (engl. blend) alcătuit din global și local, termenul glocal este utilizat încă din anii ’90 pentru a evidenția tensiunile dintre cele două tendințe divergente din economie mai cu seamă, dar și din alte domenii ale vieții și societății, de la ecologie până la educație. Una dintre formulările cunoscute, cu o proveniență disputată (de regulă îi este atribuită lui David Brower, un ecologist american), este „think globally, act locally”. Cu alte cuvinte, a devenit evident că nu mai putem continua cu succes activitatea noastră – din orice arie largă a preocupărilor umane – decât dacă avem în vedere simultan scara globală și efectele asupra comunității imediate, locale. Economic, această teorie a avut succes. Marile companii și-au adaptat de ceva vreme marketingul pentru piețele locale, astfel încât produsele lor să devină mai prietenoase, să se înscrie într-un vechi orizont de așteptare al clienților. Cel mai cunoscut exemplu este firma McDonald’s, care își creează meniurile particularizat pentru cultura în care se stabilește, în statele arabe vinde McArabia Chicken, iar în România a produs chiar și McMici, din seria „romanian traditional food”. E un principiu de succes care însă pune în pericol afacerile locale, micii producători, fiindcă le preia exact proprietățile, semnele distinctive, originale. Cu toate acestea, „culoarea locală” nu este întotdeauna atât de ușor de preluat, cine vrea să se bucure de aroma micilor nu se grăbește spre McDonald’s.
Ideea cuvântului-valiză este, așadar, că se poate coexista. Ca să fiu ironică, să poți avea și făină de gândaci, și mistreț dacic.
Sursă foto: aici
Scrie un comentariu