Flash fiction stories – decembrie 2022: „O știre” de Laura Cosma

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

O știre

Laura Cosma

Cum a plecat ambulanța, mulțimea de gură-cască a început să se disperseze. Reporterița de la ziarul local, o femeie măruntă, cu față de șoarece, s-a gândit cum n-are ea noroc în viață și cum primește numai subiecte de doi bani. Despre ce-o să scrie? Nu aflase nici măcar cine era sinucigașul. Nimeni nu-l cunoștea. L-a văzut pe tânărul polițist care salvase situația și a alergat spre el. Fără să-l întrebe cum îl cheamă, ori dacă este de acord să-i ia un interviu, i-a vârât microfonul sub nas:

― Cum ați reușit să-l convingeți să nu se-arunce?

Dacă ar fi fost ca alții, s-ar fi prins că în spatele întrebării e de fapt alta. Reporterița voia să știe cum de tocmai el, un agent neînsemnat de la circulație, a reușit acolo unde alții, adică băieții de la negocieri, special antrenați pentru astfel de situații, au ratat. Dar el era el și i-a răspuns naiv:

― Am urcat pe acoperiș și am stat de vorbă cu el.

Femeia a făcut ochii mari:

― Da’ de unde ați știut ce să-i spuneți?

― Nici n-a fost prea greu. Am vorbit cu el așa cum aș fi vorbit cu mine. Am coborât împreună și l-am predat echipajului de la salvare. Cred că l-au dus la nebuni.

― O ultimă întrebare: era femeie sau bărbat?

― Ce întrebare-i asta? Era bărbat, chiar dacă era îmbrăcat în roba aia lungă și albă. Aș zice chiar că semăna cu mine…

― Vârsta?

― Cam de vârsta mea.

Agentul și-a șters fruntea de transpirație. Femeia asta și întrebările ei absurde. Se vedea clar că nu înțelege nimic. Dar nu era treaba lui. La urma urmelor, tura lui nu se terminase încă: mai avea vreo două ore de dirijat circulația. I-a zis la revedere și a lăsat-o în mijlocul drumului, cu reportofonul în mână.

― Spitalul de nebuni, a zis reporterița, urcându-se într-un taxi.

În fața camerei de gardă, a recunoscut ambulanța. Două femei, una de vreo treizeci de ani, cealaltă pe la cincizeci, fumau lângă mașină.

― Dumneavoastră l-ați adus pe sinucigaș?

Femeile i-au zâmbit.

― Noi am adus o femeie. A încercat să se arunce de pe o clădire. A convins-o un polițist să se dea jos. N-am auzit să fi fost și un alt caz…

Reporterița a tresărit.

― Deci o femeie… O femeie care a vrut să se arunce…

― Dar să știți că în salvare a fost foarte liniștită. Nici n-a fost nevoie s-o sedăm. A vorbit cu noi despre una, despre alta… Chiar mi s-a părut că semăna cu mine…

― Și eu am avut impresia asta, s-a băgat și cealaltă femeie în vorbă. Că semăna cu mine…

― Asta e ciudat, a comentat reporterița. Tânără, bătrână?

― De-o vârstă cu mine, au zis în cor femeile.

― Și n-ați întrebat-o de ce?

― De ce a vrut să se arunce? Păi treaba noastră era s-o aducem aici, evaluarea o să i-o facă un psihiatru.

Le-a mulțumit și s-a îndreptat spre intrarea în spital. În urma ei, femeile au rămas să dezbată:

― Semăna cu mine.

― Ba cu mine.

În spital, portarul i-a refuzat bancnota de 50, așa că n-a putut să intre. S-a așezat pe-o bancă în sala de așteptare și s-a gândit să renunțe: atâta timp pierdut și încă n-am aflat nimic. A înjurat și s-a calmat: e ceva cu sinucigașul ăsta. Ar putea fi o știre.

Trebuia să intre. A așteptat până când portarul s-a dus la o țigară și s-a strecurat pe coridoare. Dintr-un vestiar deschis, a luat un halat. Undeva, la etajul 1, câțiva rezidenți și studenți comentau:

― Altul care se crede Dumnezeu…

―Dar ăsta își exprimă foarte bine emoțiile, n-are alogie, avoliție și nici anhedonie…

― E interesant că are un discurs coerent.

― A zis că a ațipit și, când s-a trezit, n-a mai recunoscut lumea pe care a creat-o.

―Că dintre toate creațiile sale, cu omul, pe care l-a făcut după chipul și asemănarea sa, are cele mai multe probleme… Că îi aude pe toți oamenii cerându-i să le dea și să le facă… că-s plini de păcate și lipsiți de recunoștință.

― A negat că ar fi vrut să se arunce. A întrebat chiar de unde până unde această idee. De ce să se-arunce când sfârșitul întregii lumi e-n puterea sa…

― Femeia e chiar dusă.

― Care femeie? Noi vorbim despre sinucigaș.

― Sinucigașă. Am văzut cu ochii mei pacienta. Chiar semăna un pic cu mine…

― Eu am stat de vorbă cu el și era bărbat.

Când au început să se certe, reporterița n-a mai înțeles nimic și s-a retras într-un colț.

După o vreme, psihiatrul care se ocupa de caz, un bărbat foarte înalt, cu părul alb, a ieșit din cabinet și ea l-a abordat:

― Bună ziua, bună ziua… dumneavoastră vă ocupați de sinucigaș?

Bărbatul a privit-o de sus.

― Sunteți aparținător?

― Eu, nu, nu chiar… sunt reporter la ziarul local. Mă interesează informații despre tentativa de sinucidere de azi. Pot să vă pun câteva întrebări?

Medicul s-a încruntat:

― De unde aveți halatul?

―L-am împrumutat… s-a bâlbâit reporterița. Luați-l dumneavoastră, a zis în timp ce-l dezbrăca.

― Știți că nu vă pot da informații despre pacient. Aș încălca confidențialitatea. Vă pot spune doar că e simpatic. Seamănă un pic cu mine, a zis medicul luând halatul.

― E bărbat? Ce vârstă are? Cine e? Are rude? Se crede Dumnezeu?

― Am treabă, iar dumneavoastră n-ar trebui să fiți în spital. O să restitui eu ăsta.

„Azi l-au internat pe Dumnezeu la balamuc” e un titlu bun pentru articol, și-a zis reporterița. S-a întrebat dacă să pună semnul întrebării la final. Mai bine nu, și-a răspuns, a dat send și și-a desfăcut o bere. La știri, o crainică vorbea pe un ton afectat despre accidente, furtuni devastatoare, incendii, un val de crime si de sinucideri.

În rezerva lui, Dumnezeu, îndopat cu pastile, privește pe fereastră apusul și încercă să-și amintească.