Nr. 169-170 Pastila de înțelepciune

„Nu există însă nici un lucru atât de dificil şi de greu, încât mintea omului să nu-l învingă”




Începând cu nr. 147, Literomania vă propune „Pastila de înțelepciune”, o nouă rubrică săptămânală, realizată în colaborare cu Editura Seneca – o editură care, prin titlurile sale, a reușit să readucă în atenția cititorilor filozofia stoică și principiile de bază ale acesteia. În fiecare număr al Literomaniei veți găsi, prin urmare, citate – mici „pastile” de înțelepciune – care să vă ghideze și să vă dea mai mult curaj de-a lungul unei săptămâni. În acest număr, vă propunem un fragment din volumul Despre mânie” de Seneca (traducere din limba latină de Ioana Costa, Vichi-Eugenia Dumitru și Ștefania Fercădău, ilustrații de Maria Staicu, Editura Seneca, București, 2014).

*
  1. „Slăbiciunea“, se spune, „trebuie îndepărtată din firea lucrurilor, dacă vrei să îndepărtezi mânia: dar nici una, nici alta nu se poate.“ În primul rând, cineva poate să nu sufere de frig, deşi este iarnă, şi să nu sufere de cald, deşi sunt luni de vară: fie este apărat de binefacerea locului în faţa toanelor anotimpului, fie a învins una dintre senzaţii prin rezistenţa corpului.

  2. În al doilea rând, gândeşte-te la asta: este nevoie să-ţi scoţi curajul din suflet înainte să primeşti mânia, pentru că defectele nu se împacă defel cu calităţile şi nimeni nu poate fi în acelaşi timp şi mânios şi virtuos mai mult decât poate fi bolnav şi sănătos deopotrivă.

  3. „Nu este cu putinţă“, se spune, „să-ţi scoţi toată mânia din suflet, căci firea omului nu îngăduie aceasta.“ Nu există însă nici un lucru atât de dificil şi de greu, încât mintea omului să nu-l învingă şi să nu îl aducă la o percepţie familiară printr-o reflecţie susţinută, nici nu există pasiuni atât de sălbatice şi cu stăpânire de sine, încât să nu fie domesticite prin disciplină.

  4. Spiritul dobândeşte orice îşi impune: unii au reuşit să nu râdă niciodată; unii şi-au reţinut corpurile de la vin, alţii de la dragoste, alţii de la orice fel de lichide; unul, mulţumit cu un somn scurt, a prelungit o stare de veghe neobosită; alţii au învăţat să alerge pe funii foarte subţiri şi în sens invers, să poarte greutăţi imense, cu greu suportabile de forţa omenească, să se scufunde la adâncimi nemăsurate şi să suporte marea fără să respire deloc.

Prima pagină Rubrici Pastila de înțelepciune „Nu există însă nici un lucru atât de dificil şi de greu, încât mintea omului să nu-l învingă”

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.