La editura Tracus Arte va apărea volumul „cutia toracică” de Merlich Saia.
„Tratat de schizopoetică, așa s-ar putea subintitula cutia toracică a lui Merlich Saia: fragmente dintr-un discurs halucinatoriu, dement, bântuit de prezențele amenințătoare decupate din delirium tremens. Un spațiu în care coincid anotimpurile, în care obiectele dorinței sunt trecute pe jumătate în moarte, iar spațiile largi, deschise, sufocă și constrâng. Rece și sintetic, ca în formularea unui experiment științific, textul se desfășoară sacadat, repetitiv, precizând mereu înșelător cui îi aparține, tocmai pentru a deveni limpede, alături de piscina dezolantă, plină cu albastru de metilen, că el nu aparține decât unui teritoriu incognoscibil, Acela. Iar când în sfârșit te-ai aliniat ritmului de metronom al acestui cadru, cu vocile hipnotice și monotone, marele cadru se sfărâmă în sute de structuri minuscule, personajele fără nume capătă contururi și biografii, într-un jam session saturnalic. cutia toracică e spațiul de desfășurare (și înfășurare) al unei poezii șamanice, care străbate faldurile somnului, ale visului și ale unui tainic tărâm de dincolo.”
Bogdan-Alexandru Stănescu
merlich saia (n. 1982, București) a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. A debutat în 2014, la Editura Tracus Arte, cu „garda de corp”, volum care a obținut Premiul Național „Mihai Eminescu”, Opus Primum, Botoșani, 2015.
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...
Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...
Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...
Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...
Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Scrie un comentariu