Încontro ne îndreptăm? Ce viitor are specia umană (dacă are)? Care sunt valorile pe care trebuie să ne bazăm ca să avem într-adevăr un viitor? Toate aceste întrebări, cu diversele răspunsuri care pot fi date, sunt esențiale, cred eu, mai ales acum, când o pandemie a secerat milioane de vieți, iar în inima Europei are loc un război feroce, nemilos. Aproape toate dezbaterile actuale sunt axate în special pe temele concrete, practice, la zi, uitând de mecanismele din spatele acestor teme, mecanisme puse în mișcare nu numai de contexte istorice sau sociale ci și de natura umană, așa cum a evoluat ea de la simplul instinct de supraviețuire, până la minunatele creații tehnologice și culturale din prezent.
De altfel, eu cred că noi nu ne dăm seama că ideile – care sunt elemente intermediare necesare pentru a comunica cu realitatea – vor ascunde realitatea și ne vor face să le considerăm drept realitate. Această raportare barbară la idei reprezintă unul dintre lucrurile cele mai atroce cu care se confruntă umanitatea.
Edgar Morin
La întrebările de mai sus au încercat să răspundă la începutul anilor 2000 și Boris Cyrulnik și Edgar Morin, un neuropsihiatru și un filosof, convorbirea dintre cei doi fiind consemnată în volumul „Dialogue sur notre nature humaine ”/„Dialog despre natura umană”, apărut și în română la Editura Spandugino în 2021 (traducere de Alina-Daniela Marinescu).
„Ce este cultura?” (se) întreabă de la bun început Edgar Morin, și tot el dă răspunsul: „Este faptul de a nu te simți neputincios atunci când te afli în fața unor diferite probleme”. Adică „a face legătura între cunoștințe compartimentate și voința de a le integra, de a le contextualiza sau globaliza”. Această capacitate de a integra fragmentul într-un întreg, de a contextualiza, ceea ce e posibil numai prin intermediul interdisciplinarității, constituie unul dintre atuurile minții umane care, probabil, va avea un rol esențial în supraviețuirea speciei umane. Edgar Morin aduce și un argument pe cât de simplu, pe atât de adevărat: „Dacă o ființa vie, o plantă, un animal sau un om, este prea specializată, ea va avea performanțe din ce în ce mai mari și va deveni din ce în ce mai vulnerabilă, întrucât cea mai mică variație condamnă întreaga specie la moarte. De altfel, din acest motiv, 99% dintre speciile vii de la început au dispărut.”
Nu pot, însă, să nu observ că, la ora actuală, specilizarea este ținta celor mai multe programe educaționale, și, la fel, formarea continuă din timpul maturității pune accent, de asemenea, pe specializare. Artele – care dezvoltă capacitatea creierului de a extrage din întreg un fragment, de a-l modifica și, apoi, de a-l reintegra într-un întreg, conferind, astfel, acestui întreg un cu totul alt sens – sunt considerate, mai ales în societățile sărace, un moft, un capriciu care este, pe deasupra, și costisitor.
Creierul uman are avantajul (dar și dezavantajul) de a se dezvolta sub efectul presiunilor mediului, dar și al limbajului. Ființa umană este singura capabilă să contruiască, din cuvinte, o lume virtuală. Așa s-a născut literatura, dar și ideologiile și credințele. „Cuvântul e minunat și, în același timp, teribil – avertizează Boris Cyrulnik… Într-adevăr, începând din clipa în care suntem capabili să trăim în lumea virtuală – pe care o inventăm prin povestirile noastre –, putem să ne urâm și să dorim, logic, să ne omorâm, din cauza ideii pe care ne-o facem despre celălalt și din cauza a ccea ce cunoaștem, de fapt, despre el. În acest moment, nu mai ascultăm de mecanismele reglatoare ale naturii și ne supunem în totalitate lumii pe care o creăm. Atunci, în modul cel mai moral și mai logic din lume, au loc genocidele.”
La rândul său, Edgar Morin critică, în aceeași notă, supunerea oarbă în fața oricărei idei: „De altfel, eu cred că noi nu ne dăm seama că ideile – care sunt elemente intermediare necesare pentru a comunica cu realitatea – vor ascunde realitatea și ne vor face să le considerăm drept realitate. Această raportare barbară la idei reprezintă unul dintre lucrurile cele mai atroce cu care se confruntă umanitatea. De ce? Pentru că, la fel cum comunitățile umane au imaginat zei adesea teribili, care cereau nenumărate sacrificii umane, în zilele noastre atribuim ideilor o existență, o transcendență. Suntem capabili să ucidem sau să murim pentru o idee…”
Dialogul dintre Edgar Morin și Boris Cyrulnik, deși din 2000, este unul actual nu numai prin probleme pe care le aduce în prim-plan, ci și prin soluția propusă. În fond, lumea se află la o răscruce de drum, și poate în joc este chiar supraviețuirea speciei noastre. Oare ne vom da seama la timp că, de fapt, unitatea și diversitatea nu se bat cap în cap? Că lucrurile s-au schimbat, că omenirea a evoluat într-o direcție în care nu mai este posibilă dominația brută prin puterea exclusivă a armelor de ultimul tip? Poate că da, poate că nu. Voi încheia această scurtă prezentare citându-l din nou pe Edgar Morin: „Suntem în era planetară, era unui destin comun pentru întreaga umanitate: avem aceleași probleme fundamentale de viață și de moarte – fie că e vorba de arma nucleară, de amenințarea ecologică, de SIDA, de războaie, de economie etc. Ajung atunci la această idee la care țin, cea a «pământului patrie». Am convingerea că, dacă putem asocia cuvântul patrie cu pământul, aceasta nu înseamnă a opune originii concrete un cosmopolitism abstract și lipsit de rădăcini. Nu se neagă deloc originea, dar aceasta trebuie integrată ideii unei origini mai profunde. Nu poate exista complexitate fără ca fiecare dintre noi să aibă simțul comunității. Eu cred că planeta nu va putea deveni civilizată dacă această idee de apartenență la o comunitate terestră nu prinde rădăcini printre oameni. În caz contrar, barbariile pe care le-am cunoscut deja vor lua din nou amploare…”
Boris Cyrulnik și Edgar Morin, „Dialog despre natura umană”, traducere de Alina-Daniela Marinescu, Editura Spandugino, 2021
Scrie un comentariu