Poeme de Anna-Maria Zorilă

Literomania vă propune rubrica „Primite la redacție”, în care vom publica diverse materiale – proză, poezie și cronică literară – primite de la cititorii noștri. Textele destinate publicării sunt alese de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editorii platformei Literomania, iar criteriul unic este calitatea acestora. Adresa de mail pe care ne puteți contacta este: literomania2017@gmail.com.

În acest număr al Literomaniei, vă propunem trei poeme semnate de Anna-Maria Zorilă.

Autumnal

să mă ia toamna
plângând
să mă ia de obraji
ca o bunică
ce își iubește prea mult nepoții,
apoi să mă strecoare în dacia ei ruginită
și să mă întoarcă
atunci când împlineam șapte ani.
când credeam că în păduri
stăteau vânători
gata să mă înhațe,
când vorbeam singură, cu voce tare,
ca nimeni să nu-mi audă gândurile,
când aveam mereu genunchii juliți
și mama îmi spunea
că nu voi putea purta fuste când voi crește mare.
Să mă ia din lumea de-acum,
să-și ducă iubirea la tavă altcuiva,
căci nu eram eu
cea care comandase și acea porție.
Să mă strige la poarta aia roșie
(știe Ea!)
Promit că voi ieși
la fel de repede și de fericită,
așa cum îi răspundeam
domnului care striga pe drumuri
„Haideți! Hai la lubeniță,
care mai dorește, care mai poftește!
Avem de toate sortimentele!”

Insomnia

Era 4 dimineața. Țineam picioarele întinse
și încercam să-mi imaginez
ce e în spatele tavanului pictat cu doi ochi.
Mâinile îmi tremurau spasmodic,
precum un sughiț neîntrerupt al copilului
care urlă înspăimântat de singurătate.
Aud focuri de artificii
și îmi rotesc privirea spre geam.
Vreau să-mi imaginez fericirea altora,
dar mă întorc în muzeul meu lăuntric,
către picturile lui Caravaggio, ale lui Da Vinci,
în voluptățile lui Bernini,
printre solilocviul lui Iona și al nebunului…
Mă iscodesc să tot aflu de ce sunt aici,
într-o lume precară, pe care nu eu am ales-o,
ce s-ar fi întâmplat
dacă steaua mea îmi poruncea să mă nasc în secolele trecute?
Noaptea se zbate
în tenebrele colțuroase ale camerei. Păianjenul
își tot țese destinul în marginea băii și
vreau să nu îi mai simt frica,
senzația că stă mereu între două prăpăstii și
că poate fi anihilat în orice clipă.
Răsăritul este ca un somnifer.
În timp ce lumina îmi dezbracă clipă de clipă trupul,
ochii mei se închid ca niște plante carnivore,
semn că vuietul amar al întunericului descrește…

Abandon

Nu m-am mai auzit de mult.
Ultima dată mi se părea
că sunt un frigider stricat
al timpului…
Mă asurzeam și
nimeni nu-mi vedea îngenuncherea.
Cu toții credeau că devenisem o banală conformistă
și că eram, în sfârșit, obișnuitul…
Durerea s-a oprit când am tăcut,
dar rotița a continuat să se miște.
Am scos-o și am aruncat-o lângă celelalte impurități.
Ea încă luminează sfidător în acea murdărie.
Nu știu dacă vrea doar să mă chinuiască
ori ea e singura care mă înțelege…
Am pus-o pe masa din bucătărie,
ca pe o piesă de artă.
Acum poate fi observată de toată lumea…

Anna-Maria Zorilă este elevă la Colegiul Național „Spiru Haret”, Târgu Jiu, în clasa a XI-a, la profil pedagogic. A fost premiată pentru poeziile sale la concursuri naționale, precum și la olimpiade județene și naționale.