Poeme de Maria Ivanov

Maria Ivanov a fost invitată în primul episod al „Atelierelor literare Literomania”. Vă propunem în acest număr al Literomaniei un grupaj de poeme semnate de Maria Ivanov și, de asemenea, vă invităm să revedeți primul episod din „Atelierele literare Literomania”.

Născută la Chișinău, Maria Ivanov este poetă, jurnalistă și activist cultural. Împreună cu scriitorul Dumitru Crudu, Maria asigură coordonarea revistei literare „Timpul de România”, ediția din Moldova, și participă activ la activitatea clubului de lectură „Atelierul Vlad Ioviță”, inițiat și condus de Dumitru Crudu, club al cărei produs, în calitate de scriitoare, se consideră și de care de simte puternic și în mod indestructibil legată.

TIGAIA

Gunoiștea se afla pe un deal abrupt.
Din vârful dealului și până la poalele acestuia,
căutam căni, pahare, farfurii, tacâmuri, tigăi.
La balta de peste drum, le spălam bine,
apoi, începeam a pregăti câte trei feluri de mâncare.
Învârteam plăcinte din glod, puneam la scurs, într-o băsmăluță,
un boț de brânză, tot din glod.
Dacă ne lipsea ceva, trimiteam imediat
pe bărbatul uneia dintre noi (de obicei, erau frații noștri) la piața,
care era la o aruncătură de băț, ca să cumpere.
Nu eram niciodată sigure că va reveni anume cu ceea ce i-am cerut,
dar eram ferm convinse că nu se va întoarce cu mâna goală.
Odată cu venirea vacilor în sat, trebuia să ne întoarcem și noi acasă, iar toate instrumentele le ascundeam într-o groapă,
pe care o acopeream cu un braț de iarbă.
Într-o zi, copiii din satul vecin au cucerit gunoiștea și noi
ne-am retras la bunica mea, care era foarte ospitalieră,
ne primea și la joacă, și la masă, și la somn
pe toată gașca din mahala.
Într-una din zilele în care ne jucam la ea în curte, bunica ne-a servit cu cartofi prăjiți
făcuți în tigaia pe care noi am găsit-o la gunoiștea din sat
și pe care tot acolo am și lăsat-o când au năvălit peste noi cei din satul vecin.
Mă uitam cu ochii holbați la bunica și la tigaia aia dându-mi seama
că ceva nu înțelegeam până la capăt.

PODELELE NESPĂLATE

Îmi amintesc cum
în zilele de vară
ocoleam casa bunicii
știam că imediat cum intru pe poartă
îmi găsește ceva de făcut
mereu mă întâmpina cu
„ce bine că ai venit,
chiar mă gândeam, oare cine îmi va spăla podelele”.

Azi, așteptând
microbuzul galben într-o baie de praf
mi-aș dori să o găsesc acolo, pe prispa casei din Cuhnești;
acum aș
spăla podelele alea
pe care atunci
sub niciun chip nu voiam
să le spăl.

BORȘUL DE ASEARĂ

De când ne-am despărțit
se pare că te-ai născut a doua oară,
ți-ai pus papion la gât
și ești tot o sărbătoare
un Dionis de Moldova,
un fel de hopa mitică
care iese dintr-o cârciumă și intră în alta.
șuieriând de plăcere,
în baie
alături de puștoaice experimentate
cu sângele în clocot,

Dimineața, însă,
când ți se face foarte rău,
bați la ușa mea și mă întrebi:
,,a mai rămas borș de aseară?”

„TOTUL VA FI BINE”

Adi desenează pe tablă,
o urmăresc cu atenție,
sub cerul albastru,
se nasc trei cercuri
a câte două picioare fiecare.
Când am întrebat ce-a desenat
mi-a zis: mami, Adi și-o girafă,
ciobul din ochii ei
mi s-a înfipt în inimă,
în timp ce o frunză roșie se așeza pe pervaz.
Voi relua căutarea iubirii adevărate,
mi-am zis.
Mă voi recăsători și
Adi va desena familii integre.
Iau buretele și șterg
coada celui de-al treilea cerc.
Iau creta roșie,
desenez soarelui un zâmbet,
o iau pe Adi în brațe
„totul va fi bine”.
Dar știu eu cum va fi?
Bărbații și mamele lor
nu iubesc copiii străini.
Mama lui îi va aminti mereu
că nu e a lui.
El o va privi încordat.
Nu va accepta să doarmă singur,
așa cum eu voi continua să dorm cu ea.
Uitându-se la ea, se va gândi la tatăl ei
și-mi va face scene de gelozie.
Banii lui nu vor fi niciodată și banii mei,
căci eu am niște cheltuieli care nu-l privesc.
Vom fi noi și el –
noi vom dori să mergem la Licurici,
iar el la Geneza Art.
Noi – să ne uităm la Frozen,
Iar el la Don’t Look Up.
Și atunci, va avea un tată care vine
când își mai amintește
și un bărbat care nu se știe
cine este și
ce face la noi în casă,
și nu va mai desena deloc –
O las din brațe pe Adi,
iau creta albă,
desenez coada girafei
și-i zic că a realizat
un desen minunat.

CEA MAI FRUMOASĂ ROCHIE

În dimineața în care am aflat
că bunica mea a murit
de covid,
testul meu a arătat pozitiv.
Sentința – 14 zile de izolare
într-un Chișinău împăienjenit de moarte.
Am plâns atunci, dar nu atât pentru
carnea ce urma să fie servită viermilor,
cât pentru carnea în care mai zvâcneau
rămășite de viață.
Aproape că nu mă puteam gândi
la bunica mea,
căci un toboșar iscusit
îmi acorda creierii,
și îmi înfigea săgeți
ascuțite în oase,
iar când tușeam,
aveam impresia că plămânii mi se desprind
de cutia toracică
și în orbecăirea lor involuntară,
se agățau de inimă,
care pulsa tot mai încet și mai încet…
A doua zi, mama m-a sunat pe whatsapp,
ca să-mi iau rămas bun de la bunica –
zăcea într-un sac transparent,
legat la gură,
într-un sac transparent neîncăpător,
într-un sac…
era așa cum o găsise moartea –
nespălată, nepieptănată, cu unghiile
netăiate, în pijama
nu milă, frică-mi era!

Din acea zi, în toate cele 13 seri de
autoizolare,
mă spălam pe cap,
îmi tăiam unghiile,
îmi întindeam părul cu placa,
mă fardam

și-mi îmbrăcam cea mai frumoasă

rochie

din șifonier

26/02/2022

De două nopți
când închid ochii mi se pare că
aud cum se îndreaptă
o rachetă spre casa în care stau
deschid ochii, lumina, telefonul,
răsfoiesc știrile, postările, fake-urile –
Vanga a prevăzut renașterea ursului în secolul XXI
dar unde să trăiască
când pădurile sunt defrișate
și cine să-l doboare?
fratele meu nu a trecut
examenul la armă
dar a fost prevenit că
s-ar putea să o poarte
fratele meu iubește
zeama cu tăieței de casă
dar și-a umplut ghiozdanul cu
conserve
el a jurat credință patriei
dar iubește toți oamenii
nu despre iubire a fost
24 februarie
de atunci mi-e frică de
noapte și de zorii zilei
când știu că el pleacă
la patrulat
nu îndrăznesc să-l sun
să îi spun cât de mult îl iubesc
să-i zic că-mi pare rău pentru toate supărările
că mi-aș dori să-l strâng de degetul mic zicând „Pace”
cum o făceam în copilărie
el încă nu mi-a acceptat cererea
de prietenie pe facebook
iar tu simți instabilitate
zâmbești, dar e forțat
fumezi mai des decât de obicei
și te gândești la viitorul tău
și ce va fi cu noi te-ntrebi
ai cui suntem și încotro
de se speculează că vom fi curând
eliberați
iar noi nici nu bănuiam că suntem
ocupați
de unde stabilitate când ne paște
ura
copiii cu viziuni pro-europene ori unioniste
renegați de propriii părinți
ahtiați după isprăvile salvatorului;
scenarii apocaliptice vedem
la fiecare al doilea prieten
(pseudo)analist pe facebook
băncile profită de refugiați
iar la 100 km de noi
ard case
îți mai aprinzi o țigară
nici tu nu ai să-ți lași câinele
când or să înceapă să cadă
bombele