Flash fiction stories – noiembrie 2023: „Poveste de iarnă” de Nicu Stanciu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Poveste de iarnă

Nicu Stanciu

Aburii cafelei se pierdeau undeva în zare, trecând prin sticla ferestrei, în depărtarea palidă, albită de frig. Și la fel și cuvintele, luându-și zborul de pe hârtia tremurândă, formau stoluri negre, ce survolau bucătăria o vreme, apoi, slobozindu-și nestăvilita curgere – le auzeam parcă nechezând și chiuind, chefliu, ca niște gaițe – șiroiau afară prin aceeași sticlă pudrată cu promoroacă, un puf alb ce punea pe acoperișul clădirii de alături, cu deschizături ca niște ochi medievali, mantia regală a cozonacilor vienezi.

„Poate că fiecare fulg e un poem, un suflet adormit care, ațipind în timp ce și-a luat zborul, aterizează pe pământ. Nemărginită va fi surpriza lui să descopere cum sunt lucrurile aici.”

„Poate ar trebui să faci și tu un efort, Florentin. Să te scoli și tu de dimineață, să mergi și tu la servici, să plătești facturi, să umbli prin frig, să fii chemat la școală să te certe dirigintele că al tău nu învață sau că se ia la harță cu colegii, să vezi și tu cum e. În lumea ta personajele le faci cum vrei, da’ în lumea reală e complet diferit. Pe oameni nu-i poți controla la fel cum nu poți controla ce ți se întâmplă din momentul când ieși pe ușă dimineața și până te întorci, seara.”

„Nici personajele nu le poți controla”, se trezi el că explică, însă nu reuși să continue.

„Cum nu poți? Doar tu le faci, din pix. Uite-așa, scrii alt cuvânt, țac-pac, și gata. Ai fircălit o țâră altfel și personaju’ și-a schimbat total viața.”

„Aici te contrazic, Marlene. Personaju’ e o chestie destul de complicată. Și dacă vrei să fie real, atunci ajungi într-un punct în care nu-l mai poți controla, nici măcar în poveste, înțelegi?”

„Ce naiba îndrugi acolo? Cum să nu-l mai poți controla? Totul ține de tine. Scrii cum vrei.”

„Dacă scrii cum vrei, personaju’ nu mai e real. Se vede că ai forțat lucrurile. Ca personajul să fie real, orice acțiune a lui trebuie să decurgă din acțiunea anterioară. Astfel nu poți scrie după un plan, dacă vrei un personaj suta la sută real. Înțelegi?”

„Nu. Sună a tâmpenie ceea ce zici. Totul poate fi controlat.”

„Poate fi, dar nu înseamnă că rezultatul e bun. Manifestarea unui context complex duce întotdeauna la consecințe neprevăzute, iar dacă nu știi să surprinzi asta în povestea ta, degeaba mai scrii. Pe de altă parte, omul e și el foarte complex. Un personaj complex într-un context complex, îți dai seama ce înseamnă asta?”

„Deci aici chiar m-ai pierdut. Cum ziceam, mai bine mergi și tu la servici, ca toată lumea, și lași tâmpeniile astea deoparte. Fii și tu om normal, ce naiba! Când naiba o să te maturizezi și tu? Fă-te șofer, fă-te portar, fă-te profesor, doctor, avocat, vânzător de ziare, numa’ scriitor nu, că sunt deja prea mulți, fă-te orice, da’ fă-te ceva, că azi-mâine ai nevoie de o pensie și ce te faci? Și fă-ți și tu o familie, ca toată lumea, că altfel o să fii singur la bătrânețe și aia e nașpa rău, înțelegi?”

„O am pe Carina.”

„Dă-o naibii de mâță, mă. Îți trebe o nevastă. Ce naiba, nu pricepi? De ce ești așa un luzăr?”

Am oftat, privind mașina ei îndepărtându-se prin fereastra din ultima cameră, ca să fiu sigur că nu se întoarce. Piticii despre care voiam să scriu plecaseră care-ncotro, balaurul și zmeul la fel, ascunși prin vreo peșteră, iar Cosânzeana și Zâna Zânelor au mers în Pădurea Adormită să tragă un pui de somn.

Apoi a-nceput să ningă. Am privit fulgii suavi alunecând pe undele nevăzute de aer, ca pe notele unei melodii liniștitoare și, fără să-mi dau seama, am uitat tot într-o clipă.

Nicu Stanciu (n.1980) este artist plastic și scriitor. Autor al volumelor de poezii „Cuvinte” și „Început de toamnă”, în limba română, „Life, an Ocean” și „Here”, în limba engleză, și al romanului „Colecționarul”.