Mittelstadt Nr. 180

Vaai, ce bine!

Reach content for Google search „Marian Ilea”

Vederca Gulie, persoană onorabilă în Mittelstadt, îşi petrece după-amiezele pe treptele magazinului mic-gros din cartierul Microraion Vest, împreună cu şapte pensionari mineri. Rînd pe rînd, pensionarii cumpără cîte-o sticlă de vodcă și-și dau parola: „Ardem gazu’ de pomană”. Invariabil, Vederca Gulie răspunde: „Vaai, ce bine!”.

Dacă, după „Ardem gazu’ de pomană”, unul din pensionari adăuga: „La ora asta eram în mină, orizontu’ cinșpe, cupturam și pregăteam frontu’ de puşcare”, și dacă Vederca Gulie tăcea, îi dădea unu’ cu cotu’; replica nu întîrzia: „Vaai, ce bine!”, şi discuţia se pornea iar.

În piață, dinaintea nevestelor minerilor, care-și dădeau coate, un țăran își făcea reclamă la roșii, la morcovii și castraveții țapeni, iar Gulie nu rata efectul: „Vaai, ce bine!”. Și nevestele, parcă supărate: „Ți-o cerut careva părerea?! ”.

Anul ăsta, în aprilie, apăruse primul caz de Covid-19 în Microraion Vest. Informaţia o discutau, nu, și-o disputau pe la colţuri foştii mineri cu nevestele lor. Păşcuţ Emil, pensionar, cardiac, fost şef al finanţelor din oraş, spusese, întîlnindu-l pe stradă pe Vederca Gulie: „ Nu vezi cum ăştia ne-o ţînut ca oile-n ţarc? Ne-or scotè numa’ cînd or avè nevoie de noi, la vot. Amu-i numa’ cu masca sus și cu capu’ jos, că nime n-are nevoie de cap în țara asta, şi poftim, unu’ de șaișopt de ani îi primu’ nostru caz de Covid în Microraion Vest”. „Vaai, ce bine!”, răspunde, prompt, Gulie.

Fostul finanţist rămase cu ochii holbaţi la Gulie, dădu din mîini, bătu din picioare și zise: „Gulie, mă bucur că ești de-acord cu mine, că unde nu-i cap îi vai de picioare. Și io cred c-a fi bine, și mai cred și c-am găsit soluția ca să conving guvernu’ să nu ne mai fută la cap, o să vezi!”. „Vaai, ce bine!”, aprobase, parcă îngăduitor, Vederca Gulie, oprindu-se la minerii pensionari de pe treptele magazinului mic-gros.

Vocea unui pensionar miner: „Nepotu-meu n-are tabletă, n-are internet, aşa că… pa și pusi şcoală!”.

Vederca Gulie, umplîndu-și tacticos cu vodcă primul pahar din plastic de culoare albă al după-amiezei: „Vaai, ce bine!”.

Altă voce de fost miner: „N-au cu cine înlocui cadrele didactice covidate de la şcoală, măi!”.

Vederca Gulie, printre înghițituri: „Vaai, ce bine!”.

Drept de autor: Invitat, prozatorul Marian Ilea

***

Azi, într-o frumoasă după-amiază de toamnă. Fostul finanţist, rămas, încă din aprilie, fixat pe „binele” lui Vederca Gulie, apare la colțul străzii, trăgînd după el un cărucior cu o butelie de gaz, se apropie de treptele cu mineri din faţa magazinului mic-gros și-i zice așa lui Gulie: „Economia noastră îi covidată și are are nevoie de ventilație”.

Intervine vocea nervoasă a unui miner pensionar, deștept și olog: „Fără ventilaţie, ce știi tu, măi cardiace, te sufocai pă galeriile de mină”.

„Vaai, ce bine!”, şi „Vaai, ce bine!”, două rafale întîrziate, una după alta: Gulie, înecîndu-se cu vodca celui de-al doilea pahar al după-amiezii.

Pășcuț Emil: „ N-or mai fi decît șomeri și pensionari p-aci”.

„Vaai, ce bine!”, zice Gulie, umplîndu-și calm al treilea pahar al după-amiezii.

Pășcuț Emil: „În loc să-i tragem noi pe ei de mînecă de alegeri, uite că ne trag ei de urechi. Aici nu-i ca-n Franța, noi nu purtăm veste galbene”.

„Vaai, ce bine!”, vocea tremurată a lui Vederca Gulie.

Pășcuț Emil: „Nu toți gîndesc la fel, nu toți poartă mască, Trump și-o injectat în vene hipoclorit și-o biruit Covidu’!”.

„Și noi ne injectăm vodcă” , zice un pensionar.

„Vaai, ce bine!” ,și „Vaai, ce bine”, dublă rafală, însoțită de rîsul fără răutate al lui Vederca Gulie.

Pășcuț Emil (ton solemn): „Măi Gulie, io vreau azi să demonstrez științific că voi aveți dreptate și nu guvernu’”.

Haină-pulovăr-cămașă-pantofi-ciorapi-curea-pantaloni-chiloți îi cad ca frunzele uscate „striptizeurului”, fostul finanțist.

„Vaai, ce bine!”, și odată cu Gulie cei șapte mineri s-au oprit din băut, au privit și apoi au aplaudat. „Striptizeurul” le-a făcut o plecăciune cu mîna la inimă și a zis: „Mulțam fain!”.

Trăgînd cu mîna stîngă căruciorul cu butelia de gaz și ținînd în dreapta o brichetă, în pula goală, fostul finanțist începe marșul către centrul Mittelstadt-ului, țîpurind ca ars: „Ardem gazu’ de pomană!”, „Vaai, ce bine!”… Minerii, cu Gulie în frunte, îl urmează la cîțiva pași. Ajuns în fața primăriei, după un moment de reculegere, deschide hotărît la maximum robinetul buteliei de gaz și aprinde imediat bricheta la gura buteliei, nu înainte de un ultim „Vaai, ce bine!” cutremurător…

„Bună ziua! Actele dumneavoastră la control, vă rugăm.”

Deși obișnuit de-o viață cu controalele financiare, inima nu i-a mai rezistat controlului de identitate, practicat cu toată civilitatea și delicatețea de către organele de ordine.

Organele au chemat Smurd-ul, care a constatat decesul. În raportul de poliție s-a consemnat că: „Cetățeanul Pășcuț Emil, pensionar, fost finanțist al Mittelstadt-ului, gol pușcă, a învîrtit robinetul buteliei de gaz la maximum, dar în sens invers. De aia cînd a aprins bricheta nu i-a explodat decît inima la interpelarea blîndă a poliției”. La spital, pe certificatul de deces s-a menționat „infarct”, iar în urma testulul PCR (obligatoriu, pentru statistici) s-a consemnat că: „Pășcuț Emil a fost contaminat de Covid-19. I-au fost grav lezați centrii nervoși al mirosului și al gustului din creier”.

***

„A murit Pășcuț Emil, bătîndu-se pînă-n ultima clipă pentru dreptatea noastră”, proclamă un pensionar miner în cimitir, la groapă.

„Vaaai, ce bineeee!”, vocea sugrumată de emoție a lui Vederca Gulie.

După cîteva clipe de reculegere, pentru prima oară, Gulie schimbă placa: „Pășcuț Emil a fost delegatul nostru sindical și bunul nostru prieten. Să-i fie țărîna ușoară.”

După care Gulie se lăsă moale ca o cîrpă pe jos și începu să sforăie.

„Îi obosît, săracu’! Și mîine mai are de lucru la ‘binele’ lui”, concluzionă un miner.

***

După-amiaza de toamnă e pe sfîrșite, foștii mineri ies din cimitir, ducîndu-l în cîrcă pe Gulie, abătuți, se întorc acasă,. Odată ajunși, fiecare în apartamentul lui, va urma seria paharelor de seară, întinși pe pat, dinaintea Telejurnalului cu morții de Covid, urmat de vizionarea unui porno și de un somn recuperator.

Soarele varsă o lumina groasă, gălbuie, ce se prelinge dinspre Valea Chiuzbăii peste cartierul de blocuri din Microraion Vest, dat în folosinţă în 1975, pentru minerii de la Minele din Mittelstadt, Şuior şi pentru muncitorii de la Flotaţia oraşului. Şi pentru nevestele lor de la Filatură ori de la Avicola. Şi pentru copiii lor, ajunşi azi mineri pensionari în Mittelstadt.

„Vaai, ce bine!”

Adina Dinițoiu și Raul Popescu despre „Acei minunați ani” de Marian Ilea

Susține Literomania

Despre autor

Marian Ilea

Marian Ilea

Marian Ilea (n. 1959, Maramureș), a debutat editorial cu volumul de povestiri „Desiștea” (Cartea Românească, 1990, premiul Salonului Național de carte Cluj). În 1993, publică „Desiștea II” (Cartea Românească). În anul 1997, volumul de teatru „Ariel” (Cartea Românească) obține premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun volum de teatru. Mai publică volumele „Casa din Piaţa Gorky” (Editura Cornelius, 1999), „Vacek” (Editura Dacia, 2001, Premiul pentru proză al Asociatiei Scriitorilor București), „Ceasul lui Bronnikov” (Editura Dacia, 2002), „Povestiri din Medio-Monte” (Editura Dacia, 2003, Marele premiu al Saloanelor "Liviu Rebreanu"), „Povestiri cu noimă” (Editura Dacia, 2006), „Rodica e băiat bun” (Archeus, 2008), „Libertatea începe în șapte aprilie” (Editura Dacia, 2009), „Înțeleptul” (Tracus Arte, 2013), „Societatea de Socializare din Medio-Monte” (Tracus Arte, 2014), „Capra germană si gramofonul” (Tracus Arte, 2014). Piesa de teatru „Societatea de Socializare din Medio-Monte” se montează la Teatrul Municipal Baia Mare, obținând Premiul de regie la Fringe Festival București.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.