Flash fiction stories – iunie 2024: „Arghir într-o fotografie” de Dana Banu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Arghir într-o fotografie
Dana Banu

În fotografie, Arghir călca apăsat pe covoarele de Smirna, încălțat cu meși din saftian roșu ca rodia când e gata să o culegi din copac.

În vis era când toamnă cu mormane de frunze ce dansau în vârtejuri pe trotuarul mărginit de strada pavată cu piatră cubică, când iarnă cu toate ferestrele deschise. Ferestre prin care intra o lumină subțire ca de borangic auriu cu irizări argintii.

Dincolo de vis era liniștea gri închis a orelor dinaintea răsăritului. Atunci când întunericul pare mai intens decât oricând. Așa spun bătrânii: înaintea zorilor, întunericul nopții e cel mai greu.

Dincolo de pereții casei înecați în verdeața iederii, orașul dormea încă. Zgomotele erau estompate.
Orașul acoperit de valuri de întuneric precum de o pălărie cu boruri largi, uriașe.

Din fotografie zâmbea Arghir. Arghir la Smirna. Arghir călcând pe covoare de Smirna. Arghir ascultând parcă Egeea care își trimitea vocea ei de valuri, prin pereți, prin podea, prin aer.

Știai privind fotografia că Egeea era undeva pe aproape. Și nu doar pentru că era scris cu cerneală albastră ,,Arghir în Smirna la Egee” pe spatele fotografiei, ci mai ales pentru că interiorul casei îți arăta clar locul în care Arghir se afla.

Dincolo de casa în care era făcută fotografia privea spre Arghir Turnul cu ceas și cele patru fântâni ale sale cu care era decorat. Piața Konak. Cartierul Namazgah cu agora lui antică. Sus, pe dealul Pagos, castelul Kadifekale – de unde casa în care era făcută fotografia se vedea cel mai bine.

Și imaginea începea să se îndepărteze și apoi se apropia brusc, într-un continuu balans. Lumina zilei încă nu izbândise. Victoria ei era în așteptare.

Vânzătorii din Bazarul Kemeralti abia începeau să se foiască în paturile lor.
În Bazar, fructele uscate, condimentele, obiectele de artizanat, bijuteriile și antichitățile tăceau așteptând să ia calea lumii odată cu cei care le vor cumpăra.

Balansul continua. Când te afli într-un oraș-port este de parcă ai fi pe o navă. Oricând poți privi spre întinderea de ape și mereu auzi chemarea drumurilor ce duc spre linia orizontului. Cu atât mai mult la Smirna, pe Drumul Mătăsii care ducea de acolo spre China de Est, spre Africa sub-sahariană, spre India și Asia de Sud-Est!
Puteai să pleci de acolo spre oriunde.

Arghir însă privea din fotografia lui, încălțat cu meși din saftian roșu ca rodia când e gata să fie culeasă din copac, și nu avea de gând să iasă din ea.

Fotografia călătorise mult și era acum departe de Smirna, într-o altă casă. Departe de peruzelele Egeei. Departe de spațiul acela care însemna lumea ei de acasă. Arghir privea însă către oameni, din acel departe al lui. Și oamenii deveneau, la rândul lor, parte dintr-o altă fotografie.

Zgomotele orașului începeau să vestească lumina unei noi dimineți. Oțelul nopții se topea într-o catifea cu ape dense, albastru-fumurii. Precum apele Egeei lui Arghir în toamnă.

Fotografia a călătorit mult prin lume până să ajungă în casa de acum. A fost dusă de la Izmir la Istanbul în bagajul unei strănepoate a lui Arghir care s-a măritat cu un negustor de covoare de Smirna.

Fata a îmbătrânit. Negustorul a murit. Femeia bătrână a vândut casa în care locuise cu soțul ei unei rude îndepărtate. A vândut-o cu tot ce era în ea. Printre lucrurile vechi din casă era și fotografia cu Arghir la Smirna. Apoi a murit și femeia aceea.

La moartea celui care a cumpărat casa, o altă femeie a găsit poza. Când și aceasta a murit, toate lucrurile vechi din casă au ajuns la consignații și anticariate. Fotografia a călătorit până într-un anticariat din Istanbul, între foile unei cărți.

O străină a cumpărat cartea și a găsit fotografia. A pus-o într-o poșetă și a uitat de ea. A descoperit-o târziu, într-o dimineață când s-a ridicat din pat să privească pe fereastră zorii negri dinaintea zorilor albi. Căuta o brichetă să își aprindă țigara. Așa a ajuns să caute și prin poșeta în care fotografia cu Arghir stătea în așteptare de câțiva ani.

Momentul când întunericul e cel mai greu. Când totul e despre moarte și despre mult prea târziu.
Un cântec despre mult prea târziu și mult prea departe.

Apoi au venit zorii cei albi și totul s-a transformat într-un cântec despre începuturi și despre devreme.
Un cântec auriu despre calea firească a vieții.
Un cântec despre începuturi în adâncurile de aur ale lumii oamenilor.

Prin lumina cea nouă a zilei, Arghir cu meșii lui din saftian, roșii ca rodia când e gata să fie culeasă din copac, privea în tăcere. Înțelegea. Era acolo unde trebuia să ajungă în cele din urmă.

Apoi femeia a deschis fereastra. Lumina dimineții a intrat în casă. Victorioasă. Plină de speranță.

Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970 în Târgu-Mureș. A debutat cu poezie în anul 1984, în revista „Astra”. Trăiește la Paris. De-a lungul timpului, a publicat în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate. A semnat cu acest nume de autor volumele de poezie: „Poezii din țara lui Elian”, 2007; „Cântecul samovarelor”, 2011; „și lumea cinema paradis”, 2013; „Luna și Îmblânzitoarea de oameni”, 2015; „Cartea singurătății”, 2017; „Insomnii orientale”, 2023. Tot cu acest nume a semnat și volumele de proză: „Orașul părăsit”, 2000; „Ferestre”, 2021; „O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri”, 2022; „Lumea exotică a Salmei Metivet”, 2024.