Dicționar recent Nr. 372

Resetare




Am auzit în această campanie electorală folosit de multe ori un termen provenit din domeniul tehnic: resetare înseamnă repornirea, reinstalarea programelor, dispozitivelor etc. Scopul principal este de a le împrospăta și de a le curăța de acele reziduuri de uzaj care duc, în timp, asemenea unui balast, la îngreunarea funcționării lor sau chiar la blocare. Am ajuns, se pare, și cu societatea și cu politica noastră, într-un moment de repornire. Nu ne mai regăsim în politicienii care ne-au dezamăgit de atâtea ori, au promis în van, au gestionat prost, sunt suspecți de corupție, lăcomie, lene etc. Nu par să ne mai reprezinte nici partidele, slăbite la rândul lor de proasta funcționare internă și de coaliții care au lăsat la vedere doar compromisuri și dorința disperată de a rămâne conectate la banul public și la cel european, chiar și cu oameni slab pregătiți ori depășiți de timp. Incapacitatea de a crește cu adevărat țara prin fondurile europene, de a construi ceva cu adevărat, vizibil, pentru oameni și instituții ori transport, datoriile uriașe, disprețul afișat, toate se decontează acum în votul antisistem. Și de partea proeuropeană, și de partea celor care se autointitulează  „suveraniști”, votul a fost consistent de resetare, înnoire. „Schimbarea”  – este un slogan electoral postdecembrist pe care îl știm foarte bine și care acum a găsit, în concordanță cu noile generații, alt nume. Nemulțumirile sunt diferite, cauzele dorinței de „resetare” sunt multiple și  unele dintre ele chiar difuze în subconștientul colectiv al diverselor „Românii” din interiorul și din afara țării. Dar înnoirea societății și a politicii nu se poate face oricum și cu oricine. Este nevoie de anumite condiții, este nevoie ca instituțiile, partidele, încrederea oamenilor și țara însăși să se deschidă spre o nouă etapă, privind în ea însăși și spre viitorul european cu speranță, prin impulsul unui moment/al unui om. Și, poate mai mult ca oricând, este nevoie de educație: pentru valori, civică, digitală etc. Tristul spectacol al dezbaterilor între candidați ne-a arătat cât de puțin avem cultura dezbaterilor civice și politice, de idei, de principii, de lucruri care contează cu adevărat.

Prima pagină Rubrici Dicționar recent Resetare

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Dorica Boltașu

Dorica Boltașu Nicolae a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, un master în Teoria literaturii și un doctorat în Filologie.
Este autoarea unei cărți de teorie și critică literară, „Limite și libertate. Radicalism și reconstrucție în hemeneutica secolului XX”, Editura Niculescu, 2014, nominalizată la Premiile revistei „Observator cultural”. De asemenea, a publicat articole și eseuri în „Observator cultural”, „Cultura”, „Cuvântul”, „Euresis”, „Dilema veche”. În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.