Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:
- prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
- numele autorului să fie indicat la începutul textului;
- documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
- nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
- autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.
Spor la scris!
Partea lui
Eduard Gabriel Tănase
— Ți-am zis de atâtea ori că tata a murit.
E vocea fiului. Nu prea aude bine. Sau se preface? Nu vrea să primească toată banana.
— Dă-i și lui jumătate.
Bărbatul cu barba proaspăt crescută o ascultă. Ia un cuțit mic de pe masă și o taie.
— Poftim partea ta. Lui i-o dau mai târziu.
E liniște. La televizor e o telenovelă turcească. Duce cuțitul în bucătărie.
— Tu semeni cu mine, îi spune ea.
El o ignoră. Da, fiii seamănă cu mamele. I s-a spus asta de multe ori.
— Ce îți mai amintești? Cum v-ați cunoscut?
Pe ecran, cineva plânge cu capul sprijinit de o ușă. Sunetul e dat încet, dar suspinele se aud. Scena pare să-i capteze atenția femeii. Intră reclama. Apucă telecomanda și închide televizorul.
— Mă deranjează, nu te aud.
— Te-am întrebat dacă îți mai amintești ceva, ridică vocea.
Pare că se gândește. Mai are memorie? Răspunde rar, ridicând din umeri:
— După cununie mi-a dat cinci lei să-mi cumpăr o prăjitură și a plecat.
O privește lung. Oare au fost petrecere, rude, nași, lume?
— Erau mulți bani pe atunci?
La geamul balconului, o coțofană începe să croncăne insistent.
— Mereu vine aici. Parcă vrea să vorbească cu mine.
— A fost bună prăjitura?
Mama zâmbește discret. E partea ei de poveste.
— Da, mi-au ajuns pentru o prăjitură cu cremă.
— Nu știu nimic despre voi. Dinainte să apar eu.
— Am stat la o mătușă. Foarte rea.
— Ce ți-a făcut?
— Vorbea urât cu mine.
— Și tata vorbea frumos? Nu l-am auzit.
— Era bine seara la masă.
Trece în camera alăturată. Patul e gol. Pe noptieră, aparatul lui de ras. Rămâne să privească.
Revine în sufragerie.
— Cum a fost când ai ieșit la pensie? Te-ai bucurat, ți-a fost greu?
Ea nu-i răspunde imediat. Privește prin două rânduri de geamuri la cerul întunecat și la ramurile verzi care se zbat în fața ferestrei.
— Odată cineva i-a cerut voie să mă sărute.
Bărbatul oftează surprins.
— Și tata ce a zis?
— Ia-o, domnule, dacă îți dorești atât de mult.
Da, așa era el.
— Te-a sărutat? Parcă așa spuneai.
— Nu a avut curaj. Doar m-a pupat pe frunte.
Telenovela ajunsese la final. Tocmai se derula genericul. Urma alta.
— Ia și bucata asta.
Mama termină partea rămasă din două înghițituri. Apoi, senină:
— Să-i duci ceva să mănânce.
— Mămico, tata e mort de o săptămână.
La televizor, un cuplu se ceartă violent. Fiul se ridică să plece.
— Lui îi plac bananele. Să mai cumperi.
Sumar Literomania nr. 403 (2026)
Scrie un comentariu