„Doriți să citiți și să aflați mai multe despre,,misteriosul suflet rus” – citiți! În locul vostru, aș citi acum despre Ucraina. Despre Rusia toți știu deja foarte multe. E timpul să aflați lucruri despre istoria și cultura Ucrainei, despre viața și părerile cetățenilor ucraineni de diferite etnii, despre visurile lor, a căror realizare depinde și de voi, cetățeni ai Uniunii Europene și ai lumii democratice.” (Andrei Kurkov)
Andrei Kurkov (n.1961, Regiunea Leningrad, U.R.S.S.) este, aşa cum se autoidentifică, european, cetăţean al Ucrainei şi scriitor ucrainean de origine rusă. Cel mai cunoscut scriitor ucrainean al primelor decenii ale secolului XXI și unul dintre scriitorii de top ai continentului european, Andrei Kurkov este şi profesor, eseist, scenarist, regizor, membru al Uniunii Cinematografilor din Ucraina (din 1993), al Uniunii Scriitorilor din Ucraina (din 1994), membru al Academiei Europene de Film (din 1998) și membru permanent al juriului premiului Academiei Europene de Film Felix.
De-a lungul anilor, Andrei Kurkov a militat pentru o Ucraină independentă și e de părere că „Europei ar trebui să-i fie mai mult frică de Putin decât de un război nuclear”. În aceste momente tragice pentru țara sa, scriitorul a ales să rămână în Ucraina și, ca președinte al PEN Ucraina, ca personalitate cunoscută în întreaga lume, să ofere informații de la fața locului: interviuri pentru presa scrisă, televiziuni, portale de știri etc., explicând cât de periculoasă e situația și cât de grav e amenințată democrația europeană. Fiii săi, în vârstă de 19 şi 23 de ani, sunt angajaţi în misiunile de apărare teritorială a Ucrainei.
Încă din copilărie, Andrei Kurkov se stabilește împreună cu părinții la Kiev. În consecință, viitorul scriitor își petrece copilăria și își face studiile pe pământ ucrainean, îndrăgindu-l și considerându-l patria sa. Este absolvent al Institutului Pedagogic de Stat de Limbi Străine din Kiev și vorbitor al unui număr impresionant de limbi, cel puțin șapte.
Începe să scrie încă de pe băncile școlii. Şi-a început cariera literară în timpul stagiului militar, pe când lucra ca gardian la închisoarea din Odesa. Andrei Kurkov devine celebru mai întâi ca scenarist (a lucrat la celebrul studio de film A. Dovjenko), apoi ca jurnalist și abia după aceea ca scriitor. Primul roman i-a apărut în 1991, la două săptămâni după căderea comunismului. „Moartea pinguinului” este cartea care l-a făcut celebru în toată lumea. Următoarele romane, „Lăptarul de la miezul nopţii” şi „Grădinarul din Oceakov”, traduse de Antoneta Olteanu și publicate în colecția „Ficțiune fără frontiere” a Editurii Paralela 45, l-au consacrat definitiv pe scena internațională.
Cărțile lui Andrei Kurkov nu pot fi incluse într-un gen anume, dar se observă simpatia scriitorului pentru genul SF, iar scriitura sa conține atât elemente de SF modern, cât și de distopie, thriller mistic și roman polițist. Andrei Kurkov este publicat în 65 de țări și tradus în peste 30 de limbi.
„Albinele gri”, romanul său în traducerea Antoanetei Olteanu, este proaspăt ieșit de sub tipar la Editura Paralela 45. În 2018, atunci când l-a publicat, autorul nici nu bănuia cât de dureros și de actual va rămâne și peste ani.
„A te solidariza cu Ucraina, #standwithUkraine, înseamnă, de asemenea, să-l citești pe Kurkov, să apreciezi farmecul umorului său, umanitatea lui profundă și pofta de viață care caracterizează spiritul ucrainean. Andrei Kurkov este un adevărat maestru al detaliilor și personajele sale par sculptate din însăşi materia vieții.” – L’Obs, Franţa
„Albinele gri” (fragment)
Andrei Kurkov
Iar el fu cuprins de frică. De o frică ciudată și aproape inexplicabilă. Adică fizică, care-ți încorda mușchii feței. Frica asta nu-i adusese în cap niciun gând. Și a rămas așa vreo două minute, de parcă era mort. Și după aceea ridică din umeri și așa își dădu seama că frica începea să se ducă.
— Păi eu nu sunt rus, sunt ucrainean, spuse el încet și nu prea clar.
— Dar dumneavoastră vorbiți acolo tot rusește, spuse Aisîlu și vocea se auzi puțin mai tare.
— Ei, da, rusește, spuse el. Dar eu…
Sergheici încercă să găsească niște cuvinte prin care să-și explice mai bine frica și lipsa de dorință de a se duce acolo, la niște oameni care reprezintă puterea, și nici măcar pur și simplu puterea, ci puterea rusă. Unde să se ducă la ei? De ce? Cu un pașaport ucrainean și cu mașina spartă.
— Eu nu știu drumurile, îngăimă el în cele din urmă.
— V-ar duce Bekir, spuse Aisîlu. Dar, dacă nu puteți, nu-i nimic…
Cina aceasta se termină mai repede și Sergheici, refuzând ceaiul cu baclava, refuză și propunerea lui Bekir de a-l duce cu mașina sus, la prisacă. Spuse că o să meargă pe jos. Stelele strălucitoare luminau deasupra Kuibîșevului și Albatului. Pentru stele era indiferent deasupra cărui loc strălucesc, cui îi luminează noaptea cu luminițele lor. În sat era liniște. Numai din când în când lătra câte un câine și-i răspundeau lătrând alți doi sau trei. Sergheici porni spre moscheea pe care o văzuse numai de sus. Din apropiere i se păru frumoasă, de basm, dar nu prea mare. Un vânt cald se intensifica în apropierea moscheii și bătea în față. Și în gustul vântului, Sergheici simți marea sărată. Se gândi că peste două zile o s-o vadă. O să vadă Marea Neagră. Poate chiar o să facă baie. Nu are slip, dar cine o să se uite la el dacă o să intre în apă cu chiloții? Nimeni! Cine se uită la bătrâni? Cine are nevoie de ei, în afară de propria lor persoană? Ei, poate albinele mai au nevoie de el. Nimeni altcineva. Nici măcar fosta soție nu are nevoie de el. Nici fata, se pare, nici ea nu are nevoie. Altfel ar fi sunat și ar fi întrebat ce mai face. Dinspre muntele lângă care se afla prisaca lui Ahtem se lăsa, deasupra satului, întunericul. Și Sergheici începu să meargă agale spre acest întuneric, de parcă îi era familiar, de parcă ar fi putut să găsească în el, cu ochii închiși, cortul propriu și să-și audă albinele…
Andrei Kurkov, „Albinele gri”, traducere de Antoaneta Olteanu, Editura Paralela 45, Colecția „Ficțiune fără frontiere”, Pitești, 2022
Scrie un comentariu