Flash fiction stories – iunie 2023: „Isprava Dracului” de Maria Sava

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Isprava Dracului

Maria Sava

La marginea satului Căţelu se aciuase de-o bucată de vreme o familie tare săracă. Venise de nu se ştie unde cu o cotigă la care era înjugată o junică, cu câteva bulendre şi câteva tingiri puse peste un braţ de paie. Lumea din sat le zicea „alde Pulihoi”, nume care probabil era interpretarea celui de Polevoi. Şi avea Pulihoi un băiat pe care-l chema Mizdrache şi-o fată Tasica. Un creştin care avea o bucată de pământ la marginea satului şi pe care o ţinea mai mult pârloagă, că mare lucru nu reuşea să adune de răul hoţilor, şi-a făcut o pomană cu Pulihoi şi i-a dat lotul de casă: „doar să zică bogdaproste şi să-l pomenească de câte ori s-o ruga”. Ce-i drept, săracul om nu se prea ruga şi nici la biserică nu mergea. Baba Tarsiţa, tartorul babelor de pe uliţa lui Pulihoi, s-a dus peste el şi l-a întrebat scurt: dacă-i botezat şi cununat şi dacă are copiii botezaţi.

Cum nu-şi bătuse capul vreodată cu asemenea lucruri, omul nostru s-a lăsat pe mâna babei, care şi-a pus o piatră în drumul către rai, încreştinând familia „veneticilor”. Şi baba Tarsiţa a devenit „Naşa”, un fel de general peste familia lui Pulihoi. L-a ajutat să ridice două odăiţe, mai mult cu sfaturi şi cu îndemnuri. A făcut el o căsuţă din nuiele împletite în care a înfundat vălătuci de lut cu paie şi, la urmă, a lipit-o cu lut amestecat cu balegă de cal. Nevasta lui Pulihoi, Dobriţa, a tras un var alb şi-un brîu gri că-ţi era mai mare dragul să te uiţi la căsuţa învelită cu stuf și c-o prispă mare pe care dormeau cu toţii vara. Aşa a pornit Pulihoi în noua lui viaţă din satul Căţelu, alături de Dobriţa, de cei doi copii şi de junica adusă-n jug.

Uneori auzeai glasul dogit al babei Tarsiţa cum striga din uliţă : „Hei, mai dormiiiţi? Dormire-aţi somnul de veci! Moare vaca-n coşar de foame şi sub voi putrezeşte patul! La muncă, măgădăilor!” . Pulihoi ieşea primul (se vedea că era singurul care ştia ce-i armata) şi-şi îndesa pe ochi căciula neagră şi miţoasă pe care nici vara n-o lepăda din cap: zicea că-i ţine răcoare. Se uita lumea la el ca la urs, dar jos tot nu se lipsea de ea.

I-a convins baba să intre şi-n colectiv, la dat cu sapa, nu să aştepte doar la mila altora. Mizdrache, băiatul cel mare, plecase deja la oraș, la profesională şi rămăsese doar Tasica, mezina, cam tută de felul ei. O ţinuseră la şcoală în clasa a doua până pe la 14 ani. Pe urmă au lăsat-o-n pace, că râdeau dracii de băieţi de ea şi-o porecleau în toate felurile. „Să mai crească oleacă, se gândea Pulihoi, şi-oi mărita-o. Ce-i trebuie carte? N-are popa destulă carte-n sat?”

Şi toată viaţa familiei Pulihoi curgea lin, precum o apă de la şes, până-ntr-o zi de joi, când căzu sărbătoarea Ispasului. Ăi bătrâni plecaseră la câmp la prăşit (colectiva nu încheiase nicio convenţie cu Dumnezeu ca acum), lăsându-i Tasicăi în grijă să adune buruiană pentru junică şi s-o dea la apă. Şi-a luat Tasica un sac de cânepă cu ea, a mai chemat vreo două fete din vecini, şi-au plecat la câmp după buruiană. Pe la prânz, se făcuse o căldură de te lovea în moalele capului, chiar dacă era pe la sfârşitul lui mai și fetele au făcut cale-ntoarsă către sat. Când au ajuns în dreptul casei lui Pulihoi, s-au oprit pe marginea şanţului de peste drum, să se odihnească. S-au așezat pe sacii de iarbă şi-au început să dondănească de-ale lor. Şi cum chicoteau ele întrecându-se în poveşti de groază, aruncă Tasica o privire scurtă către căsuţa lor. Rămâne cu gura căscată şi nu poate articula nici măcar o vorbă. În cele din urmă, îngaimă cuprinsă de spaimă: „Dd… dracul! Uite dracul cum se plimbă la noi prin casă c-o lumânare-n mână!” Celelalte două s-au uitat cu atenţie, nevenindu-le să creadă ce spune Tasica. Şi tot scrutând cu privirea au zărit până la urmă flacăra unei lumânări ce pâlpâia pe masa din tindă, când mai mare, când mai mică, după cum bătea vântul. S-au tot holbat ele, tremurând de frica Satanei, până a apărut o babă din vecini. Când i-au spus cum se plimbă Satana prin casă cu lumânarea aprinsă-n mână, baba a-nceput să râdă şi le-a spus că au vedenii. Dar s-a oprit şi ea să arunce o privire. S-a dus mai aproape, a pus mâna streaşină la ochi şi deodată a dat un chiot şi-a luat-o la fugă pe uliţă urlând cât o ţineau plămânii: „Dracu’ la Pulihoooi!”

În scurt timp, în faţa curţii lui Pulihoi s-a adunat o armată de babe şi aproape toată plodăraia satului. Tasica devenise dintr-odată cea mai importantă persoană din sat: dădea explicaţii, povestea, râdea, o mai apuca şi plânsul – nu mai prididea cu atâta lume pe capul ei. În jurul ei se discuta aprins: unii chiar îl văzuseră pe Satana cum urca pe scară în podul casei, alţii, cum zdrăngănea prin oalele de pe plită, iar alţii jurau că i-au văzut coarnele în geam şi-o limbă mare şi roşie cum se scălâmbăia la ei. În acel moment, nu se ştie de unde, veni un îndemn scurt: „Să-l omorâm cu pietre!” Ce-i drept, îndemnul fusese stimulat şi de grămezile de pietriş răsturnate pe uliţă pentru şoseaua ce se tot plănuia de câţiva ani încoace.

Şi nici una, nici două, casa lui Pulihoi fu asediată în toată legea. I-au stricat gărduţul de la drum, poarta i-au făcut-o praf, geamurile au fost făcute zob şi de-acum pietroaiele zburau către acoperişul de stuf să nu cumva să-i vină-n cap Necuratului s-o taie pe horn.

Deodată s-a auzit un ţipăt şi în mijlocul mulţimii a pătruns baba Tarsiţa: „Huoo! Lua-v-ar dracu’ de nenorociţi! Ce-aveţi, mă, cu casa creştinului?” Din spatele unor babe s-a iţit Tasica şi-a început să-i povestească năşicăi de nenorocirea ce dăduse peste casa lor. Baba a început să se holbeze şi nu-i venea a crede ce aude: „Care drac, zăludo? Unde-ai văzut tu drac la voi în casă?” „Păi, zice Tasica, uite, năşică, se vede lumânarea-n tindă.” „Lumânarea? întreabă baba. Lumânarea am pus-o eu, trăzni-te-ar de toantă ce eşti! Am venit dimineaţă cu pomană, am luat cheia de la streaşină şi-am intrat în tindă de-am pus pomana pe masă. Am lăsat să ardă lumânarea de sufletul morţilor.”

Şi, cu mâinile-n şolduri, baba s-a năpustit pe uşă să arate că nu Dracul fusese în casă, în lipsa stăpânilor, ci ea, Naşa, cu de pomană. În spatele ei apăruse, nu se ştie de unde, şi săracul Pulihoi, care, cu un licăr ciudat în priviri, întorcea capul când la stânga, când la dreapta, parcă admirând grămezile de bolovani ce crescuseră în tinda lui. Cu un gest aproape firesc, şi-a scos căciula miţoasă din cap. În aceeaşi clipă, în jurul lui s-a făcut gol, spectatorii de ocazie rupând-o la fugă care-ncotro: pe creştetul scăfârliei lui Pulihoi se lăfăiau două umflături care, de la o clipă la alta, tot creşteau precum coarnele unui melc proaspăt trezit de ploaia blândă de vară…

Maria Sava este absolventă a Facultății de Litere din Iași. A debutat în 2007 în revista „Atheneum” din Vancouver. Din 2009 până în 2015, este administrator și moderator în cadrul Proiectului Cititor de Proză – Republica artelor și redactor-corector la revista site-ului „Faleze de piatră”, în colaborare cu Emanuel Pope. Din 2010 este membră a Cenaclului de Anticipație „Quasar” din Iași. De asemenea, tot din 2010 este redactor la revista „Atheneum” din Vancouver. Cărți publicate: „Cartea iubirii” (eseuri literare), „Lacrimi de clovn” (proză), „Despre viață și moarte cu aceeași seninătate” (poezie), Ed. PIM, Iași, 2015, „Partea întunecată a lunii” (poezie) și „Biblioteca Babel” (eseuri) la Editura Saga din Israel (2018).

Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere

Anul acesta, pe 17 mai, s-au împlinit 105 ani de la nașterea poetului Geo Dumitrescu (1920-2004), ocazie cu care reiau ...

Isprava Dracului

Maria Sava

Susține jurnalismul cultural independent

Despre autor

Literomania

Alte articole

Scrie un comentariu X

Newsletter