Flash fiction stories – noiembrie 2024: „Ghinioane norocoase” de Adriana Rodu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Ghinioane norocoase

Adriana Rodu

Cât de ghinionist să fii să trebuiască să mergi la birou pe o ploaie torențială ca asta? Ciclonul cu nume americănesc își scutură haotic volanele peste traficul ăsta infernal care îmi dă o stare de neliniște. Cu chiu cu vai trec strada făcând slalom printre mașini de toate felurile, cu șoferi de toate națiile și culturile. Unii ripostează claxonând, alții fac semne obscene pe care mă prefac că nu le văd pentru că mă grăbesc. Am o ședință importantă și trebuie să ajung la birou. Duc în spate un laptop cu tot cu încărcător, care îmi rupe umerii și mă supune unui efort herculean. Se vede că îmi lipsește mișcarea. Gâfâi ca o locomotivă pentru că timp de sală n-am.

Mai am un pic și ajung în vârful dealului de unde se vede rondul unde întoarce tramvaiul. O persoană în vârstă stă lângă bordură câțiva pași mai încolo și se chinuie cu o umbrelă care arată ca un OZN cu antene încrucișate. Mă opresc să o ajut și reușesc să adun cumva scheletul împrăștiat, când prin dreptul nostru trece un microbuz cu o viteză de raliu și aruncă un tsunami care ne lasă fără replică. „Lasă, maică”, zice bătrâna, când mă vede gata să ripostez nervoasă. „Apa aduce belșug și noroc!” Mda, ce să zic? Eu și norocul.

Îmi șterg fața cu un șervețel pe care l-am găsit uitat în buzunarul pelerinei, salut și merg mai departe. Oare circulă mijloacele de transport în comun? Că de taxiuri nici nu poate fi vorba. Sunt așa stresată că îmi vine să fac stânga-mprejur. Ce bine mi-ar prinde acum o relaxare, un masaj, o saună sau un jacuzzi! Ehehe, vise. N-am eu norocul ăsta. Acum îmi fac veacul prin potop și lucrul ăsta aduce mai mult a ghinion. Cineva zicea că orice întâmplare rea are și o parte bună, dar trebuie să o găsești. O fi având, dar care o fi în cazul meu?

Ploaia cade cu nemiluita, dar reușesc totuși să văd un tramvai făcând deja rondul, și e singurul. O iau la fugă într-un sprint de olimpiadă, cu răsuflarea tăiată de greutatea rucsacului. Parcă duc în spate un catâr care mă ține în loc. Și nici bilet nu am. Pot să îmi cumpăr unul de la tonetă sau direct din tramvai. Ajung când vătmănița urcă treptele și se așază grăbită pe scaunul din cabină, gata să pornească într-o nouă cursă. Asta înseamnă că trebuie să fiu și eu în rând cu lumea și să plătesc modern. Nu-i problemă, o fac și pe asta, și urc bucuroasă că scap de ploaie.

Nu știu cum se plătește folosind aparatele astea noi, dar mă descurc eu. Primul pe care îl găsesc îl știu. E cel la care ștampilezi biletul luat din stație. Poate are și o parte de unde să poți cumpăra. Așa ar fi bine, dar ăsta se pare că nu are și îmi arunc privirile spre interiorul vagonului, care e cumplit de aglomerat. Unde merge tot poporul ăsta fix acum când merg și eu cu tramvaiul după luni bune? Automatul de bilete presupun că e cel pe care îl văd câteva capuri mai în spate și mă pornesc într-o cursă cu obstacole. „Aaaau!” se aude un urlet după ce reușesc să trec cu greu de o doamnă plinuță pe care se pare că am agățat-o cumva cu sarsanaua din spate. „Dă jos rucsacul, tinere!” strigă ea supărată. Îmi cer scuze și trec mai departe, zâmbind totuși de faptul că a crezut că sunt elevă. Asta cred că e partea pozitivă pe care o căutam mai devreme, dacă ar fi să o compar cu faptul că mor de cald așa cum sunt împachetată, cu glugă și pelerină.

Ceva mă gâdilă pe șira spinării și-mi dau seama că e o dâră de transpirație, în timp ce studiez un dispozitiv nou care afișează mesajul „Apropiați cardul!”. Bine că literele sunt destul de mari și le văd prin lentilele ochelarilor care încă nu s-au dezaburit de tot. Dau cu greu rucsacul jos și scotocesc după card, operațiune destul de solicitantă și riscantă, mai ales că o frână bruscă mă face să mă arcuiesc spre spate într-un semi-pod de gimnastă. „Ce faci, domnule? Cari oameni sau cartofi?” țipă ofuscat un călător. Îndreptată de spate și cu cardul în mână, dau să plătesc, dar n-am noroc, pentru că un mesaj de eroare îmi zice „Card invalid”.„N-are cum” zic și mai încerc o dată, dar fără rezultat. „O fi stricat?” întreb un tânăr de lângă mine care nu-mi răspunde și-mi dau seama că are căști în urechi. „Alt mufat!” zic în sinea mea, dând ochii peste cap, și dau să-mi continui căutarea în speranța că voi găsi mai în spate o altă hardughie de chinuit oameni. „Nu merge pentru că nu s-au emis încă carduri potrivite pentru acest aparat”, se aude o voce împăciuitoare. Asta e. Tipic pentru compania de transport public.

„Veniți aici, doamnă”, zice cineva, arătându-mi la un pas de mine un al treilea „dinozaur”, mai ponosit și mai burduhănos. „Poate am noroc cu ăsta” zic, și fac pasul. După ce că e poziționat prea sus pentru mine, mai are și ecranul mătuit și nu văd nimic. Fir-ar să fie de treabă! Alt ghinion! Închid ochii încercând să văd partea pozitivă și când îi deschid, îmi dau seama că tramvaiul a trecut de stația mea și e oprit la următoarea. Cobor în viteză, trecând la limită prin dreptul ușilor care se închid și respir ușurată! Doamne, ce coșmar!Care e logica să pui trei modalități diferite de plată în trei „dispozitive” diferite? Încerc să găsesc răspuns, dar nu pot.

Ploaia s-a oprit, se înseninează și mai am puțin până ajung. Nu mă pot abține și în tot ghinionul ăsta caut o parte cu adevărat bună, cu o logică bună, și o găsesc: jacuzzi, masaj, mișcare și saună am făcut. Zâmbesc ghiduș la gândul ăsta și-mi dau seama că am călătorit și am fost la sală gratuit. Ăsta da noroc!

31 octombrie 2024

Adriana Rodu (n. 1971) este licențiată în matematică-fizică și informatică, de profesie programator. Este pasionată de pictura în acuarelă, citit și scris proză scurtă.