Atelier Nr. 332

Forma ploii (II)

Vă propunem spre lectură cea de-a doua parte a unui fragment dintr-un roman în lucru de Diana Adamek. Prima parte a apărut în Literomania nr. 331. (Literomania)

Nimeni n-a uitat nici de barcă, pe care, în anul care trece, Jamal o cârpește cât poate, lăsând-o să se usuce la soare, apoi o ascunde din nou sub șopron. Când cineva va crede că îi poate fi de folos așa, încleiată, unsă din belșug cu rășină și proaspăt vopsită, e liber să se avânte pe valuri. Dar nu foarte departe și doar cu un însoțitor, mai ales dacă ar fi vorba de Tammy, care ar dori totuși să fie lăsată să vâslească. Ești prea mică pentru asta, ar putea să te ducă însă într-o plimbare pescarii, oricând dorești, cel mai bine în zori, când își ridică plasele, ai avea multe să vezi, pești de toate felurile și o mulțime de păsări, nu știu ce spune mama ta, încearcă o promisiune doamna Blandy. Dar eu am mai fost!, ripostează fetița. Unde?, Pe mare, pe o altă mare, și am fost singură în barcă, nu-i așa, mama? Jane Taylor a rămas cu croșeta în aer, gata să-și piardă și răsuflarea, nu doar cuvintele. Dă însă semn din cap că da, e adevărat ce a spus copila, dar că ea pune acum deoparte dantela la care lucrează și trebuie să-și ceară scuze fiindcă simte nevoia să se retragă. Vino și tu, te rog, îi întinde mâna lui Tammy.

Să nu mai vorbim acum, cum nu vor face nici ei, despre asta. În lunile care trec, adunându-se încă într-un an și apoi încă unul, viața pe insulă curge liniștit, iar furtunile din larg vin mai mult cu răscoale ale vânturilor, unele sălbatice, mai puțin însă cu ploaie. Așa că strugurii s-au copt numai cum trebuie, au fost culeși și terciuiți la timp, iar mustul lor a fost deja adăpostit în butoaie pe care s-au lipit etichete cu anul 1877. Aducând din nou mult câștig firmei. Pe pantele munților au înflorit cameliile și arborii de aloe vera, s-au întins chiar și aproape de port, izbucnind în pâlcuri dintre nisipuri, sunt roșii-portocalii ca niște globuri de foc care întrec în strălucire răsăritul și apusul soarelui. Totul arde în această lume.

La fel și inima micuței Tammy, care a împlinit în această vară șapte ani, și care și-ar dori, chiar puțin mai târziu de data ei de naștere, o serbare. Sigur, la ce te-ai gândit? La un spectacol, doamnă, dacă mi-ați îngădui și ne-ați face loc în grădină. Ar putea veni toți copiii din insulă., Și despre ce ar fi vorba în acest spectacol?, Nu știm încă prea bine, fetele ar vrea despre împărăteasa Sissy, despre care se tot povestește, și sunt multe în Madeira care poartă acest nume, dar băieții despre pirații care au atacat țărmurile pe vremuri, eu m-am gândit că le-am putea amesteca, e doar un teatru, nu? Am văzut acasă unul și mi-a rămas în minte. Așa aș vrea și eu, cu niște cortine și câteva bătăi de gong. Și, sigur, cu o scenă, pentru care am putea lua butoaiele goale de vin din pivniță și le-am înșira, legându-le unul de altul cât să putem urca pe ele, acoperite de câteva pături. Ne ocupăm noi de toate astea., Bine, consimte doamna Blandy, amuzată de ideea neașteptată, noi vom aduce băncile pentru spectatori și vom adăuga la sfârșit o ploaie de confetti. Și prăjituri pentru toți.

Din fetele născute în 1860 sau puțin mai târziu după descinderea împărătesei în Madeira și botezate, una după alta, Sissy, ca omagiu adus Alteței sale imperiale, multe sunt deja adolescente și prea puțin dornice să se joace,  doar dacă li s-ar da rolul cel mai de seamă, al unei tinere frumoase, stăpână peste țări și pământuri. Unul singur, totuși. Dar mai sunt câteva care ar dansa cu plăcere într-un grup, însoțind convoiul, deși le-ar fi greu fără muzică, poate cu gramofonul din salon, instalat pe pervazul unei ferestre, ar putea încropi ceva. Tammy le și arată cum, așa a văzut la petrecerile părinților ei, după câteva piruete însă picioarele ei subțiri se împiedică și fetița, care a căzut, nu se mai poate ridica, oricât încearcă mama mai întâi, apoi Jamal, să o facă să meargă. Tălpile ei parcă s-au lipit într-una singură, care bate, fără durere, doar cu neputință, în aer. Nu te speria, bâiguie doamna Taylor, doar să dormi puțin, iar peste câteva ceasuri, când vei ieși la soare, toate vor trece. Tatăl ei, medicul, chemat să vină cât se poate de repede, după ce-i palpează picioarele reci, pe care nu le mai poate dezlipi deocamdată unul de altul, crede însă altceva. Și o spune, în fața tuturor, cu capul aplecat, al unui învins, că nu o poate ajuta cu nimic, decât cu ceea ce a încercat, soarele Madeirei și clima sa blândă, de asta au venit aici, dar că fetița are mușchii și nervii picioarelor tăiați de ghețurile în care era gata să se înece în timp ce a ținut să-și aducă ea singură barca primită în dar în Islanda, atunci când, după obicei, în prima zi în care se arăta lumina, tot ce venea dinspre mare îi era dat spre folosință sau amintire ultimului sosit în insulă. Și așa au hotărât astrele, să fie ea cea nou venită, iar darul apelor, o ambarcațiune veche, cu cuva inundată, care s-a și scufundat, nici bine nu s-a învârtit de două ori.

Dar am mai putea face, totuși, ceva, nu, domnule doctor?, încearcă Jamal. Da, să o lăsăm să se bucure de soare, cel care urcă din ape sau cel născut din sufletul ei, crizele astea vor trece, dar se vor repeta. Poate să-i aducem barca pe care atât o iubește mai aproape., Mă ocup eu de asta, și Jamal s-a și repezit afară fiindcă are o idee. Scoate din nou ambarcațiunea din șopron și, după ce caută puțin, se întoarce cu trei roți, mai multe n-a găsit, pe care le fixează în șasiuri bine încleiate, sub punte. Hai, să facem o căruță, am putea să-i spunem chiar o caleașcă dacă am mai adăuga ceva, iar doamna Blandy se grăbește și ea, din susul muntelui, cu tot ce-i trece prin cap pentru a fi de ajutor, un coviltir de brocart, croit din vechile draperii ale sufrageriei, perne pentru odihnă și covorașe pentru picioare. Ne descurcăm?, Da, spune Jamal, doar să vă ocupați  dumneavoastră de biletele pentru spectacol, pentru că noi, toți, vrem să fim acolo.

Așa că ziua programată pentru spectacol nu va fi amânată. Iar spectatorii sunt mulți și au plătit cu doi reali biletele desenate de Graham, cel mai mic dintre frați, pe frunzele de viță care au mai putut fi inscripționate fiindcă nu s-au uscat. Iar fetițele numite Sissy, deși n-au prea fost instruite cum ar trebui să danseze, sunt acolo, rolul suveranei nu l-a luat încă nimeni, vom face ce vom putea. Iar când ne vom încurca în pași, și Tammy, învelită în pături, va striga din barca cu roți pe care i-a oferit-o Jamal, Oh, nici chiar așa!, fiindcă se va certa împărăteasa, fata care a fost cel mai aproape de scenă, cu primarul care trebuia să o aștepte, să se încline și să-i întindă mâna, ajutând-o să coboare de pe butoaie, a mea e coroana, de ce mi-ai luat-o?, dar tu mi-ai rătăcit mustața, cum vrei să ies fără ea?, și cât ele șuieră printre dinți vorbe repezite, gata să se încaiere pentru recuzită, ne vor salva pirații cu atacul lor, băieții vor fanda cu săbiile și vor pușca din răsputeri, mai mult zăpăcindu-se, după pescărușii din larg. După care iar apare împărăteasa, agitându-se de colo-colo în căutarea ghicitorului ei în stele pe care l-a pierdut, nu prea mult însă fiindcă butoaiele vechi din care s-a încropit scena sunt cam instabile, dând semn că ar putea să o ia într-o clipă la vale, numai un pas în plus. Apoi, cum nu știm cum să terminăm acest spectacol cam scurt și nereușit cu atâtea amestecături, vom trage cortina, două dintre păturile doamnei Blandy, și vom găsi o recompensă în aplauzele care nu se mai termină și în munții de tarte și înghețate care se întind îndărătul băncilor. Ajutată de Jamal, care împinge din spate căruciorul, Tammy gustă prima din înghețata cu vanilie și-i invită pe toți ceilalți, dar ceva, sub apusul acesta de soare peste care cad confettile promise s-a stins și în sufletul lor. Fetele și-au schimbat fustițele scurte în care au dansat cu rochiile lor de domnișoare, dar nu simt nicio mulțumire, poate mâine când se vor trezi sau mai degrabă, peste mulți ani, când vor fi bătrâne, își vor aminti însă că au fost cândva doamnele de onoare ale marii împărătese. Chiar dacă nu chiar de tot cu adevărat.

Să trecem.

Cu căruțul, sau să-i spunem mai frumos, trăsurica pe care a născocit-o Jamal și pe care o poate trage măgărușul, Tammy va coborî de acum mai ușor pantele dinspre quinta Blandy spre port. Fetița s-a însănătoșit și picioarele ei o pot duce singure pe trepte, călcând fără să se împiedice pe ambele tălpi, dar negrul insistă să-i poarte de grijă și să-i stea cât poate de mult prin preajmă. Mai ales că a început anotimpul ploios și sub rafalele grele ierburile s-au făcut lunecoase ca sticla, Fii atentă pe unde pășești, ia-o mai bine prin nisip dacă vrei să te plimbi, dar nu-ți mai uda ghetele în mare. E în zadar orice promisiune, ea tot așa se va întoarce, cu picioarele muiate de apă, doar să scape de pază și să poată hoinări de una singură câteva ceasuri. Ce cauți de fapt când răscolești plaja, căci sigur nu scoici? o întreabă mama, gata să o amenințe că o va închide în casă dacă nu se potolește, Nu știu nici eu, răspunde ea, doar că uneori, noaptea, aud ceva care seamănă cu un plânset care parcă ar veni de departe, de sub valuri, iar eu cred că e adevărat, Să nu mai împărtășești nimănui născocirea asta, s-a supărat doamna Taylor, adăugând totuși că sunt multe sunete care pot speria un copil într-o casă străină, e de acord, cel mai sigur vântul sau țipătul păsărilor de noapte care ies la vânătoare, ori vreo șopârlă nevinovată care se cațără pe burlane, zgârâind cu labele, și de aceea, pentru a înlătura alte temeri, vor dormi împreună un timp.

Nu, mamă, din ape se aude, nu din copaci și nici dintre cărămizi, repetă Tammy aproape în fiecare dimineață. Chiar și acum când eu nu aud nimic?, Da, vine din adânc, și crede-mă, nu e o născocire. Cineva, noaptea, plânge.

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Prima pagină Rubrici Atelier Forma ploii (II)

Despre autor

Diana Adamek

Diana Adamek este scriitoare, eseistă, critic literar. A publicat romanele „Vasco da Gama navighează” (2007), „Pădurea mătușii Clematis” (2009), „Dulcea poveste a tristului elefant” (2011), precum și volumele de eseuri „Trupul neîndoielnic” (1995), „Ochiul de linx”. „Barocul și revenirile sale” (1997), „Castelul lui Don Quijote” (2002), „Transilvania și verile cu polen. Clujul literar în anii 90” (2002), „Pata‑Tata. Șah” (2004), „Eseuri creole” (2005), „Melancolii portugheze” (2007). Unele dintre cărțile sale au fost traduse în portugheză și franceză. În prezent predă literatură comparată la Universitatea Babeș‑Bolyai din Cluj.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds