Vă propun, în acest număr al Literomaniei, un text din revista „Gândirea” (anul VII, nr. 6, iunie 1927) despre succesul de public al trilogiei „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu, trilogie care a dus la un adevărat scandal în epocă, autorul fiind acuzat de pornografie. Textul este semnat de Ion Darie, pseudonimul folosit de Cezar Petrescu (unul dintre întemeietorii „Gândirii”, dar și al altor reviste interbelice), și constituie o apărare a cărților lui Ionel Teodoreanu, apărare bazată pe redarea nefalsificată, fără false pudibonderii, a sentimentelor contradictorii care îi încercau pe adolescenții din ciclul Medelenilor. Un text-document, dacă vreți, al unor vremuri tulburi, în care nu numai Ionel Teodoreanu a fost acuzat de pornografie, ci și alți scriitori ai perioadei. (Bozz)
ION DARIE
Ionel Teodoreanu și romanul adolescenței
Romanul lui Ionel Teodoreanu a devenit cel mai iritant scandal literar al anului.
Circulă o osândă subscrisă, – desigur fără nici o amărăciune și evident numai din sincera revoltă – de către toți confrații binevoitori, care n-au recrutat pentru toate cărțile scrise în viată atâția lectori cât Ionel Teodoreanu la o singură ediție a „Medelenilor”: romanul e o pornografie și autorul un porc.
S-au putut vedea, cu acest prilej, chiar suflete atât de mărinimoase, încât să compătimească laolaltă cartea, autorul și bineînțeles cititorii.
Să încercăm a dezlipi numai o clipă urechea de la ușa unde colcăie cancanul și să explicăm, cu mai multă simplitate, acest succes fără precedent în literatura noastră.
Masa cea mare de cititori o dă adolescența. Cele două cărți din Ciclul Medelenilor, apărute până acum, alcătuiesc romanul copilăriei vecine cu adolescența și romanul adolescenței. Cititorii se regăsesc astfel, ori s-au regăsit, în amintiri foarte proaspete. Fie în Dănut, Olguța, Monica, Mircea, Puiu, fie, vai! în Tonel și Rodica, fie aproximativ în mediul, bucuriile, îndoielile, crizele și deznădejdile caracteristice epocii. Au crezut că descoperă propria lor personalitate plasticizată. Propria lor existență transfigurată. De unde, coada la librării și edițiile volatilizate în trei luni. Cine nu merge la cinematograf să-și revadă chipul filmat la o festivitate?
Bănuim replica unanimă a confraților amărâți.
Mai întâi, succesul de librărie nu e o indicație asupra valorii literare a unei opere. Ba, poate dimpotrivă. Și pe urmă, ce considerație poți acorda oare scriitorului care se adresează instinctelor primare ale lectorului și speculează curiozitatea avidă a vârstei, când inițierea sexuală se face prin cărți poștale transparente și broșuri vândute clandestin, sub copertă lipită?
Căci actul de acuzare rămâne în picioare. Cartea a doua a Medeleniilor, abundă în episoade erotico-picante. Unele descrise direct și precis, altele sugerate – câmp deschis pentru imaginațiile ardente. Dănuț și Adine Stephano, Tonel și Anet, subreta Adinei Stephano, Dănuț și Rodica, Dănuț și Ioana Pallă. Adina Stephano și Ioana Pallă. Puiu râvnind la trupul gol al Rodicăi la baie. Mircea și femeia roșie. Mircea și Sevastița. Puiu și Sevastița. Și câte, încă, alte episoade identice!
Deci scandalul rămâne scandal, iar succesul nu face decât să scandalizeze încă.
Ne vom mărgini, așadar, în această cronică tardivă și sumară, să ignorăm tot ce s-a scris până acum despre romanul incriminat și despre autorul pus la index.
Pe când adolescența punea deodată autorului probleme mai apropiate de noi, ne strămuta într-o lume accesibilă tuturor și deci controlabilă. Deși hotarul e încă mai nestatornic. Epocă de tranziție. Neliniști, contraste, crize – crize fiziologice și psichologice; criza sexuală a pubertății și criza metafizică a viitoarei individualități puse în fața socialului și eternelor întrebări. Cum să prinzi această lume fluidă, să o fixezi? Câte romane ale adolescenței ne-au rămas în amintire?
La publicarea celor dintâi fragmente, arătam într-o cronică, poate prea mult pedantă, că pentru Ionel Teodoreanu romanul adolescenței va fi piatra de încercare.
Copilăria este mai mult decât o vârstă. E un domeniu necunoscut. O lume. Nu știm, și absurd, nici nu ne mai amintim, cum judecă și cum simt copiii. Le atribuim o sensibilitate și o judecată convențională, ca de o pildă, animalelor din fabulă. Ceea ce retrăim mai târziu prin memorie, din propria noastră copilărie, e transfigurat sau desfigurat de optica maturității. Falsificăm inconștient. Dar nu putem afirma cert, dacă un copil e înger ori monstru – atâta doar e netăgăduit că orice copil e un poet.
Singurul poet autentic, trăind direct și sincer în lumea ficțiunilor, creând o realitate proprie, participând la lupte, procese de conștiință, episoade de eroism, crize de lașitate, pentru care înțelegerea maturității rămâne opacă. Copilul trăiește metafora și realizează basmul. Tot ce credem a ști despre el și despre copilărie, dincolo de acest hotar, e numai o urzeală de presupuneri și câteva formule convenționale.
Nu era greu, așadar, poetului Ionel Teodoreanu să creeze o operă veridică și poetică di această lume tuturor necunoscută. „Hotarul nestatornic” n-a fost poate ceea ce s-ar numi, după tipicul clasificărilor literare, un roman al copilăriei. Dar a fost un minunat poem al copilăriei.
Pe când adolescența punea deodată autorului probleme mai apropiate de noi, ne strămuta într-o lume accesibilă tuturor și deci controlabilă. Deși hotarul e încă mai nestatornic. Epocă de tranziție. Neliniști, contraste, crize – crize fiziologice și psichologice; criza sexuală a pubertății și criza metafizică a viitoarei individualități puse în fața socialului și eternelor întrebări. Cum să prinzi această lume fluidă, să o fixezi? Câte romane ale adolescenței ne-au rămas în amintire?
Copilăria, chiar așa convențională cum e, ne-a dat în literatura universală minunatele romane sau episoade ale lui Dickens, Dostoievschi, Tolstoi, Kipling, George Eliot, Daudet; romanul adolescenței s-a transformat îndată în romaul iubirii. De la Werther până la romanele primăvăratece ale lui Turgheniev, de la adolescentul Romeo până la eroii din Sanin al lui Artibașef, cu toată gama variantelor, după temperatura morală a epocii, după curentele literare ale vremii și după temperamentele fixate de închegările etnice; pretutindeni, de la nordicii brumoși până la meridionalii expansivi și logvaci, adolescența a rămas doar epoca primei ori primelor iubiri. Restul dispare umbrit. Subiectul e dragostea, iar vârsta se impune autorului numai fiindcă atunci crezi în absolutul iubirii, încă nimic nu e trivializat de cotidian și fiindcă o lentă tradiție literară a stabilit atât pentru autor, cât și pentru cititori, tipul amanților romantici: el cu mustața mijindă și ea cu sânii abia conturați. Aceasta e tema clasică a romanului adolescenței.
Și de aceea așteptăm cu legitimă curiozitate a doua carte a Medelenilor. Ispita drumului tras de alții (și încă de ce zdraveni predecesori!) era mare. Romanul se putea prea ușor transforma într-un dublu și banal duet amoros: Dănuț și Monica, Mircea și Olguța. Iar totul s-ar fi mărginit aici.
Ionel Teodoreanu a avut cea mai completă intuiție a complexului de crize care le dezlănțuie vârsta cea mai critică și fără îndoială decisivă, când se cristalizează caracterele. Sunt drame interioare, trăite de toți. Episoade care lasă pentru totdeauna un stigmat. Urâțenii pe care vrei să le uiți. Exact – urâțenii, căci adolescența e vârsta critică, pe care omul matur mai apoi o reneagă, întrucât îl privește. Ori o înfrumusețează, idealizând-o cu banale floricele sentimentale; dar o disprețuiește cu vădită enervare când e vorba de adolescența semenilor, după cum dovedește epitetul curent și puțin amabil – puțoiu – adresat de oamenii trecuți de treizeci de ani celor ce n-au încă douăzeci.
Orgolioasă, adolescența vrea absolutul. Și în iubire, și în social, și în metafizic. Între șaisprezece și douăzeci de ani, care dintre cei mai de rând muritori n-au făcut insuportabilă figura de neînțeles, de sumbru erou, de tragic amant, de neîmblânzit răzvrătit?
Adolescentul nu mai e copil și nu e încă om. Fiindcă societatea nu l-a încadrat. E împotriva societății. Sub o formă ori alta. Rebel. De la disprețul pentru dascăl, până la lupta pentru a scăpa de tutela familiei […] . Iar dedesubtul acestor convulsiuni, apare sub toate destrămăturile, criza inițială și centrală, care e criza sexualității.
Subliniez înadins deosebirea răspicată între iubirea acută, potetică și unică, în care se rezumă îndeobște romanul adolescenței, așa cum l-a oferit literatura până în ultimile două decenii, și între sexualitatea pe care a presimțit-o cu adevărată cruzime Wedekind și o trăiește până la drojdia acră Dan Deleanu, ca și ceilalți eroi accesorii într-o măsură mai moderată, de-a lungul celor cinci sute de pagini din romanul lui Ionel Teodoreanu. Sexualitate exasperată, luptă între carne și principii, carne și demnitate, amestec de umilință și de orgoliu, de voluplate și scârbă – temă care începe sa nu mai fie nouă, (de la Gide, Mauriac, Martin du Gand ori Lacretelle, încoace.
Fiindcă Dan Deleanu trăește această existență veridic, fiindcă sacrifică iubirea cea mare și pură pentru Monica, instinctului care îl mână în brațele Adinei Stephano și instrument docil mâna Ioanei Pallă, apare fățărniciei noastre uneori monsturos și adeseori antipartic, rectificată îndată după ce ai închis volumul, dacă ai obiectivitalea să confrunți această adolescență cu a ta, lector. Cu a ta, lector, oricine ai fi și în orice mediu ai fi crescut, chiar fără apartamentul cam prea cinematografic din strada Pitar Moșu, fără să fi fost ghidat de un mentor libertin ca Herr Director, fără să fi purtat numaidecât în carne amintirea unei Adina Stephano și fără să fi întâlnit în cale o Ioana Pallă. Cine, fără ipocrizie, chiar din neamul sever și eroic al lui Mircea Balmuș, poate invoca o adolescență castă, netorturată de ispita aprinsă a celei dintâi femei în roșu cu domiciliul la cutare hotel?
Dacă Ionel Teodoreanu a pus în sexualitate axa romanului său, n-a făcut-o așadar decât fiindcă sexualitatea e problema și criza capitală a adolescenței. Că a avut nevoie de puțin curaj pentru aceasta – e neîndoios. Că a izbutit să exprime ceea ce până acum n-a mai fost exprimat în literatura românească e iarăși în afară de orice îndoială. Cât despre lumea în care se mișcă eroii Medelenilor, încântătoare îngemănare de ficțiune și realitate, despre linia de viață a personajelor – ne va fi îngăduit să vorbim mai cuprinzător, folosind tot materialul de studiu adunat cu răbdare, atunci când ciclul va lua sfârșit și copiii de ieri, adolescenîii de astăzi, vor fi încheiat trista și ireparabila experiență a maturității de mâine.
Sursă foto aici
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Poeme de Paul Verlaine (pentru Lucien Létinois) (VII)
Aparența vieții și iluzia teatrală
„Lanuri de flori zburătoare” de Gerald Durrell
Drumuri printre amintiri
Scrie un comentariu