Restituiri

Mircea Nedelciu către Gheorghe Crăciun (24 august 1973)

Scrisoarea pe care o reproducem mai jos a apărut în 1996, în revista „Paralela 45” nr. 1, la rubrica „Generația ’80 în epistolar”. Pe atunci, în 1996, atât Mircea Nedelciu, cât și Gheorghe Crăciun erau în viață. Primul care va pleca dintre noi va fi Mircea Nedelciu, în 1999, la numai 49 de ani, urmat de Gheorghe Crăciun, în 2007. În 1973, ambii scriitori erau tineri, plini de forță și (mai mult sau mai puțin) încrezători în destinele lor literare. Aveau 23 de ani.

 

Dragă George,

Azi după-amiază, către orele 17.00, după ce dormisem ca drogat ore în șir și deci încă aflat într-o stare de oarecare amețeală și surzenie, datorată somnului fără îndoială, am luat în mână un Dostoievski în BPT (nopți albe) și răsfoind-o buimac, fără să mă intereseze o lectură propriu-zisă, a căzut din ea o foaie scrisă cu pixul care s-a dovedit a fi o veche scrisoare de la tine (datată 19-VII-71), un text în care te dovedeai a fi al naibii de tânăr și ferice și zburdalnic și naiv și sentimental și etc. și așa mai departe.

Acum, la starea de mizantropie pe care o traversăm e bine, e chiar foarte bine, să stăm în cur și să citim un asemenea text, poate chiar e bine să ne ștergem cu mânica o lacrimă pentru a fi într-o oarecare legătură de continuitate (cât de slabă, palidă, dar o legătură) cu ființa care putea să spună atunci (cu doi ani în urmă): „We can change the world”.

Acum, deci, să ne aprindem o pipă, să stingem lumina, să ne punem picioarele pe masă și să ne uităm prin fereastra deschisă afară la cerul senin și plin, plin de stele de la un capăt la altul.

Și așa printre dinți să ne uităm la noi: mai puternici ca oricând, formați, curajoși, capabili să mergem oriunde și să facem pe nebunii cu oricine ne-ar ieși în cale, mai încrezători ca oricând în propriile noastre boașe, gata să așteptăm și zece ani pentru a spune până la urmă UN CUVÂNT (care se cere spus) numai să-l avem cui spune, măcar atunci, mândri chiar de singurătatea și depărtarea și mizeria noastră pe care toată lumea o deplânge. Lumea, în prostia ei fără margini, este grozav de îngrijorată de soarta noastră și nu ne vede deloc bine. Pe când noi… să ne amintim numai dedicația lui Faulkner de pe coperta Orașului: „Lui Phil Stone. Treizeci de ani a râs împreună cu mine”.

Acum ascult NIGHTS IN WHITE SATIN. E după miezul nopții și sunt într-o stare aproape euforică.

În ultima vreme am citit ca un nebun: Bănulescu, Ciobanu, Dostoievski, Luigi Malerba, Giorgio Bossani (sic!), Faulkner (plus monografia lui Sorin Alexandrescu) etc.

Peste vreo săptămână mă gândesc că o să fiu la ISACCEA (avec deux c mersi asievu silvuple). Și în rest aștept să-mi scrii.

Salut

Orlando

În foto: Mircea Nedelciu și Gheorghe Crăciun, în 1983, la Fundulea

 

Despre autor

Literomania

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu