Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, apărut recent la Editura Humanitas, în colecția „Știință PSI”.
„Ne mai putem gândi azi oare că nostalgia, sentimentul poetic și plăcut care ne cuprinde la amintirea copilăriei sau a locurilor natale, a fost cândva o boală primejdioasă în ochii societății și ai medicilor? Termenul, lansat de doctorul elvețian Johannes Hofer în 1688, nu avea pe atunci mai nimic din conotațiile actuale: din nostalgie se putea muri.
Era pe-atunci un sentiment diferit de-al nostru? Când și de ce a suferit nostalgia o prefacere atât de radicală încât, transformată astăzi într-o emoție inofensivă, poate servi drept strategie publicitară, instrument politic sau chiar mijloc terapeutic?
Purtându-ne într-o călătorie de-o formidabilă amploare în timp și spațiu, Agnes Arnold-Forster încearcă să răspundă acestor întrebări printr-un veritabil tur de forță exegetic, în care explicațiile medicale stau alături de comentariile culturale și analizele politice.
Agnes Arnold-Forster este un critic ager și un ghid minunat. Stilul ei este plin de viață… Abordează cu eleganță subiecte dificile – cuprinzând tot ce este relevant…” – The Telegraph
„Ce anume găsim când cercetăm îndeaproape conținutul nostalgiei? Ce experiență regretă cei care plâng după trecut? Cui îi folosește invocarea epocilor de aur? Și ce ne spun despre societatea și valorile individuale contemporane recursul la nostalgie și exprimarea ei? …Istoria ne arată că nostalgia s-a născut ca răspuns la forțele sociale și politice ample care constituie modernitatea – capitalismul, migrația, colonialismul, industrializarea și războaiele globale… Modernitatea care a modelat nostalgia a început în secolul al XIX-lea, cam în aceeași perioadă în care nostalgia se transforma din boală în emoție. Iată că, de fapt, problemele vieții moderne sunt vechi.” – Agnes Arnold-Forster
În noua serie „PSI”, ramura umanistă a colecției de știință, apar lucrări de psihologie individuală și socială axate pe cele mai actuale teme, precum și cercetări de ultimă oră din sfera amplă a neuroștiințelor și a științelor cognitive.
Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase (fragment)
Agnes Arnold-Forster
La fel ca „furie”, cuvântul „nostalgie” are multe sinonime. Este asociat cu aducerea aminte, dar și cu dorul (de casă), duioșia, melancolia, aleanul și regretul. În timp ce majoritatea vorbitorilor de engleză vor înțelege intuitiv sensul cuvântului nostalgia, cei care întâlnesc termenul în alte limbi sau culturi s‑ar putea să nu‑l înțeleagă cu aceeași ușurință. Există cuvinte înrudite cu „nostalgia” în diverse limbi. Sensucht e un substantiv din germană care se traduce în general prin dor, jinduire, tânjire sau dorință arzătoare. Indică emoția trezită de elementele imperfecte și neterminate ale vieții, însoțită de aspirația către o alternativă ideală – un soi bizar de utopism inversat în timp. C.S. Lewis l‑a numit „dor de vechime” sau dorul de „propriul nostru tărâm îndepărtat“. Tot în germană avem cuvântul Ostalgie, care desemnează nostalgia specifică după aspecte ale vieții din Republica Democrată Germană, fosta parte comunistă a țării (vezi capitolul 8, „Nostalgii politice”, pentru mai multe detalii despre Ostalgie). Termenul provine din alăturarea cuvintelor Ost (est) și Nostalgie. Cuvântul portughez saudade are un sens similar, desemnând o stare de melancolie, de dor față de un obiect sau o persoană mult iubită, resimțit mai puternic atunci când obiectul dorinței este ireal sau ființa iubită nu împărtășește sentimentul. Cuvântul galez hiraeth înseamnă dor, în special dor de casă sau dor de patrie, mai ales în contextul Țării Galilor sau al culturii galeze. Emoțiile sunt deci profund interconectate cu limba, iar între sinonime există întotdeauna diferențe de sens, chiar dacă subtile. E aproape imposibil să traducem literal astfel de termeni, mulți neavând echivalenți exacți în alte limbi, ceea ce înseamnă că nici emoțiile pe care le exprimă nu au pereche identică în alte culturi.
În același mod, întrucât cuvântul englez nostalgia exprimă o realitate delimitată geografic și specifică din punct de vedere cultural, demersul de a construi o istorie a nostalgiei – cel puțin una care caută să meargă dincolo de culturile anglofone ale Marii Britanii și Americii de Nord – este dificil. Dar nu imposibil. Nu a fost suficient să urmăresc pur și simplu apariția cuvântului în texte din diverse limbi, ci i‑am studiat și nuanțele de sens și conotațiile, fiind foarte atentă la context și la specificul circumstanțelor. „Nostalgia” poate însemna lucruri foarte diferite chiar și în țări unde se vorbește aceeași limbă, cum sunt Marea Britanie și Statele Unite, sensul fiind modelat de societățile respective, de dinamica politică și de normele culturale specifice.
Termenul „nostalgie” surprinde totodată conținuturi istorice particulare, căci emoțiile și limbajul prin care se exprimă acestea nu variază doar de la un loc la altul, ci și în timp. La urma urmei, trecutul e un fel de țară străină. Poate că nostalgia ilustrează cel mai bine cât de maleabile sunt afectele și terminologia lor, dar și conținutul altor sentimente a evoluat. Eroinele din romanele lui Jane Austen, situate în perioada Regenței engleze, erau adesea „vexate”, dar oare câți dintre noi mai trăiesc emoția vexării în același fel în prezent? Pe de altă parte, apar emoții noi, cum ar fi FOMO, adică „teama de a nu rata ceva (important)”. Acronimul a intrat în dicționarele explicative engleze abia în 2014 și se referă la senzația de anxietate pe care o trăim atunci când aflăm de un eveniment palpitant sau interesant la care nu putem participa, deși ne‑am dori, fiind folosit mai ales în contextul rețelelor sociale. Cu o sută cincizeci de ani în urmă, „depresie” desemna o stare de spirit, nu o afecțiune psihică. La începutul secolului al V‑lea, călugărul și teologul Ioan Casian a scris despre o emoție din lumea Greciei antice numită acedia. Spiritul „asaltat” de ea este „îngrozit de locul unde se află, dezgustat de încăperea unde stă […]. Nu poate sta liniștit în chilie și nu se poate concentra la citit“. Simte în același timp o „toropeală fizică” și o „foame abisală”. Casian și alți scriitori creștini timpurii au numit acedia „demonul de la amiază”, desemnând prin acest cuvânt o trăire iscată de constrângerile spațiale și sociale ale solitudinii vieții monastice.
Aparițiile și disparițiile diverselor emoții și ale cuvintelor prin care le descriem prezintă o problemă. Cum ar trebui să trateze istoricul descrierile nostalgiei (în sensul actual al termenului) de dinainte de momentul în care cuvântul a început să fie folosit în accepțiunea sa modernă? Înainte de secolul XX, „nostalgie” nu exprima un dor orientat spre trecut, așa cum înțelegem acum. Să însemne asta că și viața interioară a oamenilor era diferită? Oare în secolul al XVIII‑lea, de pildă, resimțea cineva un dor de trecut, așa cum se întâmplă în prezent? Dacă da, îl numeau oare altfel? După cum am menționat, istoricii și unii psihologi consideră că termenii moderni pentru emoții nu desemnează realități universale sau naturale, fixate în biologie. Este posibil ca grecii și romanii din Antichitate, de pildă, care și‑au descris pe larg feluritele emoții, să nu fi resimțit „furia” în sensul său din epoca modernă, fiindcă trăiau într‑o lume foarte diferită. „Cadrele lor mentale și morale” generale, observă istoricul Thomas Dixon, „erau fundamental diferite de al nostru”. Spre exemplu, Aristotel a descris un afect pe care l‑a numit orgē. În timp ce elementele esențiale ale furiei în sensul ei modern sunt, potrivit filozoafei Martha Nussbaum, fizice sau corporale – puls crescut, temperatură ridicată și expresii faciale mânioase – orgē se referea strict la gânduri. Mai exact, la convingerea omului că a suferit o nedreptate, însoțită de o dorință aprinsă și copleșitoare de răzbunare. La fel ca în cazul furiei, istoria nostalgiei e un univers de o radicală varietate și inconstanță. Ca să‑l parafrazăm pe Dixon, nu există nici o realitate unică în lume, trecută sau prezentă, pe care cuvântul englezesc nostalgia să o exprime în mod invariabil. Prin urmare, nu avem de cercetat o singură nostalgie, ci mai multe.
Emoțiile au o istorie, deși studiul acesteia e o întreprindere de dată relativ recentă. Este extrem de dificil să înțelegem pe deplin dedesubturile vieților emoționale ale oamenilor, mai cu seamă ale celor de mult răposați. Întâlnim destule emoții în izvoarele scrise lăsate de înaintași, dar vorbele nu ne oferă acces nemijlocit la sentimentele lor. Ne ajută în schimb să înțelegem cum alegeau să‑și construiască portretul emoțional. Nu vreau să spun că, atunci când se așeza să compună o scrisoare furioasă sau să‑și încredințeze durerea paginilor de jurnal, autorul căuta în mod deliberat să inventeze ceva artificial sau că scria cu gândul la istoricii viitorului. Suntem însă cu toții supuși codurilor de conduită emoțională implicite din societățile noastre și suntem influențați de norme culturale și modalități de exprimare specifice. Cartea de față este, așadar, o istorisire a vieții sociale, politice, culturale și științifice a nostalgiei, iar nu un exercițiu de psihobiografie colectivă.
Fragment în avanpremieră din volumul „Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” de Agnes Arnold-Forster, traducere de Mirela Mircea, Editura Humanitas, Colecția „Știință PSI”, București, 2025
Agnes Arnold-Forster, absolventă de istorie a Universității din Oxford, este în prezent Chancellor’s Fellow la Universitatea din Edinburgh. Absolventă de istorie a Universității din Oxford, a susținut un doctorat (la King’s College London) pe tema cancerului în Anglia secolului XIX. Ulterior, a ținut cursuri la o serie de universități prestigioase precum University of Roehampton, Queen Mary, University of London, UCL, University of Bristol, McGill University și London School of Hygiene and Tropical Medicine. Sfera sa predilectă de cercetare este istoria medicinei moderne și contemporane, a sănătății și a emoțiilor. A publicat numeroase articole de specialitate, precum și volumele The Cancer Problem: Malignancy in Nineteenth-Century Britain (Oxford University Press, 2021) și Cold, Hard Steel: The Myth of the Modern Surgeon (Manchester University Press, 2023).
Scrie un comentariu