de când am plecat de-acasă
s-a tot murit
întâi andrei, cel cu zgura în vorbă și vorbele în cap,
apoi cristina, cu ochii în inimă,
pe urmă, nu mai știu bine când, a murit și liviu, după xanaxul în care spune că știe că așa va fi,
erau toate luminile aprinse în sala de bal când s-a dus pino
cel (ne)sălbatic, cel hamlet,
vocea
celui pururi tânăr înveșmântat în manta-mi,
dar și cel netemător de macbeth,
ce bizar, ce ciudat și ce coincidență,
îmi plăcea capul lui de negustor isteț,
cu (ne)bănuit(ele trepte de) de pașoptist anacronic,
în altă strofă
și de pe alt cerc
a plecat lăsându-ne sufletul în cele de pe urmă
și vintilă,
cine-știe poate să bea țuica noastră pe un alt pridvor
și cu alt pește de sticlă pe televizor,
nouă aici nu ne mai
arde de niciun semn de punctuație
și nici de gravitație
care a devenit și mai tristă și mai grea
când, într-o zi,
cam pe la mijlocul versului liber și complet fără rimă,
s-ar fi dus și angela,
răzvrătita, tunsa, cheala și ursuza-muza de talant
noi am rămas iar goi și neputincioși,
goliți și goniți,
în, vai, atâta gol, întins poeticește și istoric pe-aceleași vremuri,
iar pe când ne lingeam virgulele și-ncondeiam de zor la vignete,
afară din frază a ieșit dintr-odată și profesorul,
cu ironia la butonieră sau cu zâmbetul subțire în bandulieră,
urma care scapă turma,
în cărți n-a mai rămas loc de (nici măcar alt) ac
ca în amfiteatru cândva,
a rămas literatura cam cheală (dar altfel decât a făcut-o angela),
cu oiștea-n gard
și fără dara (că despre oca
numai de bine, ar mai fi ceva)
apoi a fost iar liniște peste lume,
doar câțiva au mai cântat în diverse strune,
sau la concerte, vitejii, bătălii, marșuri
sau la alte mese și vreo câteva răscoale,
unii, puțini, s-au mai plimbat cu scripca pe acoperișuri,
alții, din barcă în barcă sau din luntre în punte,
apoi
a mai bătut gongul de câteva ori
în urechile timpului,
au mai bubuit artificii
de petrecere, de trecere, iar de pace și iar de război,
in și out, out și in,
și nu se știe cum din senin
– ca apa care s-a umflat și po-dul-de-pia-tră-s-a-dă-râ-mat –
un înger (sau un daimon să fi fost) s-a împiedicat
și l-a luat
și pe ioan.
a amuțit zgomotul trenului
și s-au înfiorat vămile văzduhului, there’s no dead end, a răsunat codrul de pe lumea cealaltă,
apoi pleoapele s-au închis și câinele pământului a tăcut,
s-au auzit în tării vaietele tatălui bocitor
peste sonatele urtatălui cantor
stihuri în stihii s-au vărsat peste văi, peste voi și noi,
noi noime
s-au așternut peste miez,
eat me, a zis strada oltețului 15 și
dintr-odată umbra i-a rămas mare,
am încremenit toți respirând remușcarea
și nemișcarea
(plină neapărat, căci tăcere era totul)
apoi a mai trecut o secundă
și pe mine, pe noi, nicăieriul m/ne-a mai izbit o dată în moalele capului,
de peste ocean
au venit și alte amieze,
despre bogdan cel mare și drag, cu vorba lui din scripturi, cronici, Rilke și Trakl,
și despre veronica cea dăruită cu moștenire de dragoman brit,
ca mai apoi, de parcă a fost chiar a doua zi,
cam pe la solstițiu, foarte aproape de ultimul act,
să iasă din scenă la a doua respirație
cel care asculta atent psyche-ul lumii.
ce-o să ne facem acum, orbi și surzi, fără minte și fără cuvinte, cum am ajuns?
lecția e grea, ne-am încurcat,
poate, ne-am șoptit,
o să le fie bine pe lumea cealaltă,
măcar o să-și continue conversațiile,
(fie și să-și mai lungească unii altora vorba, când cu reflexivitatea nelimitată, când cu tranzitivitatea ei zero),
noi pe pământ am închis ochii, am respirat rar și am înghițit bine
din mers am mai înțeles câte ceva
(fie și că, asta e, între stadioane și fanioane se mai și moare),
ne-am amintit și nu prea că,
e jocul acela, îl joci în doi, în trei, în câte câți vrei,
și-apoi și cum ne-a mai zis cineva
că
în cimitir doar așteptarea este mai grea
că-ncolo, trai, prieteni vin și-ți udă floarea crescută/pe gura ta de rai
ne intră, dar ne și iese din cap, ne ajută sau nu la respirație,
dar prea e aglomerație
la pomenire.
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Din perspectiva Penelopei
„Sânge!” de Fredric Brown
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Scrie un comentariu