Interviu

,,Tu eşti scriitor, iar problema e cine are nevoie de tine”. Interviu cu Marian Ilea (II)

Publicăm în acest număr (nr. 116) partea a doua a interviului cu scriitorul Marian Ilea realizat de Filofteia Covaciu. (Literomania)

 

Piesele dumneavoastră de teatru au fost reprezentate pe scenă chiar de către actori din penitenciare. Cum a fost această experiență? Ce ne puteți spune despre ea?

Era un program în care societatea civilă se implica în activitatea penitenciarelor, în scop educativ. Eu am montat o piesă de teatru la penitenciar, cu deținuți. Am ales „Caietul Albastru” al lui Daniil Harms, text greu, l-am dramatizat și l-am dat actorilor, după ce i-am selectat, ceea ce a fost complicat, e greu să-i profesionalizezi pe niște oameni care stau în pușcărie, dar care au și ei dreptul să joace în piese de teatru, să se bucure de viață. După ce am făcut decupajele de text, am muncit cu ei cum se muncește în orice teatru. Le-am dat textele să le citească, să-și învețe rolurile și am revenit peste câteva zile. Ei trebuiau să-și asume mișcarea scenică, dar mai ales textul. A fost o tragedie. Responsabila cu domeniul cultural din penitenciar, Crina Suciu, mi-a spus că de două zile nu mai ieșeau din celule. Citeau. Toți au făcut febră 39-40 de grade. I-am chemat pe deținuți să stăm de vorbă. Ei făcuseră febră pentru că voiau să înțeleagă textele. Aveau voință să înțeleagă textele, iar Harms e greu de înțeles. Eu nu le-am dat nici un fel de indicații, dar am realizat că vor să joace, vor să facă piesa. Apoi am început să explicăm fiecare text, până au înțeles despre ce era vorba. Au fost șapte penitenciare calificate în finala festivalului de teatru. Am dus și critici acolo și au spus că e o piesă care trebuie să se joace la festivaluri internaționale și pe scena Teatrului Național. Atât de bine au jucat. Tot ce presupune montarea piesei a fost realizat în atelierele pușcăriei, de către deținuți. Spectacolul s-a jucat la Teatrul Nottara. Unul dintre actori, Baba, a primit cabina vedetei teatrului. L-au întrebat dacă s-a pregătit, dacă e specializat pe teatru. Omul era muncitor necalificat, dar în el dormise un actor. Piesa a avut succes și am făcut acolo cu ei un film care a dus la apariția unui cinema în penitenciar, premiera filmului făcându-se sub supraveghere și toată presa a fost acolo. A fost o premieră în toată regula, cu covor roșu, toți cei de acolo au primit diplome de excelență din partea primăriilor, ceea ce i-a emoționat pe toți. Un actor din piesa asta a plecat din țară și a făcut cursuri de actorie, și acum e actor în toată regula. Te intersectezi pe parcursul vieții cu mai multe destine, pe care le influențezi în bine sau în rău, apropo de piesa asta.

Piesele mele de teatru sunt hobby-ul meu. Când nu scriu proză, mă duc să mă odihnesc scriind teatru. ,,Oaze de teatru” găsești și în prozele mele. S-a  montat o piesă de teatru care se numește ,,Societatea de socializare din Medio Monte, proiect al UE”, care s-a jucat la Baia Mare, regizoare fiind Mihaela Panaite. S-a jucat la Colonia Pictorilor. A fost ultimul eveniment cultural în vechea sală, pentru că de-acum s-a renovat și e nou-nouță. Încăpeau o sută patruzeci de spectatori, iar în fața Coloniei erau cinci sute. Nu am crezut că la o sală cu o sută patruzeci de locuri vin cinci sute de tineri. Nu erau spectatorii uzuali, care mergeau acum cinci ani la teatru. S-a jucat în seara premierei până noaptea, până a intrat toată lumea la spectacol. La o a treia reprezentaţie, rămăseseră vreo treizeci sau patruzeci de locuri și au venit tineri care au vrut să mai vadă o dată spectacolul.

Care este cartea dumneavoastră pe care o considerați cea mai reușită sau există vreuna pe care o considerați eșuată?

Nu consider nicio carte eșuată. Atâta orgoliu trebuie să aibă un scriitor încât să spună că el a scris o carte foarte bună atunci când o trimite la editură. Foarte greu mă apropii de câte o carte scrisă pentru a o reciti. Consider că fiecare carte ce vede lumina tiparului are viața ei și-și vede de drumul ei. Să mă mai bag eu în textul respectiv, poate chiar cu gândul de a schimba pe ici-acolo în punctele neesențiale, mi se pare indecent și atunci nu o citesc, ca să nu rescriu. Cea mai bună carte cred că nouăzeci la sută din scriitorii români spun că este cea pe care urmează să o scrie. Eu scriu cărți bune. Sunt mulțumit de cărțile pe care le scriu. Cartea pe care urmează să o scriu habar nu am dacă o să fie ok sau nu. O să vedem după ce o să o scriu. Ultima, însă, pe care am scris-o și care e pe piața literară se numește ,,Zeppelinul piticului”. Profesoara ta a și scris despre cartea aceasta.

Problema, însă, e alta, când îți propui să scrii în Medio Monte și oamenii vor să vină în vizită, să vadă unde trăiau personajele. Atunci te apuci să-i plimbi. Să le arăți. Am un prieten, Vlad Manoliu, a fost directorul Muzeului Țăranului Român din București, a citit „Desiștea”, Medio Monte și m-a întrebat dacă așa este acolo, cum scrie „la carte”, am zis că da, chiar așa. A vrut să cunoască locul. A venit. În prima dimineață, ne-am dus să bem o cafea în centru, lângă primărie. La bloc, un cetățean de la etajul trei, blocul 8, strada Gutinului, striga după niște copii care jucau fotbal și spunea ,,Nu mai dați cu mingea”, iar din intensitatea strigătelor lui, s-a repezit spre fereastră și a căzut de la etajul trei, chiar în fața noastră. Așa s-a întâmplat. A murit. Lui Manoliu i-am zis, uite, Medio Monte! Mi-a zis „chiar nu ai inventat nimic, chiar așa este Medio Monte”. A fost fericit. A plecat la București și a spus că totul e chiar așa, un oraș „fabulos”. Oamenii strigă la copii și cad de la ferestre. Mor, iar alții vin cu strigătul să le ia locul ș.a.m.d. A vrut să vină să cunoască și a cunoscut, în primele minute ale primei lui dimineți în Medio Monte, oraşul care i s-a dezvăluit atât cât trebuia. Să nu-ți imaginezi că în fiecare dimineață oamenii strigă și mor.

Dumneavoastră sunteți un om ocupat, mereu pe drumuri, ba ca om de litere, ba ca om de televiziune, ca jurnalist, și de fiecare dată când vă urmăresc reportajele, sunteți un om de-al lor, de-al oamenilor pe care-i intervievați. Cum este posibil acest lucru?

Foarte simplu, sunt de-al lor. Greu ar fi să nu fiu de-al lor, să parașutezi un filosof care vede multe lucruri în absolut într-o lume a satului, îți garantez că în trei zile devine un om de-al lor. Aceste medii sunt solidare. Oamenii sunt foarte simpli, frumoși și înțelepți. Și atunci, și eu sunt simplu, frumos și înțelept, și este în avantajul meu. Când te duci în medii sofisticate, naturalețea nu există. Dacă nu ții furculița cum trebuie, treizeci din sală zic că ești necioplit. Acum, toți oamenii vor să fie simpli, chiar și cei care nu țin furculița corect. Ar vrea să mănânce cu mâna, dar nu au voie. Omul simplu e cel care se manifestă liber, și pentru care nu există acel nu se cade, pentru că la el totul se cade. Sunt principii pe care le știe din moși-strămoși. A încerca să fii tu între oameni însemnă că ești ca ei. Personajele mele nu au niciun interes să pară ceea ce nu sunt, dar ceea ce spun personajele trebuie să fie adevărat. Chiar și când ascund ceva, se vede că ascund prost. De fapt, se deconspiră în cadrul fiecărui dialog, și nu se deconspiră că se cade sau nu se cade. E greu să intri în sufletul unui om sofisticat, dar e simplu și ușor să intri în sufletul unui om simplu, care e adevărat de când e lumea asta. De aceea par la locul meu într-o crâșmă, într-un spațiu unde se adună mulți oameni, și vin și stau de vorbă ca în poiana lui Iocan a lui Marin Preda, adică discuțiile acelea sunt adevărate. Cei cu care discut nu vor să păcălească pe nimeni. Uitându-te la ei, trebuie să-ți placă, să pui întrebări, să vezi tu pe unde te situezi, tu ca om care se uită la televizor. Dacă o să chemi un om dintre aceia într-un talk-show, un om simplu care între timp a devenit om politic… Să te ferească Dumnezeu să-i pui întrebări omului simplu care a ajuns acolo unde nu-i e locul. Toţi vedem azi cum oamenii simpli au ajuns politruci şi prind „a face pe deştepţii”! E tragi-comic, nu-i aşa? Sau ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns etc.

În această vară, veți coordona la Ipotești atelierele de creație pentru tinerii prozatori și aș vrea să vă întreb dacă și dumneavoastră considerați că aceste tabere pot forma în bine pe cineva.

Este o plăcere să te întâlnești cu tineri, care nu vin, de fapt, să învețe să scrie, ci să scrie și să fie citiți pe loc. E foarte greu să fii citit, și cineva să-şi spună părerea despre scrisul tău. Oamenii fug de responsabilitatea asta de a le spune tinerilor cum scriu. E foarte greu să analizezi un tânăr. El poate a avut o zi proastă sau s-a simțit prost, iar tu să vii să-i spui ce-i chestia asta. Poate nu mai scrie niciodată. Nu poți să ai o rețetă, o școală de făcut prozatori, însă poți să ai oportunități. Să nu îți imaginezi că la Ipotești, unde vor fi și Florin Iaru și Cosmin Perța, și o serie de bloggeri și critici literari, nu merită să meargă tineri. Se vor întâlni cu niște scriitori, și pe de altă parte, stau de vorbă cu niște oameni care sunt ceea ce s-ar putea să devină ei, adică scriitori. Vom face chestiunea aceasta la Ipotești timp de șapte zile, iar eu zic că sunt inițiative foarte bune, mai ales complexul Eminescu, bine făcut, cu locuri de vizită, casa memorială a lui Eminescu și deplasări la diverse personaje. Eu cu ai mei vom căuta personaje și vom scrie despre ele. Asta va fi la Ipotești. Eu nu prea particip, nu prea-mi place ideea, însă am fost convins de Cosmin Perța. Am zis că voi merge să ne întâlnim cu noua generație de scriitori, din care faci parte, și s-ar putea să ne întâlnim acolo, nu se știe.

În final, aș vrea să vă întreb la ce carte lucrați și care este numele acesteia?

Întrebare dură. Nu lucrez la nicio carte. Dacă astăzi o revistă literară îmi cere un text, nu mai am niciun text. Efectiv, nu am ceva nou. Nu mai am nimic. Ultimul text pe care l-am scris a apărut acum o lună în Literomania și se numește ,,Magdău”. De fapt, e încheierea unei cărți care urmează să apară. M-ai prins tocmai când am terminat o carte. Am publicat foarte mult în ultimii ani. E momentul în care nu mai am niciun text. Voi scrie o piesă de teatru, hobby-ul meu. Mă despart de proză ca să mă întorc iar la proză, și măcar i-am anunțat pe toți că nu mai am texte de dat.

 

Despre autor

Filofteia Covaciu

Filofteia Covaciu

Filofteia Covaciu este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare. A debutat în antologia de proză scurtă ,,Curse pentru vise” de la editura Eikon (2018). Este prezentă cu un text și în antologia ,,Mărturii despre trecut... Lettres de la prison”, apărută la editura Actaeon Books. A mai publicat o proză scurtă în revista online Literomania („O noapte lângă tine”, Literomania nr. 69, 2018), un jurnal de călătorie în zece episoade, în cotidianul „Graiul Maramureșului” și două articole în revista „Nord Literar”.

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.