Evenimente culturale Intersecții Nr. 388

Premiile ARCCA 2025




Decernarea premiilor:

1. „BARBU CIOCULESCU”;
2. „MIHAI GIUGARIU” PENTRU CARTEA DISCRETĂ A ANULUI (2024);
3. CARTEA DE POEZIE A ANULUI (2024);

acordate de Asociația Română a Creato rilor Culturali și Artiștilor (ARCCA),
va avea loc marți, 9 decembrie, de la ora 18.30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

1. PREMIUL „BARBU CIOCULESCU” (ediția a III-a), în valoare de 10.000 de lei, este acordat unei personalități cu o contribuție esențială la viața cărții din România. Primii doi câștigători au fost Dan C. Mihăilescu și Mircea Martin. Câștigătorul Premiului „Barbu Cioculescu” este desemnat de Consiliul Director al ARCCA și va fi anunțat de doamna Silvia Colfescu, Președintele ARCCA, în data de 9 decembrie 2025, în cadrul evenimentului de la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

2. Nominalizări la PREMIUL „MIHAI GIUGARIU” PENTRU CARTEA DISCRETĂ A ANULUI (2024) – ediția a VII-a

Juriul, format din Adina Dinițoiu, Cosmin Perța și Ciprian Măceșaru, a făcut următoarele nominalizări:

Cosmin Leucuța, „Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni”, colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, Editura Humanitas;
Liviu Ornea, „O geometrie a tandreței,” colecția „n’autor”, Editura Nemira;
Bogdan Răileanu, „Picioare de lotus”, colecția „EGO.PROZĂ”, Editura Polirom;
Ioana Maria Stancescu, „Tăcerea vine prima”, colecția „Autori români”, Editura Trei;
Ioana Unk, „Sindromul picioarelor neliniștite”, colecția „n’autor”, Editura Nemira.

Nominalizările au scopul de a promova cărți care, deși valoroase, au primit o prea discretă atenție. Recunoașterea importanței acestor opere implică și o recompensă financiară: 10.000 de lei pentru câștigătorul premiului și câte 1000 de lei pentru ceilalți patru autori de pe lista scurtă. Începând cu a doua ediție a Premiului Cartea Discretă a Anului nu au mai fost luate în calcul volumele de poezie, deoarece ARCCA acordă un premiu dedicat exclusiv poeziei: Cartea de Poezie a Anului.

3. Nominalizări la PREMIUL CARTEA DE POEZIE A ANULUI (2024)ediția a VI-a
Juriul, format din Luminița Corneanu, Radu Vancu și Ciprian Măceșaru, a făcut următoarele nominalizări:

Consacrați:

Rita Chirian, „Medusa”, colecția „Plantații”, Casa de Editură Max Blecher;
Mina Decu, „Tagliatelle allegro”, colecția „Rotonda”, Editura Cartier;
Cristina Drăghici, „Un râs ca un zgomot de sticle sparte”, colecția „Rotonda”, Editura Cartier;
Ștefan Manasia, „Sursele obscure”, colecția „Plantații”, Casa de Editură Max Blecher;
Ștefania Mihalache, „Sunt liniștită, mi-e frică”, colecția „Metamorfoze“, Editura Paralela 45.

Debutanți:

Iustin Butnariuc, „zâmbim, radiația nu s-a stins”, colecția „Opera Prima”, Casa de editură Max Blecher;
Flavia Dima, „Ulaanbaatar”, colecția „Ohmygodpoetry”, OMG Publishing House;
Alex Frandes, „inimioară”, Editura Charmides;
Simona Sigartău, „Singuri sub râsetele familiilor perfecte”, colecția „Opera Prima”, Casa de Editură Max Blecher;
Alina Ţârcoman-Ochea, „Nu doare când dormi”, colecția „Rotonda”, Editura Cartier.

Premiul de la consacrați este de 3000 lei, cel de la debutanți de 2500 lei. Ceilalți nominalizați vor primi câte 500 de lei.

Parteneri media: Radio România Cultural / Matca / Bookhub.ro / filme-carti.ro / O mie de semne / Literomania / Revista Accente

Prima pagină Rubrici Intersecții Premiile ARCCA 2025

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Ștefan Baciu – poetul nostalgiei, poetul libertății (II)

„Asta e tot ce rămâne: Cenușa neîntoarcerilor.” Ștefan Baciu, „Pierde-vară” În toamna anului 1946, Ștefan Baciu, împreună cu soția sa, ...

„O șopârliță” de Juan Burghi

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
Fawzia_Zouari_Trupul_mamei_mele_literomania

Fawzia Zouari. Stories and Secrets

„We cannot live our lives and tell their story.” (Fawzia Zouari, My Mother’s Body) “Anything can be recounted, my daughter: ...

Poeme de Georg Trakl în traducerea lui Ștefan Baciu

Vă propunem în partea a treia a dosarului pe care i l-am dedicat lui Ștefan Baciu, câteva poeme de Georg ...

„Oameni care vor fi mereu cu mine” (fragment) de Narine Abgarian

Vă propunem spre lectură un fragment în avanpremieră din romanul Oameni care vor fi mereu cu mine de Narine Abgarian, ...

Poeme de Ana Patricia Collazos

Ana Patricia Collazos Quiñones (născută la Neiva, Columbia, în 1978) este jurnalistă, scriitoare, editoare, producătoare radio, una dintre cele mai ...

„Există un om care obișnuiește să-mi dea cu o umbrelă în cap” de Fernando Sorrentino

Există un om care obișnuiește să-mi dea cu o umbrelă în cap. Chiar azi se-mplinesc cinci ani de la ziua ...
silvina-ocampo

„Călăul” de Silvina Ocampo

Ca întotdeauna, odată cu primăvara sosi și ziua serbărilor. Împăratul, după ce mâncase și băuse, cu chipul împistrit de pete ...

Maja Lunde. Memories and Hopes

2017: An elderly woman named Signe is navigating her sailboat, “Blue”, on the rough, stormy waters of the North Sea, ...

Drumuri printre amintiri…

„Cele mai bune cărți nu sunt cele care te amuză ori te fac să te simți bine, ci dimpotrivă, acelea ...
cortazar-literomania-386

„Pierderea și recuperarea firului de păr” de Julio Cortázar

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

„Fapte glorioase” (fragment) de Ferdia Lennon

Ferdia Lennon reunește umorul contemporan cu tragedia clasică într-un debut uluitor. Fapte glorioase a câștigat în 2024 Waterstones Debut Fiction ...
kipling-literomania-385

„Cum și-a căpătat Balena gâtlejul” de Rudyard Kipling

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

„Vărul Alexandru și alte povești adevărate” (fragment) de Adrian Oprescu

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Vărul Alexandru și alte povești adevărate de Adrian Oprescu, apărut recent la ...

Cei trei frați care nu dormeau niciodată și alte povești despre tulburările somnului (fragment) de Giuseppe Plazzi

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul „Cei trei frați care nu dormeau niciodată și alte povești despre tulburările ...

„O nouă ultimă zi” (fragment) de O. Nimigean

Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul O nouă ultimă zi de O. Nimigean, publicat de curând în colecția ...

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds