Quod erat demonstrandum sau de ce e răsfățată colega de la grădi

E greu la grădiniță, constată Rumbi. Înainte erau doar trei fete, ne descurcam. Dar de ieri a venit o colegă nouă. Să vezi ce o să fie mâine: nebunie!

Minu râde. El e școlar de cinci ani deja. Are nici mai mult, nici mai puțin de 18 colege. Și face față bine situației. Spune că băieții stau cu băieții, iar fetele cu fetele. Uneori, se mai strecoară una dintre ele în grupul lor, e plăcut, mai ales că joacă și fotbal bine. Dar, în rest, e liniște.

Rumbi e însă agitat. Fetițele nu îi dau pace. Ancuța a acaparat bucătăria de jucărie de la grădi, gătește non-stop și se joacă cu legumele de plastic, nici nu mai avem pe unde să alergăm din pricina ei. Iar Sandra plânge după mama ei. Și Veronica râde în oră. Sunt déjà trei ! Și acum colega nouă. Asta ne mai lipsea. Cine știe ce o să mai facă ? Să vezi când or să fie toate patru împreună!

Dar voi câți băieți sunteți, Rumbi, la grădi ? Șase suntem, mama. Păi și, sunt doar patru fetițe, nu vă descurcați cu ele? Doar sunteți mai mulți la număr.

Mama, dar tu chiar nu știi că patru fetițe sunt mai mult decât șase băieți?

Iată un altfel de matematică. O matematică apăsătoare, cu glasuri cristaline care strivesc vijelia băiețească dintr-o răsuflare. La nici șase ani, Rumbi presimte amenințarea feminină din viitor. Mame, iubite, prietene, soacre, nurori, o dezlănțuire de forțe de neoprit. Cum va fi oare cu ele? Nebunie!

Și cum e colega cea nouă, Rumbi? Ei, cum să fie, greu și cu ea, mama. Cum adică?

E greu pentru că Mara e foarte răsfățată. Dar cum ți-ai dat seama de asta? Doar a venit abia de câteva zile la voi la grădiniță.

Îți spun eu, e răsfățată. Am să îți demonstrez.

În primul rând, pentru că mama ei o lasă cu plușuri la grădi. Are doi ursuleți, sunt și la fel și tot îi aduce pe amândoi. Rumbi, dar tu nu îți luai acum un an cu tine armata de lego ninjago? Îi ascundeai prin toate buzunarele și nu voiai să pleci fără ei. Mama, dar EU nu mergeam cu plușuri. Cu lego e altceva. Lego e construcție. Plușurile sunt răsfăț.

În al doilea rând, pentru că nu desenează. Are patru ani și nu desenează, dar eu desenez tot! Rumbi, tu ai șase ani, ești mai mare, nu e normal să fii mai bun la desen? Ești mai mare decât ea. Mama, tu nu asculți! Ea mâzgălește când doamna o pune la desen. Rumbi, dar tu desenai când aveai patru ani? Sau refuzai chiar și să ții creionul în mână? Mama, tu nu știi ce e important. EU desenez, ea mâzgălește. Mâzgăliturile sunt răsfăț.

În al treilea rând, ea e cucoană. Mi-am dat eu seama. Cum adică, Rumbi, colega ta cea nouă e cucoană? Știi ce e aceea o cucoană? Normal că nu știu ce e o cucoană, dar îmi place cum sună și am spus și eu ca să fie amuzant.

Și în al patrulea rând… în al patrulea rând, zice Rumbi oftând… din păcate, sunt doar trei rânduri.

Deci, colega mea nouă e o răsfățată.

Quod erat demonstrandum.