Vă propunem, în cadrul rubricii „Pastila de înțelepciune”, câteva scurte fragmente din cărțile scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry, cunoscut mai ales pentru „Micul prinț”, carte de un succes incontestabil și în prezent. Citatele de mai jos fac parte din volumul „Gânduri”, apărut în 1985, la Editura Albatros, în Colecția „Cogito”, o colecție foarte cunoscută înainte de 1989 și care, din păcate, nu s-a păstrat și după 1990. Volumul este o antologie alcătuită din citate din toată opera scriitorului francez, antologator (și traducător) fiind Anghel Ghițulescu. (Literomania)
„Iluzie este că dragostea se întâlnește, când ea se învață. Se înșală cel ce pribegește prin viață, pentru a se lăsa cucerit. El află, prin scurte înflăcărări, gustul furtunilor din inimă și visează să întâlnească marea pasiune ale cărei flăcări să-l cuprindă pentru vecie.” („Citadela”, XXXV)
*
„Minte îndrăgostitul care proclamă sus și tare că zi și noapte este bântuit de icoana iubitei, când un purice de-l pișcă, îl face s-o uite. Sau o simplă plictiseală, și el cască.” („Citadela”, CCXVIII)
*
„Nu am făcut un zeu din împărăție, așa încât să-i închin oamenii ca robi. Nu jertfesc imperiului pe oameni. Am întemeiat împărăția pentru a-i împlini pe oameni și a-i însufleți, căci omul valorează pentru mine mai mult decât împărăția. Pentru a da temelie oamenilor i-am făcut supușii împărăției; și nu am robit oamenii pentru a întemeia împărăția.” („Citadela”, XLVII)
Sumar Literomania nr. 393 (2026)






Scrie un comentariu