Vă propunem, în cadrul rubricii „Pastila de înțelepciune”, câteva scurte fragmente din cărțile scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry, cunoscut mai ales pentru „Micul prinț”, carte de un succes incontestabil și în prezent. Citatele de mai jos fac parte din volumul „Gânduri”, apărut în 1985, la Editura Albatros, în Colecția „Cogito”, o colecție foarte cunoscută înainte de 1989 și care, din păcate, nu s-a păstrat și după 1990. Volumul este o antologie alcătuită din citate din toată opera scriitorului francez, antologator (și traducător) fiind Anghel Ghițulescu. (Literomania)
„Explicațiile medicilor au înviat ele vreodată viața? Medicii spun: «Iată cauza morții…». Bineînțeles că răposatul și-a dat duhul dintr-un motiv care poate fi cunoscut, dintr-o dereglare a organelor lui. Dar viața este altceva decît aranjarea într-un anumit fel a organelor. Cu viața se întîmplă ceea ce se întîmplă cu opaițul: l-ai făcut, l-ai dichisit, dar de luminat nu luminează dacă nu-l aprinzi.” („Citadela”, XLVII)
*
„Nu te poticni deloc în limbajul tău. Dacă impui viața, atunci întemeiezi ordinea, dar dacă impui ordinea, atunci impui moarte. Căci ordinea pentru ordine este o caricatură a vieții.” („Citadela”, LXV)
*
„Dacă mă întrebi: «Să-l trezesc pe prietenul meu ori să-l las să doarmă ca să fie fericit ?» îți voi răspunde că nu știu nimic despre fericire. Dar dacă apare pe cer o auroră boreală, îți lași prietenul să doarmă ? Nimeni nu se cade să doarmă dacă o poate vedea. Precis, prietenului tău îi place somnul, se înfășoară în el. Totuși smulge-l din fericirea lui și scoate-l afară, să se poată împlini.” („Citadela”, XLIX)
*
„Am aflat marele adevăr al permanenței. Căci nu poți spera nimic, dacă nimic nu durează mai mult ca tine. Mi-am amintit de neamul acela care-și cinstește morții. Pietrele de mormînt ale fiecărei familii primeau morții una după alta. Ele stabileau permanența. «Sînteți fericiți?» i-am întrebat pe oameni. «Cum să nu fim, mi-au răspuns, odată ce știm unde o să dormim?»” („Citadela”, LXXXII)
Scrie un comentariu