Nr. 380 Pastila de înțelepciune

Saint-Exupéry: „Puține fraze continuă să răsune de-a lungul istoriei”

Vă propunem, în cadrul rubricii „Pastila de înțelepciune”, câteva scurte fragmente din cărțile scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry, cunoscut mai ales pentru „Micul prinț”, carte de un succes incontestabil și în prezent. Citatele de mai jos fac parte din volumul „Gânduri”, apărut în 1985, la Editura Albatros, în Colecția „Cogito”, o colecție foarte cunoscută înainte de 1989 și care, din păcate, nu s-a păstrat și după 1990. Volumul este o antologie alcătuită din citate din toată opera scriitorului francez, antologator (și traducător) fiind Anghel Ghițulescu. (Literomania)

„Când scrii pentru oameni, încarci o corabie. Dar puține corăbii ajung la destinație. Se scufundă în mare. Puține fraze continuă să răsune de-a lungul istoriei. Pentru că, poate, am spus mult, dar cu încărcătură puțină […] Asemenea celui care și-a scris poemul și l-a umplut de pasiune, dar a ratat totuși pescuitul în larg, pentru că nu a scos nimic la suprafață din adâncuri. Mi-a semnificat primăvara, dar nu a creat-o în mine în măsura în care mi-ar fi putut hrăni inima.” („Citadela”, XXXVI)

*

„Dacă sculptez un chip, mă transpun în el și îl slujesc. Nu el îmi slujește mie […] Deci nu-ți reține critica de teamă că mi-ai putea răni deșertăciunea […] Iar dacă chipul acesta te-a schimbat cumva, nu te abține să mi-o spui de teamă că mi-ai putea jigni modestia. Este vorba de o trgere la țintă, al cărei sens ne domină și la care e bine să colaborăm. Eu ca săgeată, tu ca țintă.” („Citadela”, CXXIX)

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Prima pagină Rubrici Pastila de înțelepciune Saint-Exupéry: „Puține fraze continuă să răsune de-a lungul istoriei”

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds