La Editura Tracus Arte, a apărut volumul „Lectura după Teorie” de Valentine Cunningham (traducere de Carmen Mușat).
Valentine Cunningham este Profesor de Limba și Literatura Engleză, la Oxford University – Corpus Christi College. A susținut cursuri și conferințe, ca Profesor invitat, în Statele Unite ale Americii, Australia și Germania (timp de zece ani a predat la Universitatea din Konstanz). În 1992 și în 1998, a făcut parte din juriul care acordă Premiul Booker.
Cărți publicate: Everywhere Spoken Against: Dissent in the Victorian Novel (1975), In the Reading Gaol: Postmodernity, Texts and History (1994), Victorian Poetry (2002), On Modern British Fiction (2002), Victorian Poetry Now: Poets, Poems and Poetics (2011) ș.a.
„Lectura vine întotdeauna după teorie. Noi toți, în calitatea noastră de cititori, abia ne târâm în urma teoriei, oricare ar fi aceasta. Suntem cu toții, mereu, post-teoreticieni, în epoca post-teoriei. Pentru noi, întrebarea este mereu aceeași: și-acum? Ce mai urmează? Ce putem face noi, cititorii, ca urmare a acestei firești și persistente întârzieri? Aceasta a fost dintotdeauna problema, din momentul în care, acum două milenii și jumătate, teoretizările pe marginea literaturii au început cu Platon și Aristotel. Cu atât mai presantă este această întrebare acum, de când cu marea avalanșă teoretică din zilele noastre, adevărată cascadă Niagara a teoriilor literare. Aceasta e întrebarea pe care o pune cartea mea – care nu e câtuși de puțin un imn închinat teoriei, și cu atât mai puțin Teoriei, dar nu e nici o ieremiadă împotriva ei. (…)
Sub presiunea Teoriei, textul este demonizat de o zgomotoasă retorică pyrrhonică a discontinuității, a eșecului, a lipsei, a invalidității și a omisiunii. Retorica aceasta a deplorării e omniprezentă în paginile Teoreticienilor. Textul e în ruine, e o ruină, un peisaj după bombardament. Cât de însuflețiți au fost Teoreticienii de cuvintele laconice ale lui Walter Benjamin despre alegorie (în sens poetic, textual) ca fiind, în sfera gândirii, ceea ce ruinele sunt în lumea obiectuală. Conform Teoriei, textul este fragmentat, bucăți-bucățele, spart. Nu poate vorbi deslușit; bâiguie, ezită, nu vede, e orb, e blocat. Este desfigurat, ilizibil, e o chestie ce ține de des-figurare, de-personalizare (de fapt, prosopopoeia – care conferă înfățișare și voce unor persoane sau obiecte absente, personificarea – este considerată, din generație în generație, ca fiind figura centrală a literaturii).”
Valentine Cunningham
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Din perspectiva Penelopei
„Sânge!” de Fredric Brown
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Scrie un comentariu