Nr. 250 Semnal editorial

Semnal editorial: „Singurătatea bărbaților” de Carmen Firan




La Editura Tracus Arte a apărut romanul „Singurătatea bărbaților” de Carmen Firan.

Un mister existențial forțează o femeie să-și înțeleagă rostul vieții. Pe parcursul acestei aventuri ea pătrunde pe vrute sau nevrute într-o Terra Incognita, în interiorul vieții bărbaților pe care i-a iubit, rănit, și, în sfârșit, acceptat. Împăcarea prin ieșirea din sine este posibilă.

„Mimi este un personaj memorabil, construit cu măiestrie, care se dezvoltă într-o lume ce se infantilizează. Succes și bani trecuți prin sita unor observații acute schițează portretul unui exil complex. Am devorat traseul acestei eroine: nu am bănuit nici ce i se va întâmpla, nici ce va reuși să înțeleagă. Singurătatea bărbaților este un roman perfect. Scris cu sensibilitate și o sagacitate rară, această carte conține un veac de înțelepciune despre timp, vârstă, dragoste și soartă, creând un gen de suspans rar azi în literatură.”

Andrei Codrescu


„Singurătatea bărbaților – un dosar cu pagini albe, în jurul căruia se (re)scrie drumul unei femei. O poveste alertă ca un film polițist, subtilă ca un buchet de simboluri care leagă atent trecutul de prezent.

Temele predilecte ale autoarei – evadare/emigrare și căutare, succes/bogăție și ratare, creație și pasiune/procreație, dez-echilibru, culpă și împăcare – se întrepătrund într-o construcție rotundă și plină de înțelesuri. Pentru că arta (ca și relația de cuplu) poate fi, deopotrivă, libertate și încătușare, nebunie și terapie, iluzie a tinereții fără bătrânețe și spaimă a dispariției numelui după trecerea în neființă…”

  Elena Ștefoi 


„Un roman care are multe calități, dar mai ales una foarte rară în proza românească: faptul că se citește ușor, deși e complex și plin de umanitate.”

Mircea Cărtărescu


„O poveste în stil clasic cu un ritm modern, despre șansele și neșansele emigrației, viață și literatură, femei în lumea bărbaților, răsturnări de situație și mister care prind cititorul – în ambianța cotidianului american al zilei, privit la firul ierbii.”

 Ioana Ieronim


Carmen Firan este poetă, prozatoare, autoare de piese de teatru şi scenarii de film. Din 2000 s-a stabilit la New York. A publicat peste 30 de volume de poeme, nuvele, povestiri şi eseuri, în România şi în Statele Unite ale Americii. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societăţii Poeţilor Americani şi PEN American Center din New York. Între 1997-2002 a fost director de programe la Institutul Cultural Român din New York. Este co-editor al antologiei de poezie americană contemporană Locul Nimănui (Cartea Românească) şi antologiei de poezie română modernă şi contemporană Născut în Utopia (Talisman Publishers) SUA, 2006, precum şi co-editor al antologiei Străin acasă. Poezie contemporană americană cu accent (Numina Press, Los Angeles, 2008). Opera sa apare în traducere în reviste, antologii sau în volum în Franţa, Anglia, Irlanda, Polonia, Israel, Canada, Germania, Suedia. Susţine conferinţe şi lecturi literare la universităţi americane şi la colocvii internaţionale din Statele Unite ale Americii şi Europa.

Prima pagină Rubrici Semnal editorial Semnal editorial: „Singurătatea bărbaților” de Carmen Firan

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Din perspectiva Penelopei

Fără îndoială, readucerea în actualitate a unor texte consacrate ale literaturii universale nu mai este de mult o noutate – ...

„Sânge!” de Fredric Brown

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere

Anul acesta, pe 17 mai, s-au împlinit 105 ani de la nașterea poetului Geo Dumitrescu (1920-2004), ocazie cu care reiau ...
ana-barton-literomania-376

Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)

„These splendid essays by Rodica Grigore – that restore Romanian literature to a place of honour alongside Latin American literature ...
amantii-poligloti-lina-wolff_literomania_376

In the Maze of Fiction

Born in Lund in 1973, Lina Wolff is one of the iconic voices of contemporary Swedish literature, the onset of ...
irina-georgescu-groza-literomania-375

Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
petre-barbu-literomania-375

Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism

Odată cu „Camping” (Polirom, 2025), prozatoarea Lavinia Braniște – nume de prim-plan al prozei postdouămiiste – trece la o nouă ...

„James. Doar James”  

Un adolescent decide să-și părăsească orășelul natal și să se refugieze, neștiut de nimeni, pe Insula Jackson de pe Mississippi, ...
yourcenar-literomania-375

„Abisul” de Marguerite Yourcenar

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
pessoa-literomania-373-374

The Game of Identities

“Strictly speaking, Fernando Pessoa does not exist.” These are the words of Alvaro de Campos, a naval engineer, a consumer ...
colette-literomania-373-374

„Aluna găunoasă” de Colette

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – ...

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds