Nr. 304 Semnal editorial

Semnal editorial: „Ucenicul soarelui” de Marko Pogačar

La Casa de Editură Max Blacher, a apărut volumul Ucenicul soarelui de Marko Pogačar (traducere de Adrian Oproiu și Goran Čolakhodžić).

„Poezia trebuie să fie ca o bombă în interiorul limbii”, spune Marko Pogačar. Explozia stilului său răsună prin poezia croată contemporană încă de la primul lui volum de poezie, publicat în 2006, când avea doar 22 de ani. Deși limbajul poetic al lui Pogačar cere un cititor atent și angajat, acesta va fi bogat răsplătit pentru efortul depus. Pe lângă imaginile plastice, pregnant metaforice, uneori chiar șocante, creațiile acestui poet viguros au întotdeauna și o dimensiune politică, aproape activistă: Pogačar nu cruță niciodată naționalismul, patriotismul ostentativ, catolicismul, ipocrizia, capitalismul în sine. Și chiar dacă este conștient că nu are luxul de a pierde contactul cu realitatea trivială și uneori brutală („asta aici e o poezie, toate cele de aici: afară se trăiește altfel./ se scutură covoarele, se coc ardeii, mamele omoară dumnezeul din copii”), poetul totuși nu va renunța niciodată la credința sa în puterea cuvântului: „ești poem, fitilul/ prin care lumea ia foc.”

Goran Čolakhodžić


Marko Pogačar (n. 1984, Split) a debutat în 2006 cu un volum primit ca o revelație a poeziei croate. Au urmat alte cinci: „Poslanice običnim ljudima” („Epistole către oamenii obișnuiți”, 2007), „Predmeti” („Obiecte”, 2009), „Bog neće pomoći” („Dumnezeu n-o s-ajute”, 2012), „Crna pokrajina” („Ținutul negru”, 2013) și „Zemlja, zemlja” („Pământ, pământ”, 2017), trei volume de eseuri, o carte de proză scurtă și un jurnal de călătorie. A editat două antologii ale tinerilor poeți croați și este directorul celui mai important și mai vechi festival de poezie din Croația, „Goranovo proljeće” („Primăvara lui Goran”). A câștigat mai multe premii croate și internaționale, iar cărțile sale au fost traduse în peste zece limbi. În România i-a mai apărut „Ținutul negru” (2015), în traducerea tandemului Oproiu — Čolakhodžić.

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Prima pagină Rubrici Semnal editorial Semnal editorial: „Ucenicul soarelui” de Marko Pogačar

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds