În afara eseului „Dickens” al lui James Joyce, pe care îl puteți găsi și în Literomania nr. 295-296, revista brașoveană „Țara Bârsei” (nr. 11, 1990) mi-a rezervat încă o supriză: câteva poeme semnate de Franz Kafka, în traducerea lui Andrei Zanca. Redau aici și precizarea făcută de traducător, în care ne spune de unde provin exact poemele cu pricina: „Aceste versuri, printre puținele pe care le-a scris ocazional Franz Kafka, au fost adresate prietenului său Oscar Pollak, într-o scrisoare din anul 1903. Oskar Pollak a fost colegul lui Kafka la gimnaziu. Prietenia a continuat și în anii de facultate. Oskar Pollak, născut la Praga în 1883, a studiat mai întîi chimia, apoi filozofia, arheologia și, în cele din urmă, istoria artelor. Ca istoric de artă, a plecat la Roma, unde s-a ocupat de barocul roman. La izbucnirea războiului, s-a anunțat voluntar și a căzut în 11 iunie 1915 la Isonzo”. (Bozz)
Franz Kafka
Versuri
Răcoroasă și aspră este ziua de azi
Norii înțepenesc.
Vînturile sînt smucinde odgoane.
Oamenii înțepenesc.
Pașii sună metalic
peste curate pietre,
Iar ochii zăresc întinse, albe lacuri.
–
adastă în bătrînul orășel
plăpînde căsuțe de Crăciun, luminate
pestriț ale lor geamuri privesc
locșorul spulberat de zăpadă.
prin piața luminată de lună
tăcut un bărbat prin zăpadă
își vede de drum,
umbra sa mare o adie
vîntul peste căsuțe.
–
Oameni trecînd peste întunecoase poduri,
prin fața sfinților
cu sleite luminițe.
Nori, trecînd peste cerul cenușiu
prin fața bisericilor
cu clopotnițe înecate-ntuneric
Unul, ce se reazemă de parapetul de piatră
și privește în apa serii,
cu mîinile pe bătrîne pietre.
Traducere de Andrei Zanca
Sursă foto aici
Scrie un comentariu