Ploua torențial. Clădirea din față se ghicea cu greu prin perdeaua de apă, ca prin ecranul cu purici al unui televizor vechi. Firma luminoasă de la Atlantic Records împrăștia culori pe asfaltul ud. Mi-am adunat puterile și m-am strecurat pe ușa imensă cu geamuri de sticlă. Mi-am văzut, în treacăt, reflexia firavă, neverosimilă, și atunci am știut că sunt un supraviețuitor. Am urcat scările privind la peretele pe care era pictat uriașul portret al fondatorului casei de discuri, Ahmet Ertegun. Căldura dinăuntru m-a înmuiat și m-am lăsat moale pe un fotoliu, așezat lângă un ficus uriaș. Dintr-o încăpere se auzea în surdină o muzică de jazz. M-am apropiat încet. Prin ușa întredeschisă pătrundea un miros de cafea proaspătă, iar pe biroul imens din nuc masiv se odihneau o carte și un pachet desfăcut de napolitane cu ciocolată. Cât umblasem de la o companie la alta mi se făcuse foame. N-am putut să mă abțin. Gustul dulce m-a învigorat puțin. M-am așezat, apoi, pe scaunul rotativ și am privit în jur. Omul avea stil. Mult diferit față de celelalte birouri de la Warner, Columbia sau Sony Music. Fiecare obiect care decora încăperea fusese bine ales, nu era nimic deranjant, nimic la întâmplare, așa cum erau, de obicei, birourile clasice, în care sunt aglomerate, de-a valma, suporturi de pixuri, trofee și diplome, rame cu oameni zâmbind fericiți. Aici totul îți dădea o stare de liniște și echilibru. Mirosea a piele și a tabac scump. Cel mai mult mi-au plăcut trompetele stilizate care atârnau din tavan pe post de lustră. În rest, viniluri vechi, fotografii cu muzicieni. M-am oprit în dreptul uneia în care Ray Charles zâmbea cu o gură plină de diamante. În stânga ei eram eu, în seara concertului de la Las Vegas, când Larry a vrut să mă fotografieze. Ce față a făcut când mi-a auzit cântecul…Se aștepta la ceva mai swingy, à la Hello Dolly și, enervat, ne-a întrerupt înregistrarea. Apoi a trecut trenul ăla de marfă și a fluierat atât de tare încât a trebuit să oprim iar înregistrarea. De-abia pe la șase dimineața am reușit să terminăm. Ce vremuri…
Tocmai ce mă pregăteam să gust din cafeaua aburindă și să mai iau o gură din napolitană, când un tip a apărut în ușă.
– Afară! Ieși imediat afară! a zbierat înfuriat la mine. Nu am apucat să schițez vreun gest, că exact în acel moment a sunat telefonul. A răspuns și și-a luat privirea de la mine. Vocea de la celălalt capăt era a unei femei. Tipul părea absorbit de discuție și chiar se întoarse cu spatele la mine, acoperind cu mâna receptorul. După un schimb tăios de replici, s-a auzit tonul. Îi închisese.
– Tot aici ești? a exclamat enervat. Nu i-am răspuns. Nici nu aș fi avut cum. Ce să-i zic? „Eu sunt Louis Armstrong și am venit să vă propun câteva cântecele.”
L-am văzut cum ia o carte și se pregătește să dea cu ea după mine. Noroc că eram obișnuit cu asemenea tratamente. M-am ridicat de pe scaun și m-am așezat turcește, dacă se poate spune așa, direct pe mocheta groasă. S-a uitat în jur, ca și cum ar fi căutat ceva, apoi a trecut pe lângă mine și a ieșit din birou. La asta chiar nu mă așteptam. Oare chiar nu mă recunoscuse? Sau juca tare? M-am ridicat de pe locul în care mă aflam și m-am așezat la loc, pe scaunul rotativ. Tocmai ce mă pregăteam să răsfoiesc cartea deschisă pe birou, când trei domni, însoțiți de o frumoasă domnișoară, au dat buzna în încăpere, vociferând.
– Mie îmi place. Aduce a old school. Sună a Armstrong, nu ți se pare?
– Ascultă-l tu acasă! Ăsta nu se vinde în veci!
– Eu zic să-i dăm o șansă. Facem ceva tematic, aniversar.
Am vrut să intervin, dar chiar atunci bărbatul cu care mă întâlnisem la început a luat o carte de pe birou și m-a strivit între coperți. Cu ultimele puteri, am putut citi rândurile uriașe:
„Într-o bună dimineață, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.”
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Poeme de Paul Verlaine (pentru Lucien Létinois) (VII)
Aparența vieții și iluzia teatrală
„Lanuri de flori zburătoare” de Gerald Durrell
Drumuri printre amintiri
Scrie un comentariu