Nr. 229-230 Sticla de lampă

Gușterul și floarea

alexandru-vlad-literomania



Literomania vă propune o nouă rubrică de recuperări, „Sticla de lampă”, dedicată lui Alexandru Vlad (1950-2015). Veți putea citi, în această rubrică, câteva articole ale scriitorului Alexandru Vlad apărute prin diverse publicații înainte de 1989, dar și după, articole strânse apoi într-un volumaș, acum greu de găsit, numit „Sticla de lampă” și apărut în 2002, la Editura Grinta.

 

Gușterul și floarea

 

Toți aşteaptă de la mine o justificare: de ce nu-mi plac florile în mod deosebit, adică aşa, ca la toată lumea? Nimeni nu-şi aminteşte să mă fi văzut cumpărând un buchet, rupând o floare – un gest concret al admirației pe care femeile de obicei îl fac când sunt în preajma unei flori, ducând bobocul spre fosa receptoare a farmecului odor. Este un gest delicat şi uman (strict uman) de durata și profunzimea unui haiku. Justificarea mea e foarte simplă – o floare ruptă şi admirată, cu efuziunea aceea fulgurantă pe care doar omul, din toată fauna, o poate avea pentru ceva din tărâmul Florei, trebuie până la urmă inevitabil aruncată, mai devreme sau mai târziu. Și nu sunt capabil să arunc flori, mai bine umblu cu ele veştejite în mână.

Femeile iubesc florile printr-o slăbiciune spontană, fățişă şi uneori de scurtă durată. În una din diminețile acelea reci şi lucide care urmează după petreceri, tocmai însoțeam mama grijulie şi atentă a unei fete frumoase prin grădina arsă de brumă şi încă linsă de cețuri matinale. Îmi vorbea despre timiditatea fiicei sale, și costumul meu sobru, de seară (împrumutat), îmi dădea un aer pedant şi neajutorat pe când evitam mlădițe de zmeură cu boabe epurate de orice aromă. Am văzut-o oprindu-se copleşită lângă tufa de margarete rămase neatinse ca prin minune, şi rupse toate trei florile – pofticioasă, cum întind copiii mâna după prājituri.  Pe urmă mi-a explicat ce fel de ceaiuri preferă, dulciuri, vinuri de casă, imprimeuri și motive florale de tapet, ca fiica ei. Apoi m-a intrebat dacă-mi plac florile și am răspuns: „Nu în mod deosebit”. Am fost imediat obiectul unei priviri surprinse și încărcate de reproşuri. Cred că întâlnea pentru prima oară în viață pe cineva care nu iubea florile în mod deosebit. Întrebarea ei îmi reactivase amintiri despre stânjeneii galbeni între lăncile papurei, galbenul viu și seducător care ne făcea să intrăm în apa mlaştinilor nesincere, care nu o dată ne absorbeau până la brâu, sau calcea, Caltha laeta, din păşuni inundate, crescând în tufe vitale, rotunde şi de un galben violent, aproape sintetic; florile formale şi punctuale ale pomilor fructiferi, cele verzi ale spânzului (aveam impresia că sunt singurul care le vede), cele timpurii de podbal, rotunde ca monezile calpe, roşul metalic al macilor suspecți, punctele rubinii din vârful scaieților refractari la manifestări de simpatie şi curiozitate. Mai existau florile modeste ale nucilor, stânjeniți că la dimensiunea lor mai au slăbiciunea polenizării, sau paiele cu semințe colorate, vesela chinezească a nuferilor pe talgere verzi, albastrul violaceu, nevinovat şi feminin al Violei declinata,  mirosul pătrunzător al salviei masculine, aspră și erectă, aromând fânețele. O gamă bogată, purtătoare de simboluri, deci elocventă, care se întinde de la singurătatea iernatică a crizantemelor până la vulgaritatea carnală și exotică a florilor tropicale.


Citește și Papillons…

 

Reach content for the Google search „alexandru vlad”, „papillons”, „sticla de lampa”


Primul lucru pe care-l facem e să constituim un buchet. Acesta se constituie printr-o selecție după gust, o recoltare lacomă prin care se trădeazå dragostea pentru ele şi sensibilitatea. Un buchet astfel constituit poate fi purtătorul unui mesaj lapidar, ca o telegramă, poate formal, o gafă, o urare sau o prevestire. Simbolistica florală este o problemă căreia fetele îi acordă aceeaşi atenție ca, de exemplu, gramaticii. Apoi, ironic, buchetul e dus în brațe, multicolor şi scânteind, e pus lângă obrajii proaspăt arşi de soare pe sub ochi, e pus în păr de unde abia îl mai scoți, alungi albina (singura care mai confundă un buchet mort cu nişte flori vii), se ofileşte cu totul în autobuz ca să-şi revină în vaza înaltă de sticlă, înşelat pe moment, tratat cu aspirină la fundul sticlei, apoi după această scurtă şi pripită convalescentă să umple camera cu mirosuri în generozitatea aceea finală, înainte de-a pierde petală după petală.

Mai există varianta picturală a buchetului, vezi Luchian in Galeria Națională. Dar un tablou, al lui de Heem spre exemplu, nu se mulțumeşte să arate flori, garoafe de un roşu festiv sau un alb nupțial, lalele de culoarea bălțată a cărnii crude, nalbe albăstrite, ci şi spice de grâu, foi de varză, păstăi întredeschise de mazăre, zmeură coaptă, fluturi asortați, melci rătăciți pe lângă vas și șopârle minuscule coborâte pe masă. Sau cea literară, căci există un număr corespunzător de legende care oferă cele mai literare biografii fiecărei flori. Până unde a putut duce ambiția plantelor de-a fi atrăgătoare! Cum şi-au făcut ele din artiştinişte prezentatori!

În ceea ce mă priveşte, țin mine că o fată, la care țineam enorm, îmi spunea că iubeşte freziile, lujerii subțiri, cu frunze crestate adânc şi flori mici, sângerii. Mă târa după ea în expoziții de flori, în florării sau în piață, printre țigănci gureşe şi cupide. Le ținea în mâinile ei mici, cu glezne fragile şi albe, le muta de ici colo având grijă să nu le piardă, se întorcea după ele în cafenele și cinematografe. Ce-o fi făcând cu ele până la urmă când se ofileau? N-am apucat să văd niciodată, dar de data aceasta ştiu din proprie experiență ce trebuie să fi simțit acele frezii abandonate, şi de câte ori văd frezii simt iar (în doze suportabile) durerea şi revolta buchetului aruncat.

Vorbind despre flori, nu pot să omit tentativa guşterului, frumos colorat şi amator de căldură, de a părea el însuşi floare, unul din exemplele mimetismului animal. Mi-amintesc din copilărie că acei muşcați de guşteri erau tocmai intempestivii „amatori de frumos”, care, încântați, întindeau mâna tocmai spre intrus, preferându-l datorită cromaticii şi aparențelor, și plătind cu țipete, usturimi și prişnițe opțiunea.

Gazda mea – sunt încă, dacă vă amintiți, într-o grădină calcinată de brumă – îmi întrerupse tăcerea prelungită cu aerul cu care mi-ar lua din față o ceaşcă goală. Ne aştepta fiica ei în automobilul cu motorul mergând și femeia muta florile dintr-o mână în alta. Apoi, trăgând portiera maşınii şi găsindu-se tot cu ele în mână, se apostrofă: „Uite, fac murdărie în maşină”, şi mi-a întins florile căzute deja, adăugând distrată: ,,De fapt îmi plac florile pe tufă, nu aşa!” Arătau într-adevăr jalnic și le-am primit, obligat să mă descotorosesc cu vinovăție de ele, obiect sacrificat al dragostei de frumos şi sensibilității floricole a pateticei mele gazde.

Sursă foto aici

Donează

Despre autor

Alexandru Vlad

Alexandru Vlad (31 iulie 1950, Suceag /Cluj - 15 martie 2015, Cluj-Napoca). Prozator, traducător. Facultatea de filologie a UBB Cluj (1974). Debut absolut în „Echinox”, 1973. Volume: „Aripa grifonului”, povestiri, 1980; „Drumul spre Polul Sud”, proză scurtă, 1985; „Frigul verii”, roman, 1985; „Fals tratat de convieţuire: trei tablouri din secuime şi un malaxor” (în colaborare cu Daniel Vighi, András Visky, într-o versiune concepută şi editată de Marius Lazăr), 2002; „Sticla de lampă”, 2002; „Viaţa mea în slujba statului”, povestiri, 2004; „Iarna, mai nepăsători ca vara”, 2005; „Curcubeul dublu”, Polirom, 2008; „Măsline aproape gratis” (proze asortate), 2010; „Ploile amare”, roman, 2011; „Cenuşă în buzunare”, 2014. Prezent în antologiile „Nuvela şi povestirea românească în deceniul opt”, 1983; „Chef cu femei urâte”, 1997; „Generaţia 80 în proza scurtă”, 1998; „Competiţia continuă”, 1994; 1998. Traduceri din Joseph Conrad, W. H. Hudson, Raymond Chandler. Tradus în germană. Premiul USR pentru debut, 1980. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.