„Pretutindeni străină” – ciclu de poezii de Natalie Nera
Primul sărut
Soțului meu
Ne sărutam pe la intersecții
Tremurând, mi-ai luat mâna
Și m-ai condus pe cărarea pe care bătea de-a pururi vântul
Frumusețea copacilor căzuți,
Gropile, noroiul,
Rațele ne aruncă priviri stupide
M-am împiedicat. M-ai luat de mână.
Era să cazi. Și eu te-am luat de mână.
Am auzit pe cineva râzând
În spatele meu.
„Nu le da atenție”, mi-ai spus iar mâna ta emana fermitate.
Îmi era frig. M-ai sărutat mai mult.
Nu exista nicio intersecție
Așa că ne-am continuat drumul.
Eram obosiți. Mă temeam.
Dacă m-ai părăsi aici?
Nu știu unde sunt. Aș fi complet pierdută.
Încă îți simțeam mâna, dar lacrimile mă împiedicau să te văd.
Credeam că nu voi mai putea face niciun pas,
Credeam că vom sfârși în sălbăticia aia,
Că ne vor mânca ciorile și furnicile – trist monument funerar pentru doi oameni
Care s-au străduit cât au putut.
Dar dintr-o dată, peisajul s-a deschis înaintea noastră
Soarele colorând universul. Drumuri, case, oameni, pisici și câini,
Copii, un bebeluș, alt bebeluș, mai mulți oameni.
„Aici vom trăi”, mi-ai spus.
Nu ai încetat niciodată să mă ții de mână.
Străină în oraș
Mi-au spus că sunt de aici
Dar asta este la fel de cert ca reflexia
Bucătăriei mele în oglindă
O cunosc, dar n-o cunosc
Îmi vâjâie capul
Nu sunt de-a locului
Dar toți ceilalți sunt
Oare sunt îmbrăcată?
Degetele mele de la picioare sunt goale și îmi îngheață
Tramvaiele vin și pleacă
Oamenii nu mă văd,
Suflă pe nări vălătuci de praf
Simt umbrele corpurilor lor
Orașul meu îmi râde în nas cu amărăciune
Curvă frumoasă care mă urăște
Fiindcă o părăsesc
Străină peste tot
Sunt cetățean de nicăieri
Sunt străină peste tot
Sunt acasă cu toată lumea
Casa mea nu este cu nimeni
Mă plimb pe străzile pe care le recunosc
Prin prisma lumilor mele anterioare
Zburând prin spațiu-timp
Definitiv blocată în punctele lor de discontinuitate
Un poem de dragoste
Am vrut să-ți scriu o poezie de dragoste
Și trecutul nostru a distrus totul
Atârna de pervazul fiecărei ferestre
De fiecare zid
Infiltrându-se în conversația noastră zilnică
Nu ne-a însoțit niciodată frenezia
Ci vremurile dinainte mereu prezente
Lanțuri ale istoriei
Ce nu se pot frânge
Fericită
Trupul exilat al femeii
Durerea contorsionată
Sângele năclăit pe linoleum
Baia pătrunsă de aroma de mușețel
Muzică pentru surzi
Ultimul ei țipăt
Primul lui plâns
Cântecele alăptării
Din nopțile de mâine
Ea îi spunea că îl iubește
Îi spunea că-l iubește
În fiecare zi dansa le danse de la pluie
Noaptea
Își spunea că-l iubește
Sare și apă pe marginea pernei ei
Apoi prin crusta genelor
Și-a văzut imaginea proiectată pe tavan
Un chip pe care nu și-l recunoștea
Viața altcuiva
Natálie Nera, pe numele adevărat Natalia Dunn, născută în 1975 în orașul ceh Česká Lípa, a debutat la vârsta de 10 ani, sub îndrumarea astăzi deja legendarului autor de literatură pentru copii Z. K. Slabý. Mai târziu, după o perioadă de câțiva ani de activitate de traducător și jurnalist specializat în literatură pentru copii, se întoarce la creația literară. Este autoarea a două romane polițiste, „Moartea de succes a lui David Dostál” (2011) și „Moartea cu vedere de sus” (2013), ambele scoase la editura Petrklíč. În 2017 a apărut o antologie de poezie feminină care își propunea susținerea victimelor violenței în familie – selecția autoarelor a fost realizată de către Natálie Nera, care a și contribuit la antologie. De asemenea, în mai 2018 a publicat o povestire în antologia de proză scurtă „Povești din Sud”, apărută la editura Epika. Natalia locuiește împreună cu soțul ei, cetățean britanic, și cu cei doi fii în nordul Angliei. Se consideră cetățean european, motiv pentru care nu scrie numai în limba maternă, ci și în engleză.
Lasă un răspuns