Respirația

Sâmbătă seara se relaxa. Trebuia să aibă măcar o zi la capătul căreia să stea, pur și simplu. În pat, pe canapea, în fotoliu, pe parchet, cu ochii-n tavan sau uitându-se pe fereastră la acoperișurile blocurilor din jur, aranjate în careu. Două-trei pagini dintr-o carte, o trecere în revistă plictisită a postărilor de pe Facebook, știrile trezite despre pandemie, dramele zilei relatate cu un patetism obosit, de weekend. Un an al morții. Virusul Sars-CoV-2. Niciodată n-a fost atâta liniște în cartier. Doar noaptea târziu, ajung până sus voci de la buticul din spate. Copii pe care nu i-a chemat nimeni la culcare, tineri sau mai puțin tineri strânși la o bere. Uneori râd, e odihnitor. Să vorbești puțin înainte de trecerea dincolo. Să fii sigur că te-ntorci. Nimeni nu e singur. Doarme cu geamul întredeschis până spre iarnă, are nevoie de aer, mult aer, mereu a avut nevoie de aer. Îl respiră cu voluptate, intră în nări și-i invadează toate celulele, răspândind răcoare și prospețime. Nu mai e cald, se face frig în cameră spre dimineață, dar în pat nu simte frigul. Aerul rece intră în plămâni și-i alungă insomnia. Temperatura din timpul nopții n-a coborât sub zero grade. Acum va trebui să doarmă cu el deschis și la iarnă. Își va pune fesul ca să nu-i înghețe capul. Și fularul, se dezvelește noaptea.

O rinită alergică poate, deși nasul nu pare înfundat. Mucoasa e aspră, uscată, ca pielea bătrânilor care trec de o sută de ani. Inspiră și expiră în ritm sacadat, cu zgomot, până ce aerul începe să i se pară lichid și ajunge în plămâni. Apoi din ce în ce mai ușor și adoarme din nou. Anularea temporară a memoriei, imposibil de înțeles, simpla numire a lucrurilor nu le face mereu inteligibile. Ar fi vrut să trăiască neantul cu mintea trează. Panică? Poate, lumea a luat-o la vale. Se trezește în miez de noapte, mereu la aceeași oră, a sinucigașilor, când pustiul nocturn se scurge cu țiuituri prin țevi și calorifere. Sau afară, strivit pe caldarâm sub roți care frânează brusc. Cele mai frumoase voci sunt ale castraților, ale acelora cărora, dintr-un motiv sau altul, le rămâne străină voluptatea sexuală. Energia vitală, neconsumată, le transformă în cântec.

Sâmbăta, la ora asta, e multă lume pe-afară. Copii care bat mingea, tineri sau mai puțin tineri. Mănâncă semințe, beau bere, cu măștile sub bărbie, comentează știrile zilei, povestesc ce-au mai auzit, ce-au făcut. Au mers la mall, și-au cumpărat alt telefon, câte device-uri să ai în casă, e de speriat, el, la laptop, nevasta, la telefon, băiatul, la tableta lui, așa face orele, mut era și înainte, acum are deja figură de zombi, fata de cinci ani desenează și trece de la unul la altul să le ceară părerea, cum ți se pare tati, e frumos, a terminat într-o săptămână blocul de desen, li s-a spart caloriferul nou-nouț de la baie, au chemat țiganii de vizavi să ia canapeaua aia veche s-o ducă la țară, vecinei de la doi i-a plecat iar pisica cu un vagabond. Adoarme mai ușor cu zumzetul de jos în urechi. Acum e liniște. S-or fi adunat în altă parte. Ascultă la nesfârșit pe YouTube vocea incredibil de plată a consilierului spiritual trumpist, care alungă demonii și anunță victoria din cer. Inspiră și expiră cu zgomot câteva minute bune, apoi tot mai ușor până simte cum se apropie somnul, somnul gol, anulare deplină a memoriei, neantul. I hear the sound of victory… Victory, victory, victory, victory… Amanta, ata, ata, rata, te, atar, ata, atata, te, atmana, manta, ata, te, atata, ata, rata, te…