Nr. 219 Plicul lui Pașadia

Lumea mărită





„Abdulrazak Gurnah. Pe care îl voi descoperi cât de curând, căci până azi nu m-am învrednicit. Mai avem încă atâtea și atâtea lucruri de învățat, de citit, de studiat…, dragi prieteni.”

Postarea lui Mihai Șora mi s-a părut de un bun-simț desăvîrșit. Sigur că este frustrant că, prin anii 2000, Nobelul a fost primit de scriitori cu notorietate ca Grass sau Pinter – dar și lumea era altfel, și literatura însemna altceva. Azi, probabil că Brecht ar primi premiul, „luîndu-i fața” lui Thomas Mann. Și cine ar spune că Brecht nu e un dramaturg și un poet mare?!

Mulți au găsit încă o ocazie să hulească corectitudinea politică. O hulisem eu însumi în destule dăți și extremele ei nu-mi plac chiar deloc. Dar Nobelul a avut întotdeauna o latură ideologică să-i spunem. „…pentru importanta lui creație literară care, cu o lucidă stăruință, aruncă o lumină asupra problemelor conștiinței umane din vremea noastră” – citim în motivația Nobelului lui Albert Camus, iar la Golding: „El prezintă în romanele sale criza conștiinței omului modern, confruntat cu problemele realității contemporane”. Niciuna dintre motivații nu pare și nu poate fi una de tipul l’art pour l’art. Literatura intră în lume, în lumea oamenilor, este scrisă de un om pentru oameni, iar premiile sunt date de oameni pentru oameni.

Lumea însă s-a mărit. O perioadă îndelungată ea a fost lumea euroatlantică de la Seferis la Márquez, și de la Galsworthy la Milosz: lumea bărbaților albi, așa cum bine s-a exprimat George Steiner. Este și cultura mea și nu înțeleg deloc de ce ar trebui dărîmate statuile ei: în această cultură s-au născut și Anna Karenina sau Madame Bovary, Nat Turner sau unchiul Tom. Dar înțeleg perfect de ce avem nevoie și de alte culturi, de alte perspective, de alte priviri.

Să-l citim pe Abdulrazak Gurnah. Că nu am auzit de el nu înseamnă nimic – m-a întristat profund declarația conform căreia Enescu nu e mare pentru că nu are faimă în lume. Faima nu înseamnă nimic sau înseamnă doar „în atașament”: dacă ești Isabelle Huppert sau Robert de Niro, poți fi chiar și faimos, dacă nu, n-are niciun sens.

Să nu fim fuduli: oricît ar fi de plăcut, fudulia nu e cultură.

 

Susține Literomania

carturesti.ro

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.