Atelier Literatura la feminin Nr. 180

Valsiria, ţara dansului etern

Reach content for Google search „Anca Goja”



Valsiria era o ţară mică, de mărimea unui oraş, care se întindea într-un perimetru mărginit de trei râuri. Deasupra ei veghea monumentul lui Kimur, pe un soclu înalt de douăzeci de metri, înfăţişat în timp ce schiţa un pas de dans. Kimur era preşedintele acestei ţărişoare neobişnuite, în care fiecare locuitor deprindea dansul chiar înainte de a învăţa să meargă.

La marginea oraşului trăia o fată, Ksenia, care dansa ca nimeni alta. Visul ei era să obţină premiul întâi la un concurs important de dans, şi oricât încerca familia ei să îi tempereze ambiţiile, ea nu renunţa. În Valsiria, însă, Kimur era cel care obţinea premiul întâi la toate concursurile de dans, indiferent dacă participa sau nu.

Când a  împlinit 25 de ani, Ksenia nu şi-a dorit alt cadou de ziua ei decât să se întâlnească faţă în faţă cu preşedintele. Din fericire, un unchi de-al ei lucra la palat. Ştiind obiceiul locului, le-a făcut daruri scumpe tuturor miniştrilor din consiliu, şi astfel a reuşit să obţină o hotărâre prin care Ksenia era invitată într-o audienţă. Aflând că miniştrii au luat o astfel de hotărâre de capul lor, Kimur a rupt în bucăţele actul semnat de membrii consiliului. Dar pe urmă, văzând o fotografie a frumoasei Ksenia, s-a răzgândit şi a invitat-o el însuşi în audienţă.

În ziua promisă, tănăra şi-a luat o rochie albă şi a purces în paşi de dans spre palat. La fel ca toţi locuitorii ţării, şi angajaţii de la palat făceau totul dansând: de la gărzile care păzeau poarta, până la servitori şi preşedintele însuşi, toţi se mişcau unduindu-se, ca într-un vis frumos.

– Vreau să participăm la un mare concurs de dans doar noi doi, domnule preşedinte!, i-a spus, curajoasă, Ksenia lui Kimur, făcând o piruetă perfectă.

– Şi ce vrei să demonstrezi cu asta? Ştii bine că premiul întâi e al meu, a spus Kimur, unduindu-şi şoldurile.

– Cred că poporul merită un spectacol minunat, în care talentul tău să fie pus cu adevărat în valoare. Şi dintre toţi locuitorii din Valsiria, doar eu pot face asta.

– Mărită-te cu mine, i-a cerut Kimur, care nu era nici el prea bătrân şi nici orb.

Dar Ksenia i-a trimis doar un zâmbet şi a ieşit din încăpere, parcă plutind pe ritmul unui vals.

În scurtă vreme, Kimur a dat ordin ca în centrul oraşului să se amenajeze o scenă circulară imensă, cu jocuri de lumini şi ecrane pe care să fie surprinsă fiecare mişcare a celor doi dansatori. În ziua stabilită, zeci de mii de oameni au înconjurat scena, numai ochi şi urechi. Juriul, format din oameni de la curte şi preşedinţi ai mai multor asociaţii ale dansatorilor, se afla în primul rând.

Ksenia a apărut pe scenă într-o rochie vaporoasă, care se unduia la fiecare mişcare a corpului. Kimur, însă, arăta ca un butoi în costumul lui negru de mătase, era transpirat tot şi îşi tampona mereu faţa cu o batistă albă.

Scena era numai a lor. Au dansat ore în şir, pe tot felul de muzici, de la cele mai romantice până la cele mai săltăreţe. Ksenia era ca o pasăre executând un dans nupţial, graţioasă şi neobosită. Kimur părea lent, trist şi epuizat. La un moment dat, i-a întors spatele tinerei şi a părăsit scena cu pas nervos. Prezentatorul a anunţat că seara se încheiase şi a rugat spectatorii să se îndrepte, în pas de dans organizat, către case. Festivitatea de premiere nu a mai avut loc.

În aceeaşi seară, Ksenia a fost luată cu forţa de acasă şi dusă la închisoare. Îndrăznise să îşi bată joc de cel mai mare dansator al Valsiriei. A fost închisă într-o celulă strâmtă, în care nu avea loc să facă nici măcar doi paşi de dans.

Vestea a ajuns la urechile lui Lixandru, preşedintele unei mari asociaţii de dansatori din Valsiria. Fusese spectator la dansul Kseniei şi al preşedintelui în seara cu pricina şi fata îl cucerise. Aşa încât nu a mai stat pe gânduri şi a răspândit vestea arestării tinerei, îndemnând oamenii la grevă.

– De azi înainte, niciun valsirian cu simţul dreptăţii nu va mai dansa! Vrem libertate pentru Ksenia!

Dintr-o dată, Valsiria a devenit o ţară ca oricare alta, în care oamenii mergeau la serviciu târându-şi picioarele, cu ochii în pământ. Nicio muzică nu se mai auzea pe străzile triste, nicio invitaţie la dans nu se mai rostea în nopţile cu lună plină.

La palat, însă, viaţa decurgea ca mai înainte. Aşa încât a durat ceva timp până când Kimur şi-a dat seama că în ţara lui se întâmpla ceva neobişnuit. Când a aflat, a făcut o criză de nervi şi o după-amiază întreagă a dat din cap pe muzică rock. Trebuia, totuşi, să ia o decizie.

După câteva nopţi de nesomn, Kimur s-a dus la închisoare să stea de vorbă cu Ksenia. I-a spus că o va elibera, cu condiţia ca ea să facă în aşa fel încât preşedintele să scape cu imaginea nepătată din toată dandanaua aceasta. Fata i-a promis că aşa se va întâmpla.

Ksenia a cerut gardianului o foaie de hârtie şi un pix şi a scris un mesaj către ţară: „Dragi concetăţeni! Viaţa are suişuri şi coborâşuri, iar orice om este supus greşelii. Chiar şi aşa, sunt bucuroasă să vă pot spune că sunt sănătoasă şi dornică să dansez în continuare pentru ţara mea. Valsiria este un tărâm minunat, cu oameni talentaţi şi frumoşi, şi suntem norocoşi să îl avem în frunte pe cel mai mare dansator pe care plaiurile noastre l-au dat vreodată. Să dansez alături de el în faţa voastră a fost cea mai mare bucurie pe care viaţa mi-o putea face. Îmi voi pune întreaga energie în slujba lui Kimur, spre veşnica lui slavă. Lăsaţi muzica să cânte şi trupurile voastre să o urmeze. Trăiască preşedintele nostru etern!”

După eliberarea Kseniei, lucrurile au revenit la normal. Dar tânăra nu a îndurat umilinţa la care fusese supusă. S-a pus imediat pe scris, iar după doar două luni a publicat o carte. Povestea în paginile ei toată experienţa pe care o avusese cu preşedintele ţării şi renega rândurile pe care fusese obligată să le scrie pentru a ieşi din închisoare.

Cartea a fost interzisă. Se zvonea că temperamentalul Kimur o citise de la cap la coadă şi că puţin lipsise să nu o închidă din nou pe Ksenia.

Cu ajutorul lui Lixandru, care avea filiale ale asociaţiei de dansatori în toate cartierele, fragmente din carte au început să circule din mână în mână, printre cetăţenii din Valsiria. Oamenii citeau şi se revoltau. Când Kimur a dat un decret prin care interzicea toate concursurile de dans, de teamă ca experienţa ruşinoasă cu Ksenia să nu se mai repete vreodată, oamenii au ieşit în stradă. În paşi de dans, tineri, bătrâni, femei, bărbaţi şi chiar copii s-au îndreptat spre palat. Străzile răsunau de acordurile imnului Valsiriei, cântat în cor de popor. Oamenii revoltaţi au luat gărzile prin surprindere, le-au copleşit numeric şi au dat buzna în curte. Alertat de oamenii lui de încredere, Kimur a şters-o din palat printr-unul dintre tunelurile pe sub pământ pe care toţi dictatorii şi le pregătesc din timp.

Televiziunea din Valsiria a anunţat că dictatorul fugise. Oamenii strigau „Ksenia preşedintă! Libertate!” Tânăra, care se afla în fruntea maselor, a fost purtată pe braţe până în biroul lui Kimur.

Începea o nouă eră pentru Valsiria. Primele măsuri pe care Ksenia le-a luat au fost să dărâme monumentul înalt de douăzeci de metri al fostului dictator, să permită din nou organizarea de concursuri de dans şi să scoată de pe lista cărţilor interzise propriul volum. A comandat o nouă ediţie şi a organizat o sesiune de autografe. Timp de o săptămână, în Valsiria a fost decretată sărbătoare naţională. Au fost şapte zile în care toată lumea dansa, pe străzi se auzeau muzici dintre cele mai diverse, oamenii purtau fericirea în ochi.

În clipele de răgaz, cetăţenii din Valsiria citeau cartea Kseniei. Tot mai mulţi tineri din oraş începeau să viseze că vor participa la un concurs de dans împreună cu Ksenia şi că vor obţine premiul întâi.

În a opta zi, Ksenia i-a ordonat sculptorului oficial al palatului să realizeze un monument de treizeci de metri care să o înfăţişeze dansând.

Sumar Literomania nr. 180

Susține Literomania

Despre autor

Anca Goja

Anca Goja (n. 1978, Baia Mare) a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. A publicat volumele de proză scurtă „Zăpadă neagră și alte povestiri” (Tracus Arte, 2014), „Fabrica de fericire” (Școala Ardeleană, 2016) și „360 de grade” (Editura Paralela 45, 2018). Apare în mai multe antologii, precum „Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism” (Polirom, 2014) și „Cartea copilăriilor” (Polirom, 2016).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.