Așa ne-am intitulat rubrica ce dă veste despre atelierele culturale românești și pe care o publicăm în revista literară „Látó” începînd din decembrie 2018. Trebuie să spun că este o reușită și un eșec deopotrivă. Este o reușită deoarece firește că ne bucurăm pentru toate reportajele culturale pe care le primim despre scriitori, poeți, festivaluri, tabere de creație din Timișoara, Iași, Bistrița, Brașov, Arad etc., și pentru că e bine să avem o perspectivă asupra românilor din partea unor maghiari care trăiesc în spațiile culturale limitrofe. E admirabil, apoi, că orașe mici ca Bistrița sau Zalău pot deveni veritabile centre culturale.

Este un eșec fiindcă procur articolele cu o greutate crescîndă. Autorii pe care aș putea să-i rog sînt mereu aceiași, ceea ce înseamnă că spațiile acelea limitrofe nu sînt deloc suprapopulate. Sau că nu mulți pot să-și exprime gîndurile, să-și noteze experiențele. Sau că nu i-am găsit încă. Sau că nu i-am căutat unde trebuie.

În tot cazul, se desenează o hartă culturală total diferită de toate celelalte hărți. Apar contururile unei Românii radical deosebite de cea pe care o cunoaștem. Și asta e, oricum, interesant.