Nr. 205 Semnal editorial

Semnal editorial: „17 poezii” de Dan Sociu

Reach content for Google search „Dan Sociu”

La Editura Casa de Pariuri Literare a apărut volumul „17 poezii” de Dan Sociu.

„După ce am adunat poeziile de aici și le-am văzut strînse în volum, mi-am dat seama că așa o păpădie de carte subțire, așa o flăcăruie ar avea nevoie de protecția unui căuș conceptual și cel ce mi s-a impus imediat a fost ăsta: sînt poezii de adolescent scrise la maturitate, ca și cum conștiința mi s-ar fi dus pînă la capătul celor patru decenii de viață ale mele, s-ar fi izbit de marginea lor ca o bilă de mantă și s-ar fi întors pînă la 17 ani, s-ar fi revirginat, s-ar fi împrospătat, ar fi recăpătat pasiunea metafizică romantică, de care așa-zisului matur din mine îi e atît de sete după atîta apă existențială. Deși forma ar fi asemănătoare celei de la 17 ani, experiența artistică ar face-o, paradoxal, mai autentică decît pastișarea groasă inevitabilă din textele de atunci (le-am recitit recent, sînt scrise cu virtuozitate, dar jenante, stridente). E una dintre multele lecturi posibile, dar e cea preferată de mine acum și mi-ar plăcea să fie cea mai convingătoare în jocul lecturii.”

Dan Sociu


„ce frumos plutește orice rață
liniștită și cumva măreață
numai că sub grație
e o agitație
de piciorușe sub suprafață”

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Prima pagină Rubrici Semnal editorial Semnal editorial: „17 poezii” de Dan Sociu

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds