Flash fiction stories – noiembrie 2021 (II)

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Ghimpele

Florentina Ionescu

De când mi-au crescut rădăcini și crengi groase din gambe și tendoane, Cristi n-a mai vorbit cu mine. Mă trata de parcă eram ghimpele cel mai detestat din lume, un ciuline cu care era nevoit să împartă spațiul. Venea acasă, la ora 18.00, de la serviciu, își punea să mănânce, apoi se lipea ore bune de canapeaua din sufragerie și se uita la televizor. Nu am înțeles niciodată de ce îi plăcea să urmărească meciuri de wrestling, cu bărbați care se bat într-o cușcă uriașă.

Zilele treceau, iar rădăcinile mele se lungeau, așa că atunci cînd mă întindeam în cada plină cu apă și spumă cu aromă de cocos, îmi atârnau pe marginea căzii, atingând covorașul gri din baie. Partea cea mai grea era că trebuia să îi alung pe cei doi motani portocalii, pentru că voiau să își ascută ghearele pe prelungirile membrelor mele. De când aveam aceste adaosuri la mușchi și tendoane, apărute prin străpungerea pielii mele lemnoase, nici nu mai putea fi vorba să-mi fac duș. Vă dați seama că nu puteam sta bine în picioare în cada alunecoasă.

După trei luni în care Cristi nu a schimbat niciun cuvânt cu mine, am decis să fac eu primul pas. Nu mai puteam locui împreună sub același acoperiș. Iar de când îmi crescuseră rădăcinile, am început să am cu totul și cu totul alte dorințe, să visez alte meleaguri, iar apartamentul din Crângași devenise neîncăpător, mă sufoca. Renunțasem la ideea de a-i îndepărta pe motani de picioarele mele. Cel puțin acum nu-și mai ascuțeau ghearele pe canapeaua din sufragerie.

Cu gândul la libertatea la care visam de trei luni încoace și la substanțele nutritive din pământ după care tânjeau picioarele mele, l-am rugat pe Cristi într-o zi să cumpere o cazma și să mă planteze în parcul IOR. Alesesem deja o zonă cu multă iarbă, lângă alți copaci tineri, pe marginea lacului. I-am împărtășit planul meu și l-am rugat să facă asta în weekendul acela. A zis doar „OK, cum vrei tu” și mi-a întors spatele, călcându-mă pe rădăcini. Nu și-a cerut scuze. Mi-a ocolit privirea și și-a văzut de ale lui. A continuat să mă evite, iar când stăteam amândoi în pat sau pe canapea, era de parcă i-aș fi fost ca un ghimpe în ochi.

Sâmbătă dimineață, la ora 8.00, înainte să apuc să-mi prepar cafeaua, l-am văzut pe Cristi deja îmbrăcat și gata de plecare. A luat cheile de la mașină din cuiul de lângă ușă, mi-a înfășurat rădăcinile în niște saci de rafie și mi-a spus „Hai să mergem”. Pregătise mașina, din câte mi-am dat seama când am coborât pe scări. Mă ținea în brațe ca pe o mireasă când m-a trecut pragul ușii apartamentului în care am locuit împreună șapte ani. Când am ajuns în parcare, a desfăcut bancheta din spate a mașinii, ca să am spațiul necesar pentru a-mi întinde picioarele înfășurate. Fără prea mult efort, a reușit să mă așeze în spate, lângă cazmaua cu care urma să-mi sape groapa. A condus cu viteză, deși era o zi liniștită. După o vreme, l-am atenționat că nu merge în direcția parcului IOR. M-a ignorat tot drumul. Am lăsat în urmă semnul care indica ieșirea din București. Nu puteam face nimic pentru a-l convinge să întoarcă. Plângeam și-l imploram. Lacrimile îmi alunecau pe sacii de rafie. De ce îmi făcea asta? De ce nu mă ajuta să îmi îndeplinesc visul? Am urlat, l-am făcut nemernic, om fără suflet. L-am bătut cu pumnii în spate. Degeaba. Mașina rula pe un drum pe care nu-l cunoșteam, trecând prin localități în care oamenii abia atunci se trezeau. A oprit mașina după aproape o oră, pe marginea șoselei, lângă o benzinărie aflată în câmp, la intrarea într-o comună de care nu am auzit până atunci. Pe indicator scria Ghimpați. A coborât din mașină, a săpat o groapă adâncă vizavi de benzinărie, lucru care a durat până la orele prânzului. A desfăcut sacii, m-a luat în brațe, mi-a aranjat rădăcinile în groapă și le-a acoperit cu pământul reavăn. Apoi am privit mașina cum se îndepărtează de mine. Un ultim gând mi-a trecut atunci prin minte: dacă aș comunica în secunda aceasta cu toți copacii care străjuiesc șoseaua lată, oare trunchiurile lor ar reuși să strivească mașina lui Cristi?

Mămăligă

Bogdan Perțache

Stau în fața chiuvetei pline cu vase murdare, robinetul de apă fierbinte e răsucit la maxim, zeci de stropi mă udă, mă ard, dar nu-mi pasă. Mă chinui să scot un bob de mămăligă uscată de pe o sârmă a telului. O voce care și-a pierdut melodicitatea modulează sincopat sunete în urechea mea stângă. Când întrerup mișcarea de du-te-vino a buretelui și dau apa mai încet, disting cuvintele „bani”, „rochie” sau chiar propoziții întregi ca „zilele alea s-au dus” și „nu-mi pasă”. A naibii biluță de mălai, nu vrea să iasă, dar am făcut un pas înainte, am reușit să o dezlipesc, acum se plimbă înainte-înapoi.

-Ro-xanne! Ro-xanne! țipă vocea.

Mărgica, piatră.

„Hai că s-a subțiat puțin!”. Frec energic, apăs, bag telul sub șuvoiul gros de apă. După secunde bune, perla aurie s-a transformat în inel.

-Trebuie să-ți spun exact ce simt!

Parcă s-a-nmuiat, încerc să bag unghiile în el, nu intră, îl prind între degete, apăs, sucesc, nimic.

-M-am hotărât!

„Ce tâmpit sunt, aș putea să folosesc un cuțit!”. Dar nu, pliez partea verde, abrazivă a spălătorului peste fărâmă și trag puternic, yes!, în sfârșit, am reușit. Liniște. Zgomot de ușă trântită. Liniște. Clătesc telul, opresc apa, întorc capul spre stânga.

Pe colțul mesei, verigheta Laurei vibrează rotund.