Nr. 242 Semnal editorial

Semnal editorial: „Filosofia în Evul Mediu” de Étienne Gilson




La Editura Trei a apărut volumul „Filosofia în Evul Mediu” de Étienne Gilson (traducere de Ileana Stănescu).

„Filosofia în Evul Mediu” reprezintă una dintre lucrările de referință ale lui Étienne Gilson, cel mai important istoric al filosofiei medievale. De la epoca patristică la Gerson, autorul reconstruiește povestea întâlnirii dintre revelația creștină și filosofia greacă, poveste care, trecând prin gândirea arabă și ebraică, ajunge la apogeu odată cu operele lui Toma d’Aquino, Albert cel Mare, Ioan Duns Scottus și William Ockham. Eseul de față este piatra de temelie a unui curent de gândire contemporan care demontează stereotipul „Evului Mediu întunecat” scoțând în evidență originalitatea epocii medievale. Filosofia în Evul Mediu constituie o operă magistrală, esențială pentru înțelegerea gândirii din Evul Mediu și de la începuturile timpurilor moderne.


Pentru orice gândire occidentală, a și ignora Evul Mediu înseamnă a se ignora pe sine. E puțin spus că secolul al XIII lea e aproape de noi: el e în noi, și nu ne vom debarasa de istoria noastră renegând o, așa cum un om nu se desparte de viața lui anterioară uitându și trecutul.

Étienne Gilson


„O lucrare extrem de valoroasă pentru cei interesați de predarea filosofiei medievale sau de cercetarea acesteia. O remarcabilă erudiție se vădește din fiecare pagină, dar felul în care autorul transcende erudiția și înglobează într-o privire de ansamblu marile curente ale tradiției filosofice medievale demonstrează că Étienne Gilson este un geniu al filosofiei.” – Franciscan Studies

„Avem în față o istorie a filosofiei, dar a filosofiei creștine care a folosit și a adaptat ideile filosofiei clasice pentru a construi o perspectivă rațională a lumii în armonie cu gândirea creștină.” – The Philosophical Quarterly

Étienne Gilson (1884-1978) a fost un specialist în filosofia creștină și istoric al gândirii medievale, unul dintre cei mai străluciți savanți ai secolului XX. Membru de seamă al Academiei Franceze, a predat istoria filosofiei și istoria filosofiei medievale la Sorbona, la Universitatea din Strasbourg și la Collège de France. De asemenea, a fost profesor invitat la universități din Statele Unite și Canada. A luat parte la Bătălia de la Verdun, unde a fost rănit și a căzut prizonier. Pentru faptele sale de curaj, a fost decorat cu Croix de Guerre.

Prima pagină Rubrici Semnal editorial Semnal editorial: „Filosofia în Evul Mediu” de Étienne Gilson

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.