Mașinăria de prăjit
atâta umanitarism
în vaietul postuman
atâtea lacrimi de oțel și miere
atât de multe de uitat
atâta mânie ce nu mai poate fi lăsată pe mâine
nimic nu a rămas în afara măcelului
impotenței scuzabile
ultima halcă de necunoscut recognoscibil
mușcă
din pacienții care nu mai pot înghiți nimic cu apă
fiindcă nimic nu mai crește numai cu apă
contrar așteptărilor
furtul din mierea albinelor
nu îndulcește
nu îmbunătățește
nu satură
pentru că albinele zumzăie în era post-florală
în care zborul nu mai are nimic de-a face cu petalele îndepărtate
nici cu stupoarea transformării parfumului în nectar
ci a devenit un huruit fermecat
al cafelei de peste mări
arsă-n mașinăria indestructibilă de prăjit
Revers
dar dacă ele
lucrurile
în care ne punem apa
cumpărăturile
sau încrederea
au nevoie de timp și de sânge
ca să se nască
să se obișnuiască cu noi
creatorii
dar dacă cu ele
lucrurile
nu avem destulă răbdare
înainte de-a le poseda
așa cum cărnii îi dăm răgazul
să-și piardă suflarea
înainte de marea înfățișare
și dacă unui vas de lut
adus pe lume din pântece fierbinte
de la 1500 de grade
îi trebuie timp să se obișnuiască
să nu se sperie la atingerea glacială
a mâinii ce-l duce la gură
să înțeleagă
că apa rece de izvor
ce numai în lutar poate sta clară
e caldă
la fel de caldă ca un cuptor
ce coace prescură
Susține jurnalismul cultural independent
Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!
Scrie un comentariu