Nr. 317 Primite la redacție

Poeme de Angela de Sade

Literomania vă propune rubrica „Primite la redacție”, în care vom publica diverse materiale – proză, poezie și cronică literară – primite de la cititorii noștri. Textele destinate publicării sunt alese de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editorii platformei Literomania, iar criteriul unic este calitatea acestora. Adresa de mail pe care ne puteți contacta este: literomania2017@gmail.com.

În acest număr al Literomaniei, vă propunem câteva poeme semnate de Angela de Sade.

 

Happy New Year

M-am apucat de gătit destul de târziu
poate trei și jumătate după-masa.
Țin minte că mama punea
busuioc cam în orice fel de mâncare
era ca un laitmotiv
al copilăriei mele:
în paste, pizza, tocane și fripturi,
nu făcea discriminare.

M-ai sunat la scurt timp,
ca să aud reproșuri în ploaie
sufletul meu – felii
ca și al tău, de altfel.
Singură
am învățat să gătesc,
la fel ca tine,
poate de asta nici nu vorbim
atât de des
îmi spui că nu ar trebui să fac copii
îți răspund la fel –
poate acum erai mai fericită
și nu ar mai fi fost
cineva să facă ouă umplute
cu lacrimi la patru și un sfert după-masa,
și închei,
spunându-mi că nu mă mai gândesc la tine deloc
deși, neatentă,
în loc de pătrunjel,
presar cu busuioc.

 

Iubirea e un joc de Minesweeper

Toți îl aveam preinstalat
nu-i înțelegeam regulile prea bine
(sau există, oare, reguli?)
și dădeam din colț în colț,
nu știam cum se joacă
și nu cred că cineva a învățat
vreodată.
Un steag roșu ici, un steag roșu colo,
atingi și apeși la întâmplare
până când, inevitabil,
atingi ceva ce nu ar fi trebuit atins
și toate se detonează în același timp
și ar fi trebuit să-ți dai seama ce e cu toate semnele,
dar nu te-a învățat nimeni.
Rămâi doar cu un ecran blocat
și întrebarea:
„Încerci din nou?”

 

Visul

De când sunt copil am același coșmar recurent:
că rămân fără dinți, că-i sparg, că-i ciobesc.
dicționarele de vise mi-au spus că e de la stres,
un medic mi-a spus că am bruxism, deci
visul e firesc.

Și totuși,
atunci când râzi
și îți văd molarul lipsă,
mă trezesc că mă ciupesc.

 

Angela de Sade are 28 de ani, și-a dat licența în Shakespeare și a tradus volumul de poezii „Alive Alive O” de Greta Stoddart pentru lucrarea de disertație. Este model, regizoare, manager și director artistic al proiectului muzical Lotus Silk. A debutat la 18 ani în revista „Ateneu”.

 

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Prima pagină Rubrici Primite la redacție Poeme de Angela de Sade

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds