Vă propunem, în cadrul rubricii „Pastila de înțelepciune”, câteva scurte fragmente din cărțile scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry, cunoscut mai ales pentru „Micul prinț”, carte de un succes incontestabil și în prezent. Citatele de mai jos fac parte din volumul „Gânduri”, apărut în 1985, la Editura Albatros, în Colecția „Cogito”, o colecție foarte cunoscută înainte de 1989 și care, din păcate, nu s-a păstrat și după 1990. Volumul este o antologie alcătuită din citate din toată opera scriitorului francez, antologator (și traducător) fiind Anghel Ghițulescu. (Literomania)
„Am văzut mereu ceea ce este puternic strivit de ceea ce este slab. Fără îndoială că nu este așa dacă privești lucrurile doar o clipă, de unde și iluziile limbajului tău. Căci ai uitat timpul. Cu siguranță că dacă pruncul plăpând trezește mânia uriașului, uriașul îl va călca în picioare. Dar nici jocul nu este așa, nici esența copilului nu este de a mânia pe uriaș. Ci de a nu fi deloc băgat în seamă. Sau de a fi iubit […] Apoi vine vremea născocirilor și copilul, crescut mare, făurește o armă. Sau pur și simplu îl întrece pe celălalt ca statură și putere. Sau, și mai simplu, copilul vorbește și va strânge mii în jurul său, iar aceste mii vor fi ca o armură în jurul său și-i va conduce împotriva uriașului” („Citadela”, CLIX)
*
„Înfrângerea îi dezbină pe oameni. Înfrângerea desface ceea ce era făcut. Este, aceasta, o primejdie de moarte. Eu nu voi contribui la această dezbinare aruncând răspunderea dezastrului asupra acelora dintre ai mei care gândesc altfel decât mine. („Pilot de război”, XXIV)
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...
Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...
Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...
Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...
Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Scrie un comentariu