Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:
- prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
- numele autorului să fie indicat la începutul textului;
- documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
- nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
- autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.
Spor la scris!
Funcționali
Eduard Gabriel Tănase
Foarte multă lumină. Insuportabil de multă. Ei au niște măști de protecție, la fel cum au sudorii din fabrică. Mijește ochii, încearcă să își protejeze retina. Știe că nu va orbi dacă îngustează câmpul vizual.
— Poți privi în ecranul de sus.
Își ridică capul. Piciorul lui e pe masă. Se văd venele zvâcnind la gambă. E deja prea bătrân pentru asta. I-a trebuit mișcare. Mușchii n-au spus nimic. S-au revoltat vasele de sânge.
— La vena safenă mare nu mai funcționează corect valvele. Știi ce facem acum?
Dădu din cap. Nu. Oare era normal să observe asemenea detalii?
— Inducem un acid foarte puternic. Îți curăță perfect venele. Valvele sunt ca niște ecluze, acidul le va dizolva și inserăm acolo altele noi. Nu le avem în stoc.
Cum adică?
Dădu să se ridice. Instantaneu, cele două infirmiere-robot își înfipseră ghearele în umerii lui. Le privi. Erau metalice, tipul clasic. Singurul detaliu uman erau unghiile de la mâini, date cu ojă. Aveau articulațiile la vedere.
Apăsarea din umăr ajunse la creier. E durere. Avu o licărire scurtă:
Nu poți face rău unui om.
Dar unui robot?
Apoi privi în jos. Se văzu stând pe scaun. Un picior lipsea.
Ameți.
S-au întâlnit în hol. Ea tocmai ieșea din bucătărie. Își pusese șorțul cu floricele, care îi plăcea mult. Părea că face mâncare doar ca să îl îmbrace.
O privi lung. Era atât de sexy, atât de umană.
— Dragă, ies un pic cu băieții. Ieri au fost meciuri. Comentăm și noi un pic.
Femeia și-a țuguiat nemulțumită buzele. Da, o cunoștea, era un semnal de alarmă. Urma să spună ceva important.
— Nu poți ieși așa. Pune-ți măcar o proteză.
Se privi în oglindă.
— Ah, piciorul lipsă. Am comandat o proteză. Încă nu a venit.
— Vezi? Ceilalți ar putea crede altceva despre noi, deși suntem exact ca ei. Tu ești ca oricare soț din lumea asta.
— Da, nu e momentul. Atunci mă întorc în sufragerie. Peste câteva minute începe o nouă partidă.
— Îți aduc o bere.
Iarăși la spital.
— A survenit o complicație. Acidul și-a făcut efectul, dar valvele sunt de proastă calitate. Am urgentat procedurile de import. Facem tot ce putem.
Încăperea era de data aceasta întunecată. O singură rază baleia de la talpă până sus, la coapsă, aproape de șold. Îi era milă de el însuși, îi era milă de piciorul lui fără viață.
— Domnule doctor, îl voi mai putea folosi vreodată?
— Bineînțeles, răspunse acesta.
Fața lui trăda o compasiune prefăcută. Cât de ușor se păcălesc oamenii între ei!
Își strânse buza de jos cu dinții până la sângerare. Minți și el, mimând siguranța.
— Am totală încredere în dumneavoastră. Știu că nu îmi veți face rău. Când să revin?
— Vă anunțăm imediat după ce primim piesele… scuze, părțile, am vrut să spun.
A venit pauza de masă. Își lungi picioarele sub birou și își flexă spatele. Cercetase îndelung procesul de fabricație al valvelor care îi lipseau. Proteza își făcea bine treaba, putea să meargă, să alerge, chiar să șuteze. Articulațiile erau perfecte. Lipseau mușchii, pielea, nervii. Nu îl durea nimic. Dar, evident, putea simți totul cu celălalt picior.
Își puse în cap să dezvolte o adevărată industrie de producție a componentelor lipsă. Și-a contactat șefii. Avea mână liberă, o linie tehnologică nefolosită și fonduri pentru achizițiile necesare.
De acum înainte, mașinile își vor face treaba.
El a introdus parametrii, a calculat necesarul, a fixat etapele.
După o așteptare lungă, a obținut ceea ce își dorea.
S-a întors la spital.
Doctorul a revenit după câteva minute, vizibil nemulțumit.
— Recunosc, rezultatul este impresionant. Dar tocmai de aceea trebuie să fim foarte atenți. Ceea ce ai produs nu este certificat și nu are aviz microbiologic. Necesită o sterilizare riguroasă înainte de a putea fi folosit. Trebuie să-l ferim de orice infecție, fie ea intraspitalicească sau adusă din exterior. Procedurile noastre sunt clare. Există tocmai pentru a evita complicațiile ulterioare.
Plecă trist spre casă. Ajunse târziu, după ce hoinărise prin tot cartierul. Mergea perfect. Genunchiul stâng îi mai trimitea câteodată semnale la denivelări. Oasele scârțâiau discret când arcuia prea mult piciorul.
Își ridică cracul pantalonului. Pe de o parte, carne și piele; pe cealaltă, cromul strălucind.
Ea îl întâmpină. Îi puse mâna pe umăr.
— Pari atât de fragil. Te-a afectat atât de mult lipsa lui?
Se gândi să o mintă. Dar cei ca el nu o făceau. Sau măcar nu direct.
— E o problemă temporară.
— Spală-te, te aștept la masă.
Se duse în cameră. Își puse pijamaua. Privi cu atenție proteza nouă. Nu putea nega că era o minune tehnică.
Au mâncat în liniște. Ea a avut inițiativa să toarne vin în pahare.
— Ce sărbătorim?
— Pe noi înșine, răspunse ea. Important e să fim funcționali.
Îl atinse în treacăt acolo unde ar fi trebuit să fie gamba. Primi un semnal scurt, o reacție cum nu avusese niciodată la piciorul celălalt. Un impuls care se propagă prin tot metalul.
Se repezi și o sărută cu toată pasiunea de care era în stare.
Îl lăsă să se uite la meci. Ea nu se putea dezlipi de telenovela turcească. Știa de pe internet cum va decurge intriga, dar tot i se părea pasionantă.
Noaptea au adormit îmbrățișați.
L-a trezit mirosul ceștii de cafea aduse la pat. Soția îi zâmbea.
— Știi, m-am îndrăgostit de partea ta nouă! M-ai putea iubi fără ambalajul acesta trist și muritor?
Sumar Literomania nr. 410-411 (2026)
Scrie un comentariu