Actualitate Coronavirus Nr. 157

Plictiseala fără blazon

În izolare ne plictisim. Ăsta e adevărul. Da, așa este, cei mai mulți dintre noi ne plictisim groaznic. Nu știm cu ce să ne mai ocupăm timpul. Zoom, mailuri, filme, cărți, yoga online, cursuri online, alergări dimineața și seara etc. – cam așa arată zilele de carantină în care ne gândim la vechile vremuri, în care eram preocupați de carieră, de viețile colegilor de la muncă și de numeroasele mailuri care, până la urmă, nu necesitau decât niște răspunsuri formale. Dar ne ocupau timpul.

Nu ne mai mândrim cu lenea noastră, așa cum o făcea un personaj dostoievskian din „Însemnări din subterană”: „O, domnilor, eu, poate, mă consider om deştept numai pentru că toată viaţa n-am fost în stare nici să încep, nici să termin ceva… O, dacă aş sta degeaba numai din lene! Doamne, cât de mult m-aş stima atunci! M-aş stima tocmai fiindcă măcar lene sunt în stare să am în mine; măcar o însuşire, oarecum pozitivă, ar exista în mine, iar eu aş fi sigur de ea”.

Mai există o categorie de persoane pentru care această perioadă nu a adus nimic nou. Ei se comportă ca și cum în viața lor nu a intervenit nimic. Și chiar nu a intervenit. Pentru ei COVID-19 este o denumire extraterestră sau numele unui virus creat în laboratoare și eliberat printre oameni în urma unui foarte elaborat plan conspirativ. Aceștia din urmă, totuși, conștientizează că lucrurile nu mai sunt chiar ca înainte. Că s-a schimbat ceva, că urmează o nouă eră, dar care pe ei nu îi va afecta prea tare. Pentru ei, la fel era înainte, la fel și acum.

Până în secolul XX, plictiseala era apanajul celor ceva mai avuți, al burgheziei. În rest, nu-ți permiteai să te plictisești. În zilele noastre, plictiseala a devenit un bun comun, un stereotip. Ea vine la pachet cu diverse afecțiuni care, înainte vreme, ar fi ținut de patologia „bolnavului închipuit”: anxietate, depresii, nevroze, fiecare dintre ele cu grupe și subgrupe. Deh, timpuri moderne, ca în filmul lui Chaplin, în care omul a devenit o prelungire a gadgeturilor sale. Vegetăm fără a ști cum s-o facem. Lasă, că știu gadgeturile noastre.

Ca să fiu sincer până la capăt, plictiseala nu înseamnă altceva decât neștiința de a lenevi. În zilele noastre, lenea nu mai este o artă în sine, ci o nevoie reprimată care ia chipul unor afecțiuni psihice. Ea umple, în schimb, timpul și cabinetele psihoterapeuților apăruți peste noapte. Ia să vedem cum se lenevea pe vremuri, și aici l-am ales ca exemplu pe Oblomov, cunoscutul personaj al lui Goncearov: „Pentru Ilia Ilici, a sta culcat nu era o necesitate, ca pentru un bolnav sau pentru un om care vrea să doarmă, nici ceva întâmplător, ca pentru unul obosit, dar nici o plăcere, ca pentru un leneş; era o poziţie normală… Dacă însă Oblomov se sătura de singurătate şi simţea nevoia să vadă un om, să vorbească, să citească, să discute sau să-şi exteriorizeze emoţiile, găsea întotdeauna la îndemână un auditor supus, care asculta orice, gata să împartă cu el deopotrivă tăcerea ca şi conversaţia, emoţiile şi felul de a gândi, oricare ar fi fost acesta” (1).

Nu ne mai mândrim cu lenea noastră, așa cum o făcea un personaj dostoievskian din „Însemnări din subterană”: „O, domnilor, eu, poate, mă consider om deştept numai pentru că toată viaţa n-am fost în stare nici să încep, nici să termin ceva… O, dacă aş sta degeaba numai din lene! Doamne, cât de mult m-aş stima atunci! M-aş stima tocmai fiindcă măcar lene sunt în stare să am în mine; măcar o însuşire, oarecum pozitivă, ar exista în mine, iar eu aş fi sigur de ea” (2).

Ce să mai încolo și încoace! Cred că am pierdut ocazia de a fi cu adevărat leneși, de a face din asta o artă. Iar dacă suntem leneși, ne lipsește arta, iar lenea fără artă nu este decât indolență și nesimțire. Adică un soi de plictiseală fără blazon.

Sursă imagine aici.

1. I. A. Goncearov, „Oblomov”, traducere și note De Antoaneta Olteanu, Editura ALLFA, București, 2014
2. F.M. Dostoievski, „Însemnări din subterană și alte microromane”, traducere Nicolae Gane, Emil Iordache, Editura Polirom, Iași, 2007

Susține Literomania

Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. În 2019, a coordonat, alături de Adina Dinițoiu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.