Îmi amintesc și astăzi cum doamna profesoară Ioana Both ne citise cîteva fragmente inepte din receptarea poeziei „Dorința” de Mihai Eminescu: „Vino-n codru la izvorul/ Care tremură pe prund,/ Unde prispa cea de brazde/ Crengi plecate o ascund.// Și în brațele-mi întinse/ Să alergi, pe piept să-mi cazi./ Să-ți desprind din creștet vălul/ Să-l ridic de pe obraz”. Exegetul de odinioară s-a arătat bulversat de dorința poetului de a ridica vălul de pe fața unei fete și a atras atenția părinților asupra unor asemenea primejdii care o pun în pericol pe fata lor.
Ei bine, văd că pudibonderia a renăscut. Întotdeauna a fost prin preajmă și s-a delectat să denunţe poeți ca Ady, Emil Brumaru, Petri și alții, dar acum s-a închegat din nou, are țel, are scop, are retorică.
Cîteodată, mă gîndesc că ar trebui să ne bucurăm. Ce s-ar fi ales din Wilde dacă nu ar fi existat puibonderia, această jandarmerie literară? Ar fi rămas un simplu povestaș fără „De profundis”. Dar Flaubert? Și-ar aminti-o cineva pe Madame Bovary dacă nu ar fi făcut închisoare pentru ea? Ce ar însemna astăzi numele lui Manet dacă „Olympia” al său nu ar fi făcut să sară ca arși toți administratorii de bloc ai picturii? Ce am reține azi despre Verlaine și Rimbaud dacă tensiunea relației lor n-ar fi fost alimentată și de tensiunea dintre dragostea lor și normele societății în care au trăit?
Sigur, Wilde m-ar pălmui, poate, dacă ar auzi că l-aș trimite din nou la închisoare. Trebuie să concedem, însă, că în artă cei care nu au făcut nici un drum în viața lor au un rol aparte, în sociologia, receptarea artei, cel puțin. Datorită ipocriziei lor, tensiunea îl macină pe artist și îl împinge spre capodopere. Recitesc „Doctor Faustus” și văd cum Adrian Leverkühn simte energia neagră a fascismului și creează opere muzicale tot mai fascinante și mai teribile. Măcar dacă și epoca noastră ar beneficia de unul ca el!
În imagine: Paul Verlaine şi Arthur Rimbaud, detaliu din tabloul „Coin de table” de Henri Fantin-Latour © Alfredo Dagli Orti/The Art Archive/The Picture Desk/AFP
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu