Nr. 155 Pastila de înțelepciune

Adevăratul bine

Începând cu nr. 147, Literomania vă propune „Pastila de înțelepciune”, o nouă rubrică săptămânală, realizată în colaborare cu Editura Seneca – o editură care, prin titlurile sale, a reușit să readucă în atenția cititorilor filozofia stoică și principiile de bază ale acesteia. În fiecare număr al Literomaniei veți găsi, prin urmare, citate – mici „pastile” de înțelepciune – care să vă ghideze și să vă dea mai mult curaj de-a lungul unei săptămâni. În acest număr, vă propunem un fragment din volumul „Rămâi cu bine” de Seneca.

*

„5. Metalele slabe se găsesc la suprafață: cele mai prețioase sunt însă ascunse în străfundurile pământului și îl răsplătesc mai bogat pe cel ce sapă înverșunat după ele. Bunurile cu care se înveselește mulțimea oferă o plăcere subțire și de suprafață; orice bucurie ce vine din exterior este lipsită de temei: aceasta de care îți vorbesc eu ție și spre care încerc să te îndrum este adevărată și se desface mai bogat înăuntru.

6. Te rog, prea iubitul meu Lucilius, să împlinești singurul lucru care te poate face fericit: retează și culcă la pământ bunurile acestea care strălucesc doar pe dinafară, pe care unul ți le promite sau pe care speri să le primești de la un altul; concentrează-ți privirea asupra adevăratului bun și bucură-te de ce este al tău. Dar ce înseamnă «al tău»? Tu însuți și partea cea mai bună din tine. Chiar și acest biet trup, fără de care nimic nu se poate face, socotește-l mai degrabă necesar decât prețios; el ne oferă plăceri deșarte, care durează puțin, de care trebuie să ne căim și care, dacă nu sunt înfrânate de o bună cumpătare, au un rezultat potrivnic. Asta ți-o spun: plăcerea stă pe marginea durerii și se transformă în durere dacă lipsește măsura. Este însă greu să păstrezi justa măsură în ceea ce este socotit un bine: numai lăcomia pentru adevăratul bine este la adăpost de primejdii.

7. Vrei să știi ce anume este adevăratul bine și de unde vine el? Ți-o voi spune: dintr-o conștiință bună, din planuri vrednice, din acțiuni corecte, din disprețul față de întâmplare, dintr-o viață împăcată și dintr-o înaintare cu pas constant pe aceeași cale. Oamenii care trec de la un plan la altul – sau nici măcar nu trec, ci se lasă purtați de întâmplare – cum pot avea parte de siguranță și de statornicie dacă sunt nesiguri și șovăielnici?”

(Seneca, „Scrisoarea 23” din volumul „Rămâi cu bine”, traducere din limba latină de Ioana Costa, Editura Seneca, 2014)

 

Susține Literomania

Despre autor

Literomania

Literomania

Platformă literară independentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: